Тёмный

Unde sunt banii lui Ceausescu si ai lui Voiculescu? Raspunde Madalin Hodor “La mintea lui Tetelu” 

HappyFishTV
Подписаться 199 тыс.
Просмотров 306 тыс.
50% 1

Istoricul Mădălin Hodor vorbește despre: Banii lui Ceaușescu, „Conturile din Elveția”, Relațiile cu vecinii României în timpul Comunismului, Revoluție, Ce a făcut Securitatea în timpul Revoluției, Puterea pe care o avea Securitatea în timpul Comunismului și după aceea și alte teme captivante, pe care te invităm să le descoperi în cea mai nouă ediție a podcastului „La mintea lui Tetelu”.
Mădălin Hodor, absolvent al Facultăţii de Istorie a „Universităţii Al.I.Cuza”, Iaşi, (1999), studii aprofundate cu specializare în istorie medievală universală (1999-2000). Bursier Socrates la „Facultatea de Istorie a Universităţii Angers” (1999-2000). Din 2000, angajat al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii, Bucureşti.
În 2018 deținea acreditări ca cercetător pentru lucrările: „Cadrele Securității, 1948-1989”, „Istoria spionajului românesc de la Al Doilea Război Mondial la Revoluția din Decembrie 1989” și „Revoluția Română din Decembrie 1989”. A dezvăluit adevăruri inedite din comunism și, în special, din perioada dictaturii ceaușiste. În ultimii ani s-a concentrat pe cercetarea științifică a contextului social și economic, care a generat Revoluția din 1989, reușind să deconstruiască mituri și teorii conspiraționiste. A documentat recrutarea lui Victor Atanasie Stănculescu în 1952, în Securitate, în baza recomandării lui Vasile Milea, ambii militari importanți în represiunea de la Timișoara și București. A relevat mecanismele care au generat panică și dispersarea demonstranților de la mitingul organizat de Nicolae Ceaușescu în 21 decembrie 1989, în Piața Palatului. A deconspirat colaboratori cu notorietate ai poliției politice comuniste, acțiuni secrete ale Securității, relevând fațete inedite din activitatea foștilor lucrători ai Securității, a foștilor nomenclaturiști sau a militarilor din perioada comunistă și a modalităților lor de supraviețuire și dezvoltare în rețele de interese, ulterior căderii regimului comunist. Mădălin Hodor a readus în atenția publică documentele jafului armat declanșat de comuniști la scară națională prin confiscarea averilor de la „dușmanii poporului”. A documentat destinul banilor realizați din tranzacțiile externe ale regimului mafiot al lui Ceaușescu, bani care, ajunși în posesia unor personalități actuale, produc în continuare corupție, într-un adevărat „război de capturare a Statului”. A sesizat public pericolele ascunse în campaniile de dezinformare, desfășurate inclusiv prin cercetările științifice ale unor colegi de la Direcția Cercetare a CNSAS, prin care e creată o falsă distincție între Securitatea „rea” și o altă descrisă ca „bună”. A atras, public, atenția asupra riscurilor privind avizarea lui Cazimir Ionescu ca membru al Colegiului CNSAS de către Parlament, în 2018, acesta fiind trimis în judecată în 2017 pentru crime împotriva umanității în dosarul „Mineriadei” 1990. În 2018, după ce a publicat o listă de intelectuali de notorietate care colaborau în mai 1985 cu o unitate a Securității care urmărea emigrația românească, a fost sancționat de CNSAS cu reținerea unor drepturi salariale și i s-au anulat acreditările. Ulterior, a fost hărțuit în justiție de Colegiul CNSAS. În 2020, instanța a motivat decizia în favoarea sa, făcând referire la apărarea libertății de exprimare și la protecția sa ca „avertizor de integritate”, statut aplicabil personalului din instituțiile publice, care sesizează nereguli sau ilegalități. Mădălin Hodor militează pentru comasarea și punerea la dispoziția cercetătorilor a arhivelor Securității de către o singură instituție, arhivele fiind fragmentate în prezent între SRI, SIE, Ministerul Justiției, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale și Arhivele Naționale și pentru liberul acces la acestea. Consideră că, astfel, s-ar putea dovedi mai bine, printre altele, modul în care Securitatea a funcționat în comunism în strânsă legătură atât cu Armata, cât și cu Procuratura și Justiția. În 21 decembrie 2019, a adresat Președintelui României Klaus Iohannis, alături de mai mulți intelectuali și activiști, o scrisoare deschisă prin care solicitau sprijinul pentru repararea nedreptăților istorice asupra victimelor Revoluției, prin „ascunderea vinovățiilor Securității pentru crimele făcute, atât de dinainte de 22 decembrie, cât și de după fuga dictatorului”.
