Nimic nu exprimă mai profund drama singurătății!!! În dragoste, în viață, în moarte, suntem singuri, suntem ,,copaci fără pădure,,. Ei, cei asemenea nouă, sunt aproape, sunt ,,pădure,,, dar nu sunt întotdeauna și profund conexați sufletelui nostru. Respect lor, celor ce ne sunt alături. Respect Tatianei și lui Adrian, doi oameni care au arătat ce înseamnă să înțelegi în profunzime sufletul omenesc și să îi ajuți pe ceilalți să accepte destinul!!
Ma cutremur ori de cite ori o ascult.....o voce inconfundabila. de inger.o voce grava.care te atinge la suflet....frumusete de fata care ne bucura cu vocea ei de aur... .pacat ca a plecat asa de devreme dintre noi....Odihna vesnica suflet frumos si drag....Nu te vom uita . caci tu traiesti prin cintecele tale......in Moldova. cintecul tau Copaci fara padure. e cintat de moldoveni ca un fel de imn national......Esti mereu in sufletul nostru !
......Tatiana Stepa......o voce asa de dulce si totusi asa de grava......mi e dor de ea.....cind aparea ea pe scena Cenaclului Flacara.....RASAREA SOARELE....Adrian Paunescu....Tatiana Stepa.....De ati stii cit ne lipsiti....cu siguranta continuati cenaclu inconjurati de ingeri.....Andrei Paunescu . ai obligatia morala in numele generatiei in blugi sa duci mai departe Cenaclul Flacara.....Acea Flacara care inca mai arde in noi !!!!
Mi-e tare dor de tine, Tatiana !!! Te voi păstra în gândul și în sufletul meu pentru totdeauna ! Ai fost un om special și vei avea un loc special în inima mea !!!
Smerit dorul meu, smerită iubirea pt artista din tine, ți-am dăruit prea puține flori decât am primit spiritualitate.... Doamne, ai grijă de ea, spre lauda Ta
Mulțumesc pentru această postare Mulțumesc Tatianei Stepa Dumnezeu să o Odihnească ❤ Dedicație Specială 👑 ❤Mele ❤ O Zi Plăcută Miercuri 👉 3-Mar.-"24😊😊😊
in povestea copacilor goi Scârţâind într-o singură uşă Este vorba de noi amândoi, Este vorba de foc şi cenuşă Doi copaci, fără frunze, pe drum După cum îi priveşte înaltul Doi copaci prin sărutul de scrum Aplecându-se unul spre altul Spune-mi pădure cu frunza rară Unde-i iubirea de astă vară? Nu ştie iarna să se îndure De noi copacii fără pădure? Spune-mi pădure cu frunza rară Unde-i iubirea de astă vară? Nu ştie iarna să se îndure De noi copacii fără pădure? Toată vara au fost numai ploi Şi-au fost stele în nopţi fără stele Şi prin toamna şederii pe nori Cade ultima frunză spre ele În zadar către tine întind Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe Alte uşi se aud scârţâind De tomnatecul vânt să se agaţe Spune-mi pădure cu frunza rară Unde-i iubirea de astă vară? Nu ştie iarna să se îndure De noi copacii fără pădure? Spune-mi pădure cu frunza rară Unde-i iubirea de astă vară? Nu ştie iarna să se îndure De noi copacii fără pădure? Nu mai suntem decât doi copaci Vor veni tăietori să ne tundă Vor lua crengi toţi copiii săraci Pentru flacăra lor muribundă Şi chiar dacă mă vei mai iubi Peste crivăţul iernii ce vine Fără braţe, cu ochii pustii N-am să am ce întinde spre tine Spune-mi pădure cu frunza rară Unde-i iubirea de astă vară? Nu ştie iarna să se îndure De noi copacii fără pădure? Spune-mi pădure cu frunza rară Unde-i iubirea de astă vară? Nu ştie iarna să se îndure De noi copacii fără pădure? Spune-mi pădure cu frunza rară Unde-i iubirea de astă vară? Nu ştie iarna să se îndure De noi copacii fara padure
TatiAna, Si tatăl tău, ca si al meu, miner a fost o viaţă, Cu mâna sa, o mână grea, te mângâia pe faţă, Și el venea, ca și al meu, din ţara lui Stefan, Cea sfântă, da'-npârţitâ azi, prin voia lui Ivan. Iar mama ta, ca si a mea, din ţara lui Mihai, O muicâ deci, ce te-nsoţea, la școalâ cînd plecai. Te-au botezat cu nume sfânt, cu nume de-nceput, Al Tatei Ana te-au numit și zâmislit din lut. Și ca si mine ai crescut, pe Jiu, aici în Vale, Tu cel de vest, eu cel de est, în valea cea cu jale. O jale ce ne-a insoţit, mereu copilâria, Căci nici Varvara nu putea s-oprească grozăvia. Cînd muntele cerea în schimb, pentru al lui cârbune, Și-și lua tribut printre ortaci, cu plâns de-ngropăciune. În ochii tăi, tu ai purtat, tristetea cea profundă, Iar vocea ta, ne-a alinat, și ea nu se confundă, Cu nici o alta, căci în ea, s-a contopit divin, Și modestie și iubire de suflet de creștin. Ai fost iubire disperată, copaci fără păduri, Ca oamenii din valea noastră ce-s nevoiași dar puri. Oh Tati Ana, cât regret, c-atât de timpuriu ne-ai părăsit, Lângâ Varvara să-ţi clădim, statuia pentru pomenit, Să nu te uite fii toţi, ai Văii ce i-ai fost tu glas, Ca înger să-i veghezi acum pe ei la orice pas. (MS, Clamart le 19 décembre 2019)
