Тёмный

TROVANTII (BABELE) de la ULMET BOZIORU-MUNTII BUZAULUI sau PIETRELE VII..The LIVING STONES 

Dinu fishing&travel
Подписаться 13 тыс.
Просмотров 4,3 тыс.
50% 1

Pitorescul sat Ulmet este înconjurat de dealuri împădurite zona Bozioru-muntii Buzaului, dar una dintre culmile acestora are presărată de-alungul ei spectaculoase formațiuni ce par să sfideze legile gravitației, prin poziția de echilibru prin care se înalță spre cer din dealul nisipos. Aici, legile fizicii par neaplicabile , trovanţii înfaţisându-se sub forme , nodulare, sferoidale, elipsoidale, cilindrice sau dendritice, şi care pot cântări de la câteva grame, la câteva tone. Felul în care o parte dintre ei au rămas suspendați pe vârful dealului, într-un punct de belvedere asupra întregii văi, le-a dat numele de Babele de la Ulmet. Cea mai înaltă dintre babele de la Ulmet are doi metri. Ciudat este că formaţiunea stâncoasă se află pe un platou de nisip, izolat, iar unele dintre stânci sunt perfect ovale, în timp ce altele au forma unor farfurii zburătoare.
Potrivit geologilor, trovanţii sunt nişte conglomerate, formate în terenurile nisipoase şi în cele ce prezintă stratificaţii de gresie bogate în carbonat de calciu. Atunci când suprafaţa devine umedă, mineralele încep să se răspândească şi creează o presiune asupra nisipului, presiune care îl determină să se extindă şi pietrele să ”crească”. Ele își modifică forma la 1200 de ani, timp în care cresc câțiva centimetri, creșterea realizându-se din centru spre exterior. Termenul ”trovant” este specific literaturii geologice române şi a apărut prima dată în 1907, în lucrarea naturalistului Gheorghe Murgoci, intitulată ”Terţiarul din Oltenia”. Cuvantul ,,trovant,, provine din italiană și înseamnă piatră ciudată cu origine necunoscută.
Oamenii locurilor le numesc „pietre vii”, deoarece, ei spun că ele cresc, își pot schimb locul și forma, și se chiar înmulțesc. Astfel, după ploi puternice, se nasc pietricele mici, care se hrănesc cu nisip și cresc în timp. Numeroase legende vorbesc de aceste pietre, ca fiind de origine divină, sau ca venind din alte lumi. Localnicii spun că, ele ar fi aducătoare de spor și noroc, motiv pentru care porțile lor sunt străjuite de câte un trovant. Ei afirmă și că, trovanții își schimbă locul, că pur și simplu se desprind din pământ și sar într-un alt loc.
Vizionare placuta!
The picturesque village of Ulmet is surrounded by forested hills, but one of their peaks is dotted with spectacular formations that seem to defy the laws of gravity, by the balanced position through which it rises to the sky from the sandy hill. Here, the laws of physics seem inapplicable, the trovants appearing in forms, nodular, spheroidal, ellipsoidal, cylindrical or dendritic, and which can weigh from a few grams to a few tons. The way in which some of them remained suspended on the top of the hill, in a viewpoint over the whole valley, gave them the name of Babele de la Ulmet. The tallest of the old women from Ulmet is two meters tall. The strange thing is that the rock formation is on a sandy plateau, isolated, and some of the rocks are perfectly oval, while others have the shape of flying saucers.
According to geologists, the troubadours are conglomerates, formed in sandy soils and in those with sandstone layers rich in calcium carbonate. When the surface becomes wet, the minerals begin to spread and create a pressure on the sand, which causes it to expand and the stones to "grow". They change their shape at the age of 1200, during which time they grow a few centimeters, the growth taking place from the center to the outside. The term "trovant" is specific to Romanian geological literature and first appeared in 1907, in the work of naturalist Gheorghe Murgoci, entitled "The Tertiary of Oltenia". The word "trovant" comes from Italian and means a strange stone of unknown origin.
The locals call them "living stones" because they say they grow, can change their place and shape, and even multiply. Thus, after heavy rains, small pebbles are born, which feed on sand and grow over time. Many legends speak of these stones as being of divine origin, or as coming from other worlds. The locals say that they would bring growth and luck, which is why their gates are guarded by a troubadour. They also claim that the troubadours change their place, that they simply detach themselves from the ground and jump to another place.
Enjoy watching!
Toate drepturile sunt rezervate. Orice upload neautorizat al acestui videoclip este ilegal si poate fi raportat oricand la RU-vid.
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws. In order to avoid copyright infringement, please do not upload this video on your channel.
#trovanti
#ulmet
#bozioru
#muntiibuzaului
#trovantiidelaulmet
#babeledelaulmet
#pietrelevii
#pietrelecarecresc
#taraluaneibuzau