#podcast #happyfish #lamintealuitetelu #tetelu
Follow us on the web:
Madalin: / madalin.hodor.1
Instagram: / happyfishteleviziune
Facebook: / happyfish.ro
Site: www.happyfish.ro/
Canal clips: / @happyfishclips5503
Tetelu: / sacrosanctul.decupat
(C) & (P) HappyFishTV
All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Опубликовано:

 

29 сен 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 802   
@dorinadorina7580
@dorinadorina7580 2 года назад
Noi cei care am trait si am platit ce mai putem spune?Eu ma numar printre cei care platesc a treia oara furtisagul lui Voiculescu si securistilor(cativa dintre ei).Crede-ma ca nu ma incalzeste deloc faptul ca stiu acum cine ne-a furat.M-ar fi incalzit daca cineva platea pentru asta.
@vladstefan4658
@vladstefan4658 2 года назад
Felicitări, un Podcast superb. Va rog sa mai realizați asemenea Podcasturi avându-l ca invitat pe Mădălin Hodor, o prezenta excelenta, plină de Insight-uri, cel puțin pentru mine ca tânăr care nu a experimentat pe propria piele acele vremuri!
@virginiadumitrescu7100
@virginiadumitrescu7100 Год назад
Asta a fost marea nerozie a "iubitului conducător". Că noi România trebuie să producem tot. De la agrafe de păr până la avioane. Fără să cumpărăm licențe, doar pe cercetare românească.Tot ce s-a construit după 1979-1989 era sortit eşecului. Japonia țara cea mai dezvoltată din lume are ca singură bogăție naturală sulful şi atât. Nu are petrol, nu are fier, aur , metale neferoase,.nici măcar sare. Cu ajutorul neprecupețit al americanilor au dezvoltat tehnologii de vârf, s-au umplut de bani şi cumpără de la alții tot ce le trebuie. Dar în timp ce România dintr-o tonă de metal construia un tractor aproape uzat moral, japonezii făceau 20 de computere. Şi noi făceam avioane.2000 de salariați la Craiova făceau 2 avioane pe an. Şi alea utilitare. În fine, ar fi multe de spus. Asta am trăit fără voia noastră că nu ne întreba nimeni.
@vasilegavrilescu8156
@vasilegavrilescu8156 Год назад
Cu respect foarte interesant oamenii de la tara faceau puscarie pt 3 popusoi securitatea a fost criminali propriului popor si daca munceai cinstit ati faceau dosar penal fals cu respect!
@georgeionita7307
@georgeionita7307 Год назад
Numărul maxim de membri ai Partidului pe care au reușit să-l strângă a fost de trei milioane. Tot au fost puțini la 20 de milioane .
@emilmoga8793
@emilmoga8793 7 месяцев назад
Nu am reușit să trec de minutul 18. Ultimii 33 de ani au reușit să creeze pe acești neica nimeni care confortabil denigrează tot ce a creat munca unei natiuni intregi. Cei 50 de ani de muncă organizată au scos tara din evul mediu, și Ceaușescu a devenit personalitatea politica cea mai importanta din întreaga istorie a României. Aștept să fiu contrazis.
@ionelmiu921
@ionelmiu921 2 года назад
Hodor, te contrazici de multe ori! Tu, ca istoric, trebuie sa ma convingi, care nu-s de meserie, cu o poveste coerenta, cursiva! Dar le-ai facut varza! Am pierdut o ora de ascultat dar nici ca mai pun pret pe spusele tale! Modul in care iti faci meseria de istoric imi aduce aminte de cei care se intalneau la bufet si faceau politica! E bine totusi ca te-ai facut istoric si nu medic!
@nemeswilly
@nemeswilly 2 года назад
Nu ai înțeles nimic...din păcate...
@ionelmiu921
@ionelmiu921 2 года назад
@@nemeswilly Da, asta spuneam si eu! Nu trebuia sa-mi spui tu! Dar vin si te intreb eu pe tine(tu fiind al destept! cel putin asta transmiti prin profunda ta dezamagire!) cand cineva nu intelege ceva a cui este vina, a celuia care asculta sau a celuia care povesteste?
@laurentiuc7830
@laurentiuc7830 2 года назад
Ce banal poate fi adevarul, si cat de naivi putem fi. Ca sa nu zic prosti de-a binelea. Am inteles acum ce a fost cu vizita aia, ultima, in Iran si de ce a fugit Pacepa. Si cine stie cate "Crescenturi" or mai fi fost... Felicitari lui Tetelu ca nu intrerupe aiurea ca alti intervievatori si astept, bineinteles, podcastul "Cine au fost teroristii". P.S.: Domnule Hodor, jos palaria!
@AA-bq8gy
@AA-bq8gy 2 года назад
Vezi la Zaiafet !
