Tu ai o menire pe acest pământ! 

Tu ai o menire trăind pe pământ!
Şi azi, Domnul, roada îți aşteaptă.
Dar valul încercării te-a stins şi te-a frânt,
În tine nu este nici urmă de-avânt,
În vorbă, în viaţă, în faptă.
Ridică-te iarăşi! Tu poţi izbândi!
Credinţa zideşte-o pe Stâncă!
Un rob credincios pentru Domnul, poţi fi,
Căci, trestia frântă, El n-o va zdrobi,
Nici mucul ce fumegă încă!
Tu eşti o cetate zidită pe deal,
Oricine să poată s-o vadă!
Lumina ta-n noapte să n-aibă egal,
O flacără vie într-un glob de cristal,
Şi nu un opaiţ sub o ladă.
În bezna furtunii, Isus te vrea far,
Al celor ce n-au un scop în viaţă.
Dar tu luminezi tot mai slab, tot mai rar,
Un muc pâlpâind şi-afumat felinar,
Ce-abia se zăreşte din ceaţă.
Ridică-te iarăşi, tu poţi străluci
Ca steaua în noaptea adâncă!
Nu-ţi pierde curajul şi nu te-ndoi,
Că trestia frântă, El n-o va zdrobi,
Nici mucul ce fumegă încă!
El vrea să fii stâlp în Locaşul Său Sfânt,
Când vânturi vuiesc şi-nspăimântă.
Un reazem puternic, de nimeni înfrânt,
Dar tu eşti zdrobit şi culcat la pământ,
O şubredă trestie frântă!
Ridică-te iarăşi, tu poţi înverzi,
Ca iarba ce creşte pe luncă!
Stăpânul, te-ngăduie încă o zi,
Că trestia frântă, El n-o va zdrobi,
Nici mucul ce fumegă încă!
O trestie frântă de vânturi și ploi,
Și-un muc pâlpânid sub cenușă,
Ești tu ce te zbați, copleșit de nevoi,
Dar la tine, Stăpânul, vrea roade de soi,
Așteaptă, și bate la ușă.
Deschide-I, și-arată-i ce-aici ai lucrat,
Că El răsplătește puținul,
De-ai fost credincios în ce ți-a încredințat.
Nu ține talantul ce l-ai îngropat!
Să nu fii găsit ca smochinul uscat!
Sporește, o, Doamne, și-n mine mereu,
Credința puternică în fapte.
Și fă să rodească și-n sufletul meu,
Că trestia frântă, Stăpîne, sunt eu...
Și mucul ce fumegă-n noapte.
Text: Autor necunoscut
Înregistrare: Iosif Onofrei
Mixaj&instrumental: Ludovic Arman
Interpretare: Anamaria-Ioana Vesa