Опубликовано:

 

21 окт 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 72   
@babylorry
@babylorry 3 года назад
Foarte frumoase locuri, și ce forme și-au luat, superbe! 😳🤗😍👍
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Toamna tarzie, culori superbe.. MUltumesc! Un weekend minunat! 🙏🌹👍
@babylorry
@babylorry 3 года назад
Mulțumesc asemenea! 🤗🥰
@teresamariaritalavede1639
@teresamariaritalavede1639 2 года назад
Detto molto bella Romania mio pronipotino è Rumeno ...e papà Andrej ...ne sono orgogliosa ... grazie Gesù 🙏 Tu Solo compì queste meraviglie 🤗☮️☮️
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 2 года назад
Multumesc pentru vizionare si apreciere 🙏 Salutari !
@marianmarian1821
@marianmarian1821 Год назад
Superba filmare, superbe meleaguri, superba musica.
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel Год назад
Mulțumesc 👍
@rafalmoravlog
@rafalmoravlog 3 года назад
What a beautiful place Nature horses 🐎 and hiking 🥾 and flying drone salutari 😍
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thanks to my dear friend present as always! Best wishes! 👍👍👍
@giuseppegulino
@giuseppegulino 3 года назад
GRAZIE DI CUORE DALLA SICILIA PER IL BELLISSIMO VIDEO E PER IL INCANTEVOLE CAVALLO NERO AL TROTTO E PER IL BEL BOSCO E PER LE RIPRESE STUPENDE AAEREE UN SALUTO CON MIO CUORE DALLA SICILIA PER MIO AMICO GIUSEPPE
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Grazie per l'apprezzamento! Cordiali saluti, Dinu
@TatyItalia
@TatyItalia 3 года назад
Questo posto fantastico. Qualcosa di incredibile. Che natura. Bellissimi colori 👍 Grazie amico che hai condiviso con noi questa bellezza 👍
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thanks for viewing and appreciating! Have nice weekend!
@LeonyLee
@LeonyLee 3 года назад
Trovanții sunt un conținut sedimentar de gresie silicoasă, după fiecare ploaie cresc zeci de pietricele care acoperă majoritatea sferelor, după fiecare ploaie transmit energii pozitive, formele lor geometrice emit anumite frecvențe.Ptr inițiații care practică meditația interioară sunt ca niște relee spirituale..Mulțumesc ptr aceste imagini🙏
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Multumesc pentru vizionare si apreciere, toate cele bune!
@neytiritetskahamoatite7688
@neytiritetskahamoatite7688 Год назад
2:50 E foarte bine ca drumul auto e prost, este unul dintre elementele cheie care pastreaza Misterul 🥰🤗
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel Год назад
Foarte adevărat! 👍
@Mro.na_przypale_po_swiecie
@Mro.na_przypale_po_swiecie 3 года назад
Very nice video 👌👊👏big like gives my friend 😎🖐🚙🌍
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thanks for viewing and appreciation! Best wishes!👍
@RefugiuMental
@RefugiuMental 3 года назад
Super materialul, cadrele din aer m-au lasat fară cuvinte 👏👏👏👍.
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Multumesc drag prieten, toate cele bune!
@DozusCook
@DozusCook 3 года назад
foarte frumoase locuri
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Intradevar! Multumesc! 👍
@HEAVENGLAMOUR
@HEAVENGLAMOUR 3 года назад
Awesome video share friend thank you 🌟💕
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thank you my friend! Best wishes! 🙏👍
@RaiFlyAway
@RaiFlyAway 3 года назад
Brilliant video Thanks for sharing my friend! 👍🇮🇹
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thanks for viewing and appreciation my friend!👍
@iulianaputinica7752
@iulianaputinica7752 Год назад
Și eu am fost acolo este un loc superb
@ЮрийХрулёв
@ЮрийХрулёв 3 года назад
Очень красивые места! Просто сказка! Удачи!
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Спасибо дружище, всего наилучшего!
@youarespecial50
@youarespecial50 3 года назад
Thanks for sharing my dear friend 👍👍👍 Great 👍👍👍 Love nature😍
@youarespecial50
@youarespecial50 3 года назад
Big likeeeee and I watch for 10 minutes ⚘ Have a nice weekend
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thank you Elsa, my dear friend! Have nice weekend!🙏🌹👍
@aleksmarkaerialvideosgr2824
@aleksmarkaerialvideosgr2824 3 года назад
Beautiful my friend wild nature excellent Gouidet tour my friend ☺️👍!!
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thank you my frind, best wishes! 👍
@aleksmarkaerialvideosgr2824
@aleksmarkaerialvideosgr2824 3 года назад
@@dinufishingtravel welcome my friend ☺️👍!!!