@titusstejerean9944
@titusstejerean9944 2 года назад
teroristii au fost: armata, securitatea, militia care au tras unii in altii si toti in oameni
@gheorghebarsan5220
@gheorghebarsan5220 2 года назад
Omu vinde cât s-a priceput 🐧🐧🐧(Pacepa îl invidiază)
@soringabrielmoraru
@soringabrielmoraru Год назад
Nu au existat teroriști la revoluție, așa zisa revoluție română din '89, care a devenit lovitura de stat în 22 decembrie' 89 când a fost preluată puterea de valul 2 de comuniști. Au tras unii în alții, diversiuni, manipulare, dezinformare, intoxicarea presei și a poporului neștiutor, vezi episodul Otopeni, vezi episodul Sibiu unde armata s-a luptat cu securitatea, unii ziceau despre alții ca sunt teroriști, când în realitate toți erau teroriști inclusiv poporul român care s-a lăsat manipulat, vezi episodul cu elicopterele cu teroriști care au venit pe Marea Neagră, povesti și dezinformare, cine draq sa aibă interes în România sa trimită teroriști sa se lupte cu puterea și sa omoare civili care nu au după ce bea apa?! Singurii teroriști, dar care nu au tras un foc de armă ar putea fi considerați turiștii care au venit din URSS în vara lui 1989 în număr mare, organizați și îmbrăcați Express în treninguri, cu familii, cu copii, cu mașini ca să submineze puterea de la București prin dezinformare și intoxicare, din ordinul lui Gorbachev care nu îl mai voia pe Ceaușescu la conducerea tarii. Asta e tot!
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 5 месяцев назад
Chemați-l pe Corvin Lupu să vă spună adevărul cu dovezi și argumente.
@anicapapuc4331
@anicapapuc4331 2 года назад
Nu a murit nimeni de foame cum moare acum ex Iliescu și Petrica au distrus toate fabricile la care au lucrat muncitorii
@grosanalexandru4913
@grosanalexandru4913 2 года назад
Am inceput vizionarea cu interes și deja acest istoric mă enervează. Rombac a fost produs câțiva ani, 11 unități , a fost în serviciu până prin 2002. De la ce ați început și unde ați ajuns. Asta deocamdată.
@paulclaude7323
@paulclaude7323 8 месяцев назад
Ceausescu avea planuri prea marete dar nu si-a dat seama ca e prea batran pt ele si ca poate sa i se intample ceva intr-o zi...stia ca totul merge ca pe roate in ţara iar in afara avea relatii puternice cu alti lideri tirani ca el si credea ca investitiile sant sigure si v-a face din România o super putere...is tare curios cat s-a recuperat din toate investitiile externe sau din conturile secrete din afara...ca cele din ţara se stie ca au fost jefuite de Securitate si de noua putere.
@gavrilrus4979
@gavrilrus4979 4 месяца назад
Cine pl e habarnistu àsta
@cotorarodica252
@cotorarodica252 2 года назад
Imi amintesc un personaj care la inceputuri a fost sef la CNSAS.... Dinescu, dizidentul si care nu a avut niciodata coerenta si narativul cu lamuriri clare ale istoricului Madalin, dar s-a imbogatit brusc si duce o viata de bouer pe malul Dunarii.... Sa fie prosperitatea brusca din poeziile si pseudo revista satiri ca (pseudo revista) sale? Ma indoiesc. ,...... Spee ca noua generatie de la CNSAS sa reuseasca sa impuna poluriculyi sa traga la raspundere hotii cu staif, Voiculescu, Sorin Rosca Stanescu, Nastase ș. m. a
@vasileiacob124
@vasileiacob124 Год назад
Tetelule, am vazut-o pa regina Teteliei, Denise Rifai, pa centura, la produs. Velicu nu mai tufe pisici!
@carmenstanescu5802
@carmenstanescu5802 Год назад
Apropos de pantofi. Unchiul meu a cumparat din Londra o pereche de pantofi excelenti, extrem de scumpi. A fost sigur ca sunt facuti acolo,in Marea Britanie. Ajuns acasă a descoperit citind pe ei ca erau made in România. Pe vremea lui Ceaușescu.....
@virginiadumitrescu7100
@virginiadumitrescu7100 Год назад
România exporta confecții, încălțăminte, tricotaje. Firmele a căror producție mergea 99% la export era Guban, Brainconf, Mondial. Produsele se vindeau ieftin pentru asta ajungeau şi în țări foarte evoluate. Eu am cumpărat un costum fustă si blazer refuzat la export. Dar eticheta era "Via Venetto". Asta însemna că lucram şi pentru alții.
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 4 месяца назад
O cunoștință avea soțul la Mașini Unelte Bacău care exporta în America. Mergea la service acolo ca specialist câte 3 luni pe an. I-a trimis o pereche de cizme albe de cowboy din America și când s-a uitat pe ștanța din interior, erau făcute la Bacău la Fabrica de încălțăminte Partizanul.
@peisajeturistice1482
@peisajeturistice1482 2 года назад
Stolojan sa ocupat de 400 mil dolari care ia adus înapoi în țara și și-a luat comision din care și-a ridicat un hotel
@lupouioan8568
@lupouioan8568 2 года назад
...mai băieți ia faceți un podcast și despre ultimii 30 de ani când cei de la putere au năruit ce le-a lăsat Ceaușescu ...ăștia chiar merită soarta lui ..și santem pe nicăieri și avem....80 de miliarde Datorie .. sah mat....Romania.
