Aceasta minunata poezie este compusa de poetul crestin VALENTIN POPOVICI! Dansul are nenumarate poezii crestine,si cred ca nu ar fi plagiat niciodata nici macar un vers de-al vreunui alt poet,doar pentru a-si insusi o glorie trecatoare! Asa ca,mai usor cu poezii care le atribuiti altor autori,cand ele de fapt apartin celor ce si-au pus ravna si credinta in slujba Domnului! Deci aceasta poezie apartine poetului crestin VALENTIN POPOVICI!!! Cautati si veti vedea cate volume de poezii a compus acest autor crestin!
Salutare tuturor celor care citesc acest mesaj, aceasta poezie este scrisă de bunicul meu foarte mulți ani în urma Vasile Cristea adventist din Dolhesti județul Suceava decedat în 1996. As dori să iau legătura cu așa zișii autori ai acestei poezii să le demonstrez când a fost scrisa și de cine (Vasile Cristea).
Ai luat legătura cu Valentin Popovici? Poezia este postată pe resursecrestine.ro și-i este atribuită lui Valentin Popovici. Nu cred că ar fi acceptat stimabilul frate să-și ia dreptul de autor dacă nu ar fi opera dânsului. Cred că te înșeli amarnic făcând asemenea afirmații inutile.
Mama mea e pocaita de 30 de ani si cam tot de atunci stiu ca o avea scrisa intr-un caiet ..nu stiu cui apartine dar pot sa spun ca e foarte veche ,si frumoasa .Domnul sa ne ajute sa luam aminte ,sa nu ne trezim prea tarziu .
Aceasta poezie o știu de când eram copil, și este mult mai lungă. Versurile sunt puțin diferite de cum am invatat-o eu.O țin minte și acum,după aproape 5 decenii.Nu știu cine a scris-o,însă cu siguranță persoana respectiva a fost inspirata de Duhul Sfânt! Sa învățăm sa fim primitori de oaspeți, darnici și iubitori .Asta este adevărata religie.
E noapte rece; vântul bate cu șuieratul lui prelung, şi din ecouri depărtate, atâtea gânduri mă ajung. Ce bine e să fiu acasă, să ştiu că am destul câştig Să nu mă chinuie nici foamea, nici să nu rabd pe drum de frig. Ce bun a fost cu mine Domnul, că nu ştiu cum să-I mulţumesc, Cum L-aş primi să ştiu că vine, să-mi fie oaspete ceresc. Şi-n jocul straniu de lumină, al flăcărilor din cuptor, Pe gene-mi cade toropeala, şi adormii aşa de uşor… Deodată o bătaie-n poartă… tresar… e cineva pe drum! Mă uit la oră: E târzie! Numai tâlharii umblă-acum! Răsună iarăşi o bătaie, şi încă alte două-trei. Și strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?" Şi glasul de-afară-mi spune: "Vin dintr-un loc îndepărtat; Umblat-am cale lungă astăzi; sunt obosit şi s-a-nnoptat. N-ai vrea căldura dinlăuntru s-o-mparţi cu mine pân la zi? Ți-aş mulţumi cum ştiu mai bine, şi-n rugăciuni te-oi pomeni. Primeşte-mă doar până mâine că am nainte un drum lung N-ai vrea din colţul tău de pâine, să-mi dai şi foamea să-mi alung?" Mă strecurai lângă fereastră, să-l văd prin geamul aburit; Era urât şi plin de zdrenţe, părea murdar şi obosit. "Nu cer decât un colţ de pâine, uscat de este, să mi-l dai; Şi dorm şi jos pe-o rogojină, doar milă rogu-te să ai!" Gânditu-m-am o clipă lungă, şi i-am strigat apoi răstit: "Străine, du-te mai departe, aici nu-i han de găzduit! Ce n-ai gândit mai dinainte unde-ai să dormi, ce-ai să mănânci? E prea târziu să-mi baţi la poartă, e prea târziu să mi te plângi!" I-am auzit cum paşii afară, încet, încet s-au depărtat... Până ce-n linişte doar vântul, a mai rămas stăpân pe sat. Şi, mulţumit, în patul moale am adormit apoi curând Dar am avut în neagra noapte un vis ce nu-l mai uit nicicând. Parcă dintr-un nor de lumină, Domnul Isus se cobora, şi-n casa mea venea să-mi spună, ce nimeni altul nu ştia. Credeam că-mi va vorbi de bine; va lăuda tot ce-am muncit.... Dar S-a apropiat de mine şi trist cu lacrimi mi-a grăit: "Prietene, am vrut azi noapte să înnoptez în casa ta; Din pâinea ta, am vrut la cină să iau un colţ, ca partea Mea. Dar mi-ai răspuns că pentru Mine, tu n-ai nici pâine şi nici pat, şi M-ai lăsat în frig afară, să plec flămând şi întristat. Căsuţa ta nu era mică să-ncap şi eu să dorm în ea; De ce nu vrei să ai la masă, un ostenit în casa ta?" Şi m-a privit cu ochii umezi până când norul s-a luat... şi-am înţeles că El fusese, pribeagul ce L-am alungat. Trezit din somn, de-nfiorare, am alergat afară-n frig... şi-am început în gura mare, străinul înapoi să-l strig. Dar vai, demult plecase omul în întunerecul pustiu... Doar vântul îmi striga din ramuri, că mă trezisem prea târziu: E prea târziuuuu! E prea târziuuuu! Amin!
Aceasta poezie este scrisa de poetul crestin VALENTIN POPOVICI! Nu mai atribuiti altori autori versurile acestei poezii! VALENTIN POPOVICI ESTE AUTORUL DE DREPT AL ACESTEI POEZII!