@jungho-tv
@jungho-tv 3 года назад
My friend good morning 🙏 Good video like👍 👍 👍 👍 👍
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thanks for viewing and appreciation my friend, best regards! 🙏👍
@ДедНаДроне
@ДедНаДроне 3 года назад
Интересное видео! Камни действительно очень необычной формы. Никогда такого не видел. Спасибо за экскурсию.
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thanks for watching and appreciating!Greetings!
@teresamariaritalavede1639
@teresamariaritalavede1639 2 года назад
Che meraviglia 🤗 bella la Romania grazie Gesù 🙏 compie meraviglie ...amiamo questo mondo ...non più guerre !!!!SOLO PACE ☮️☮️
@ckinoz1664
@ckinoz1664 3 года назад
Stunning place. Wild horses. Great hiking trail. Fantastic aerial views Like 1 👍
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thank you my friend! Greetings! 👍
@vioricamihoc2246
@vioricamihoc2246 2 года назад
Superb!!!!!
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 2 года назад
Mulțumesc 🌹
@SoFreshRecipes
@SoFreshRecipes 3 года назад
Frumoase locuri👍
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Intradevar! 👍
@IlieProduction
@IlieProduction 3 года назад
Bună, un mare LIKE din partea mea
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Mersi! 👍
@CHARMIEJOHNSONUNDERWATER
@CHARMIEJOHNSONUNDERWATER 3 года назад
looks like it is natural, shaped by wind and rain! but it was a very nice view to see!
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Yes it is...thanks for viewing and appreciation!
@sally0813
@sally0813 3 года назад
Nature is beautiful~
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thank you! Yes my friend, thats right 👍
@trojjanchannel
@trojjanchannel 3 года назад
Very nice.. friend..👍👍👍
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thank you my friend! 👍
@trojjanchannel
@trojjanchannel 3 года назад
very nice...
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thank you for your visit and appreciation!
@sk_primearts_sunita01
@sk_primearts_sunita01 3 года назад
Nyyy #skmehndi
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
🙏👍
@teresamariaritalavede1639
@teresamariaritalavede1639 2 года назад
Non più guerre .... abbiamo una terra creata da DIO PADRE CREATORE 🔥❤️ ☮️ pace sempre ☮️ pace
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 2 года назад
Foarte adevarat! PACE !!!
@tatianastihari8590
@tatianastihari8590 3 года назад
UN MARE LIKE
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Multumesc!
@MANCINGHAPPYSA
@MANCINGHAPPYSA 3 года назад
Nice video New friend come back again
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 3 года назад
Thank you my friend, best wishes!
@teresamariaritalavede1639
@teresamariaritalavede1639 2 года назад
È STUPENDO,PIETRE CHE VIVONO ,SI RIPRODUCONO NEI SECOLI DEI SECOLI ...AMIAMOLI QUESTO MONDO LA ROMANIA È STATA SEMPRE DA SECOLOLI APPATENENTE ALLA MADRE RUSSIA DA MILLENNI ....CHI HA STUDIATO STORIA LO SA È TERRA..RUSSA ...🤗🙏☮️
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 2 года назад
Niciodata Romania nu a fost pamant bolsevic....incepand inca de pe vremea geto-dacilor de la Burebista si chiar cu sute de ani inainte...NICIODATA!... Rusia si-a dorit dintotdeauna sa puna mana pe aceste meleaguri sfinte si bogate dar nu au reusit. Pune mana si mai studiaza un pic istoria si originea romanilor si apoi mai discutam
@teresamariaritalavede1639
@teresamariaritalavede1639 2 года назад
Ho già scritto,...ma non è apparso .. ancora....
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 2 года назад
Daca mai publici asemenea comentarii nefondate si rauvoitoare am sa-ti dau ignor....din varia motive
@neytiritetskahamoatite7688
@neytiritetskahamoatite7688 Год назад
6:30 LOL aia a stricat tot farmecul 🤥😂😂🤣
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel Год назад
😁👍
@neytiritetskahamoatite7688
@neytiritetskahamoatite7688 Год назад
@@dinufishingtravel N-ai ce cauta intr-un film spiritual cu orizontalisme materialiste 😂🤣
Далее
Кольцо Всевластия от Samsung
01:00
Просмотров 481 тыс.
Babele de la Ulmet si Drumul Luanei
13:56
Просмотров 33 тыс.
BUZĂU: Satul unde pietrele au prins viață
10:21
Просмотров 1,4 тыс.
Trovanții, pietrele care cresc din Buzău
3:04
Просмотров 14 тыс.
Ce a mai ramas din satul Stanila?| jud. Buzau
10:33
Просмотров 4,2 тыс.
Кольцо Всевластия от Samsung
01:00
Просмотров 481 тыс.