@romulusbuta9318
@romulusbuta9318 2 года назад
Noiembrie "89 - și atunci trăiam rău ...in ultimii ani, după "82 s-a trăit rău....DAR: - datoria externă plătită - 2,5 MILIARDE $ in Banca Națională a României 8 MILIARDE de $ creanțe care trebuiau să vină .... Creanțele le-au încasat securiștii care au devenit actualii ~oameni de afaceri~ 🥴🥴🥴
@mihaifilpascu7889
@mihaifilpascu7889 2 года назад
Asta se întâmpla atunci când istoria o scrie sau o povestesc cei care sunt la butoane. Rău că astăzi,la școală, istoria este foarte marginalizată iar mai marii lumii nu vor (ne ascund) adevărul. Cine vrea mai mult adevăr trebuie să facă studiu individual.
@MariuscodepeNiculescu
@MariuscodepeNiculescu Год назад
De unde sti ca nu avem datorii pentru ca asa spunea Ceaușescu
@MariuscodepeNiculescu
@MariuscodepeNiculescu Год назад
,?
@strigatulromaniei3498
@strigatulromaniei3498 10 месяцев назад
Ți-ai găsit ....Pe timpul lui Ceașcă cei ca ei erau primii la cantina partidului .😂😂😂
@adycfrbv
@adycfrbv 2 года назад
A facut Romania locomotive dupa licenta suedeza, si au avut succes, ba chiar le-au vandut in Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Turcia si inca remorcam trenuri cu ele dupa 50 de ani de la fabricare.
@krayzdrayz3489
@krayzdrayz3489 2 года назад
Cuvântul cheie cred că e "licență suedeză".
@georgicaungureanu6010
@georgicaungureanu6010 2 года назад
Totul este dat uitari. Ne mai uitam si ascultam astia care avem 60 -70 ani . Hotii au fost la butoane ,au facut averi fara margini si acum rad de Romania si romani. Nu va face nimeni lumina si dreptate. Ori cum merita respect dl istoric si Tetelu.
@ilusion69
@ilusion69 2 года назад
Fabrica de incaltaminte de sport "Pionierul'' din Bucuresti, produceau lucruri de calitate grozava. Se exporta practic toata productia.
@cotorarodica252
@cotorarodica252 2 года назад
In multe intreprinderi din tara se facea calitate si se exporta productia. Asta nu a impiedicat sa stam in apartamente neâncalzite, fara apa calda, sa mergem pe jos sau pe scara autibuzelir deselata, sa stam ore intregi la cozi interminabile ptr lapte, unt sau carne, sa avem doua ore de tv cu jurnal omagiu ptr perechea regala, pardon, prezidentiala.... Sa ne fie teama sa ne revoltam, sa vorbim liber, sa nu putem calatori in afara granitelor (cu exceptia tarilor comuniste) sa criticam ca suntem condusi prost, platiti tot mai prost, ca se fura tot ce se putea, ca se mintea in raportari, etc.. Deci, fala goala in buzunare goale, minti indobitocite si naravite la ipocrizie, falsitate,, obedienta.....
@ilusion69
@ilusion69 2 года назад
@@cotorarodica252 absolut! Am trait intr'o MIZERIE absolut iesita din comun !!! ceausescu trebuia omorat de cel putin 100 de ori!!!
@paulpaul8014
@paulpaul8014 Год назад
Aveai cu ce sa compari produsele?normal ca era de calitate daca erau singurele de pe piata
@Maria-e1q7c
@Maria-e1q7c 5 месяцев назад
Plata datoriei securiști cum sa ia o țară îndatorată trebuia să fim la o cine crede că el conducea securiști mare majoritate venițici evrei KGB din tata in fiu
@nelucu
@nelucu 4 месяца назад
​@@cotorarodica252si acum!? E mai bine!? Uite na democrație râvnita!
@viorelgheorghica946
@viorelgheorghica946 5 месяцев назад
Da ma lasa ca este mai bine acum, deoarece clasa muncitoare joaca acum la pacanele si la jocuri de noroc.....
@RM-of4bu
@RM-of4bu 2 года назад
Mama a lucrat la fabrica de confecții din oraș și-mi povestea cum făceau costume pentru armani, versace... De fapt "făcea" e mult spus, le venea materialul tăiat și călcat și trebuia doar asamblat, de aceea nu știa nimeni ca trecuse produsul respectiv prin românia. De aici treaba cu adidas etc. România era China anilor 80' si 90' chiar
@virginiadumitrescu7100
@virginiadumitrescu7100 Год назад
Am cumpărat prin 1985 un costum fustă-blazer de in, refuzat la export. Pe etichetă scria "Via Venetto".
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 5 месяцев назад
La Bacău la fabrica de încălțăminte Partizanul se făceau bocanci pentru trupe militare care mergeau la export, apoi cizme de cowboy pentru America și poșete, sandale, curele din piele de curcă numai pentru export. La fabrica de confecții se lucra pentru Italia, Anglia și Arabia Saudită sau alte țări din lume. Aveam stofe la fabrica Proletarul și la fabrica de postav Buhuși care lucrau numai pentru export. Avicola Bacău a înființat prin directorul Petre Plăcintă cel mai mare holding internațional în colaborare cu Olanda. Mașini unelte exporta în America și avea service acolo de mentenanță. Aveam fabrică de avioane și centrul de instrucție al aviației unde se construiau Yak 52 și se reparau MIG 21. Aveam două uzine metalurgice, fabrică de bere Margineni. 13 hidrocentrale pe Bistrița și 3 pe Siret și lista poate continua.
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 5 месяцев назад
De ce nu mă lăsați să scriu??? Prietenii îmi mișcă pagina și nu mă lasă să scriu. Să mă cheme pe mine în emisiune să le răspund eu la toate bazaconiile pe care le spun tâmpiții ăștia. Încă mai trăim noi cei care am construit România ca să o distrugeți și să o vindeți voi javrelor.Mintiti cu nerușinare tineretul
@sdoukos-danmihai
@sdoukos-danmihai 3 месяца назад
Acumfabrici inchise
@rodicamedoia7641
@rodicamedoia7641 2 года назад
Varanul e general de Securitate, draga Tetelu, orice om din comert exterior dinainte de 89 stia acest fapt. Sper sa-l aflati si dvs.
@marianilinca7047
@marianilinca7047 Год назад
j
@Maria-e1q7c
@Maria-e1q7c 5 месяцев назад
Deci securiști externi și uni interni au inmpuscat minciună cu teroriști care de fapt ei erau
@coriolanustratus8268
@coriolanustratus8268 4 месяца назад
Pentru prima dată, Hodor a reușit să mă enerveze mai tare decât Tetelu cu ticul lui verbal. Scapă, bre, de "chestii, chestia, chestiile astea", că m-ai disperat! Dacă nu le-ai pronunțat de o mie de ori, să înnebunesc!😮
@sandozpop6017
@sandozpop6017 2 года назад
Conducerea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat, joi, că se delimitează de afirmaţiile recente ale cercetătorilor Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor, în legătură cu suferinţele îndurate de cei care au fost victimele „Experimentului Piteşti”, subliniind faptul că poziţia celor doi nu reprezintă punctul de vedere al instituţiei, informează Agerpres. Potrivit unui comunicat al CNSAS transmis AGERPRES, Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor au acţionat în nume personal şi nu au cerut acordul instituţiei pentru o poziţie oficială, instituţională, pe această temă, deşi sunt funcţionari publici. Conducerea Consiliului consideră că declaraţiile celor doi sunt „o ofensă adusă celor care au suferit în regimul de detenţie comunist”, iar prin asocierea cu numele CNSAS ei aduc prejudicii majore instituţiei. „Negarea crimelor comunismului în România constitue o crimă morală care demonstrează că nu s-a înţeles dimensiunea suferinţei din închisorile sistemului concentraţionar comunist, istorie de tristă amintire pentru mii de familii de compatrioţi”, a declarat preşedintele Colegiului CNSAS, Constantin Buchet, potrivit comunicatului de presă. Şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat că a luat act „cu uimire şi indignare” de declaraţiile celor doi, apreciind că este „un act de vandalism intelectual să califici terifiantul experiment derulat la închisoarea din Piteşti drept o simplă răfuială între grupări adverse, fie ele şi legionare”. „Exonerarea autorităţilor comuniste de vina de a fi încurajat şi patronat un asemenea episod de degradare a fiinţei umane reprezintă o lovitură pe obrazul celor care, proveniţi din mai tot spectrul politic şi ideologic al epocii, au fost supuşi unui regim de tortură la care, după cum spunea şi Alexandr Soljeniţîn, nici măcar artizanii GULAG-ului nu s-au gândit. La trei decenii de la căderea simbolică a comunismului, este trist şi revoltător să constaţi că oameni care au cercetat arhivele dictaturii proletariatului nu au înţeles nimic din drama consumată în universul concentraţionar, utilizând etichetări abuzive şi trăgând concluzii imunde”, se menţionează într-un comunicat al IICMER transmis AGERPRES. Citește mai mult la: www.digi24.ro/stiri/actualitate/scandal-urias-intre-cnsas-si-cercetatorii-madalin-hodor-si-mihai-demetriade-din-cauza-experimentului-pitesti-1209640
@vladtepes8045
@vladtepes8045 4 месяца назад
Scusami...ma non mi meraviglio,che un stato in quale la potere sono i discendenti di oligarchi comunisti, ex attivisti PCR ! Sé non ho visto per 20 nel regime di Ceausescu...forse , forse, credevo la propaganda governa mentale post comunista ! Dico "forse" perché non sono idiota per non fare un paio di ricerche!!!😂
@sorinmiliescu
@sorinmiliescu 2 года назад
Prietene, în ceea ce privește ROMBAC 1-11 si IAR 93, cam bați cîmpii, și spui niște neadevăruri. La ROMBAC nu era nevoie sa furam motoarele, pentru ca România cumpărase licența de fabricație și le fabrica cu drag la Turbomecanica. Pentru IAR 93, partertenerul sirb a preferat sa cumpărăm licența și sa fabricam motoarele Rolls Royce Viper. Deci in ambele cazuri tu susții ca noi am furat motoarele, iar Rolls Royce declara ca ne-au vindut licența.
@georgemarinescu6305
@georgemarinescu6305 2 года назад
Cu Soimul era si alta poveste, cum ca s-au cerut niste motoare de la rusi, ca piese de schimb, si au pus motoarele alea pe avioanele noastre, sa vaza cum zboara cu ele.. BAC-uri s-au facut vreo 11 si culmea, zburau !
@magazinuldesanitare2296
@magazinuldesanitare2296 6 месяцев назад
Nu doar cu asta, ci cu.multe face niste erori grosolane
@aurelrus8563
@aurelrus8563 2 года назад
In Arad faceam rost de dollars de la sirbii care veneau saptaminal in Arad... Alexandru Rafila care este Ministru Sanatati era zilnic in Hotel Astoria Arad, praduia la Securitate
@sorinmunteanu9731
@sorinmunteanu9731 2 года назад
Min. 6.31.....Nu am fost comunist și nu le țin partea dar așa, cu toată prostia lor, au lăsat ceva în urmă, mai ales Ceaușescu, pe când în ultimii 32 de ani nu s-a făcut nimic concret.... Să vedem mai departe ce mai discutați și cum puneți problema......
@equilibrium2022
@equilibrium2022 Год назад
Sunt prea tineri pt vremurile alea vorbesc din auzite
@strigatulromaniei3498
@strigatulromaniei3498 10 месяцев назад
Cui ai aparțin acum bunurile întregului popor ? Mai avem vre-un bun sau au fost vindute fara voia noastră ? Ceaușescu ne-a cumpărat bunuri fara voia noastră și cei ce au venit după ne-au vindut aceste bunuri tot fara voia noastră ? Unde-i flora cumpărata din taxele noastre ,unde Sint toate fabricile pădurile ,minereurile și hidrocentralele etc. ??? Eu zic că ar fi mai bine să păstrăm un moment de reculegere !
@rikyriky913
@rikyriky913 2 года назад
Ce se petrecea înainte de 89,se practica acum de BOR aproape identic!
@ilusion69
@ilusion69 2 года назад
Domnule istoric, am dat like da' esti subtire de tot. Nu esti documentat, nu ai date si cifre, vorbesti asa, dupa ureche.
@rezistentlaconsiliere146
@rezistentlaconsiliere146 2 года назад
Dar tu cine mă-ta ești ? Un trol rusesc care încearcă să dezinformeze
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
@@rezistentlaconsiliere146 o ști pe asta:CINE ZICE ALA E"
@Sorin-Ispas
@Sorin-Ispas 2 года назад
Nimic concret.
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
@@Sorin-Ispas In opinia mea HODOR are misiunea să credem că a fost o adevărată revoluție spontană și nu una INDUSĂ CU IZ DE LOVITURĂ DE STAT .
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
MULȚI ANI CU SĂNĂTATE CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE !ȘI CELOR DRAGI DUMNEAVOASTRĂ.
@gabriel.mucichescu9794
@gabriel.mucichescu9794 Год назад
Aberatii,care muncitor nu lua salariu?Sau toata industria, blocuri școli spitale etc din ce bani s-au făcut? Culmea este ca vorbeste unul care nu era pe timpul ala
@abcrd
@abcrd 2 года назад
Ceaușescu nu a dormit niciodată în Castelul Peleș. S-a construit o vila mai sus de castel pentru el. Nu știu dacă se poate vizita astăzi.
@MariuscodepeNiculescu
@MariuscodepeNiculescu Год назад
Și ce mare importanta are unde dormea și ei și oameni de pe lângă ei au fost niște criminalii
@virginiadumitrescu7100
@virginiadumitrescu7100 Год назад
Nu ştiu dacă despre Peleş era vorba sau despre Cotroceni sau poate ambele, se spune că Ceauşescu avea oroare de interioare vechi, lambriuri de lemn, mobilier vechi oricât ar fi fost de valoroase. Ii era teamă de acarieni, ciuperci, toate microorganismele care puteau exista în interioare de epocă. Se vorbea de o ciupercă la Peleş sau Cotroceni dar şi fără zvonistică el tot n-ar fi locuit acolo, deşi a restaurat palatul Cotroceni.
@peisajeturistice1482
@peisajeturistice1482 2 года назад
E fuarte simplu de ce nu e acuzat de crimă Dan Voiculescu pentru că crimă a fost făcută de elita securității care ne conduce pe noi astăzi
@sandozpop6017
@sandozpop6017 2 года назад
Cum spuneam si pe la alte podcasturi: Lolek si Bolek cu frazeologie / dictie de gang.
@anastasiagui9170
@anastasiagui9170 7 месяцев назад
o emisiune care dovedeste ca intreg sistemul de putere din ro este platit degeaba de catre romani.. si mai este si extraordinar de bine platit.. pe langa ca nu isi face treaba absolut deloc mai si fura de rupe.. d-asta ro este o tara din care oamenii care vor sa aibe viitor pleaca..
@saskiadany
@saskiadany 2 года назад
1:13:38 "Cum adică plan?" ...Intreabā-i pe cei care lucrează în vânzări când își fac targhetul și luna următoare li se cere mai mult. Pentru că acum ne-am "modernizat", nu se mai numește "plan", se numește "target".
@ovimi
@ovimi 2 года назад
Da, dar ce se fabrica acolo pe acel target se si vinde, nu se fabrica pe stoc...
@dinuachim2979
@dinuachim2979 5 месяцев назад
Target, budget,forecast, e pe articole...😂😂😂
@dinuachim2979
@dinuachim2979 5 месяцев назад
​@@ovimiaparent așa este, dar nu întotdeauna....
@georgeionita7307
@georgeionita7307 Год назад
A făcut mari combinate siderurgice la Galați și la Hunedoara și otel la Târgoviște automobile la Craiova și alte idei mega. Securiștii primeau bani in deplasări și aveau interes sa arate că munca lor era deosebita .
@itiberiu
@itiberiu 2 года назад
f. tare interviul. In schimb, cu 71k de vizualizări la 20 de zile de la difuzare vom ajunge in vreo 200 de ani sa înțelegem ce ne-a lovit acu 30 de ani. Eu am prins revoluția la 12 ani și nu cred ca voi prinde momentul in care se va face lumina "oficial" peste ce s-a intamplat la revolutie, cum au incercat virarea spre rusi din 90 cu recompensarea elitei securiste din aceeași perioada, etc. Nu ne vom "curăța" ca societate, pana nu vom ajunge sa ne cunoaștem trecutul
@Robert.btn01
@Robert.btn01 2 года назад
Pai uite ca lumina este aprinsa prin dl Hodor. Oficial va fi vazuta cand nu va mai afecta pe nimeni din cei implicati, de la mosii de acum ce au facut jocurile in 80-90 pana la fii, nepoti si stranepoti. Probabil peste zeci de ani. Moment in care nu va mai interesa pe nimeni.
@soringabrielmoraru
@soringabrielmoraru Год назад
Tot ce a fost de spus important despre revoluție s-a spus și adevărul despre revoluția din '89 se știe, depinde de fiecare ce înțelege și cum interpretează, dar la atâția ani distanta se știe tot ce era mai important de știut. 😅😢😮😊
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 5 месяцев назад
​Nici acum nu mai interesează pe nimeni ce a fost înainte de 89'. Vă spun tâmpiții ăștia ce vor ei
@BizMotor
@BizMotor Год назад
Pai asa este și acum, cum făceau la ICE Dunărea. Acum ii zice Serviciile, care au acaparat toată Romania
@mengheleSS
@mengheleSS 2 года назад
Cea mai proastă descriere a perioadei Ceaușiste văzută de mine în viața asta. Un om paralel cu orice. Pe ăsta nu-l l-aș angaja nici să-mi care valiza. Un terminat pus să comenteze despre ceva ce nu a văzut.
@ghioceltatar2743
@ghioceltatar2743 11 месяцев назад
Mda, dacă-i văzută probabil prin ochii unui securist ordinar care încă plânge după beneficiile acelor timpuri, cred și eu că-i proastă 😂
@bogdanbogdan3300
@bogdanbogdan3300 11 месяцев назад
Numai pentru modul cum sunt interpretate "probele" in Tragatori si mistificatori ar trebui sa renunte la orice pretentie de cercetator sau istoric.
@cristiann4991
@cristiann4991 9 месяцев назад
el comenteaz despre ceva ce nu a vazut , ca despre prezent ce sa comenteze ???? prezentul nu exista suntem in intuneric bezna...Talmud power
@ovidiucandea2835
@ovidiucandea2835 2 года назад
Ați mai văzut porumb cu 6 știuleți după Revoluție cineva ?
@MEGAditzu
@MEGAditzu 2 года назад
Deci, impecabil! Si cred ca stii ca in Mintea lui Tetelu tre sa mai intre episoade dintr-astea de istorie românească cu Madalin. E foarte important sa mai vedem discutii pe baza documentelor istorice. Felicitari baieti!
@mariamainka6988
@mariamainka6988 2 года назад
Dragii mei,, sunteți tineri comentați trecutul, vă place cum arata azi România?
@carmenelena2903
@carmenelena2903 2 года назад
Dl Hodor ar trebui sa spuna mai mult din realitate decat propriile pareri ... m am uitat la cateva podcasturi si de fiecare data spune ce crede si mai putin din ceea ce s a petrecut .... Nu este deloc bine si nu stiu de ce o face !!! 😏 .... la ceste podcasturi se uita multi care nu au trait acele vremuri pt ca erau copii sau nu se nascusera .... insa ne uitam la aceste podcasturi si cei care am fost in 22 decembrie in fara CC pana spre seara si sa spuna dl Hodor ca nu au fost rusii cei care au tras in romani este o minciuna - pe ce se bazează afirmatia sa ? ( desigur ma refer la podcasturi trecute ) ... iar acum sa spuna ca nu a avut ceausescu si securitatea conturi in Elvetia ?!?!?!? ..... stimate domn de partea cui sunteti si denaturati adevarul ??? Ca ceausescu si a insusit din banii nostri ai celor care munceam pe rupte , iar imediat in decembrie ' 89 mare parte din acei bani ( atat cat au avut acces ) i au sustras securistii care au avut acces la conturi prin Comertul exterior sau alte astfel de conturi , este realitatea ... chiar Isarescu a recunoscut la un moment dat ca sunt conturi gasite in bancile elvetiene si ca erau si bani pe numele lui ceausescu si ca nu i mai poate recupera pt ca erau ambii soti ceausescu inscrisi ca persoane care aveau acces daca unuia i se intampla ceva - ori ei au fost ucisi amandoi ( copiii lor nu erau inscrisi ...) si ca sumele nu se mai pot recupera ( 😏😖 ) ... insa este bine stiut ca fostii securisti ca voiculescu , cararama , urzica ... si multi altii care au avut acces la conturi prin Comertul exterior , au retras sumele respective si au devenit marii oameni de afaceri ai Romaniei .... si au mai fost multi bani retrasi de iliescu si stanculescu cu care au fost " gratulati " rusii care nu au incetat sa traga pana in 27 decembrie ' 89 cand o zi intreaga au negociat cu iliescu si stanculescu la ministerul apararii , pt ca erau multi prinsi ( erau si femei nu numai barbati ... ) si internati in spitalul Floreasca legati cu catuse de pat si s a negociat ca sa fie eliberati imediat si nimeni dintre cei care erau imprastiati prin Bucuresti , dar cei mai multi in Dr. Taberei , Televiziune , Palatul telefoanelor si imprejurimi pana la Sala Palatului ... ( cei care au trait pe viu masacrul acela stiu despre ce vorbesc eu acum .... ) , sa nu ajunga in puscarie , sa li se dea pasapoarte cu tot cu viza in ce tara doresc ( ?!? ... cum a reusit iliescu asta nu stim ... ) si multi bani si sa plece unde isi doresc , iar altii au cerut sume si mai mari cu care sa fie integrati in economia romaneasca precum investitori , in justitie ( cei care erau kgb isti romani ..... ) , altii au dorit sa intre in politica romaneasca si in guvern ...... iar iliescu asta le a promis si s a intamplat pt ca a aparut in seara de 27 decembrie pe tvr si a spus aceste lucruri deoarece trebuiau sa auda toti ca sa inceteze focul - si in seara aceea a incetat focul !!!!! Asadar dle Hodor , ori primiti " informatiile " de la securistii care ascund adevarul de 32 de ani , ori nu inteleg de ce trunchiati adevarul !!!!!!! 🤕😖😏
@GalayIstvan-vm8yj
@GalayIstvan-vm8yj 10 месяцев назад
La Timisoara se faceau si ADIDASI orginali cu 3 dungi pentru francezi ,insa nu mult timp fiindca se furau foarte multe perechi si se vindea pe piata neagra ! A fost chiar o filiera in acest sens in care au fost condamnati niste insi care scoteau ADIDASII in portbagajele masinilor proprii ! Si eu am cumparat atunci o pereche de ADIDASI albi cu trei dungi rosii de piele ,foarte rezistenti ! Chiar m-am plictisit deja de ei atat de buni erau si i-am bagat deja la lucru si acolo l-am mai purtat 3 ani ! 200 de lei m-au costat ! Valoarea a fost mult mai mare ,dar erau la negru !
@catycaty6023
@catycaty6023 9 месяцев назад
Se faceau la Modern...aveam si cu ''cocosul'' pe ei..vreo 6-7 perechi..200 ,se mai vindeau in Iozefin dar cu 500...
@danieladaniela6628
@danieladaniela6628 Год назад
Mare parte de adevăr
@alex_mihai_c
@alex_mihai_c 2 года назад
Ca tot ziceati de Narcos, Ar merita facut un miniserial de un sezon sau 2 cu povestea din acest podcast. Sa se explice in primul sezon cum s-a imprumutat Ceauseascu, cum a vrut sa faca etc. In sezonul 2 sa inceapa cu revolutia romana, cum a fost facuta, cine a preluat si cum a preluat puterea si sa se explice ce u facut baietii cu banii din strainate. In sezonul 3 sa ne arate evolutia din anii 90 pana in prezent, cum au fentat justitia si ce au facut cu banii si pe unde sunt ei astazi.
@hesse1241
@hesse1241 2 года назад
Ar fi genial.
@tigerbogdy
@tigerbogdy 2 года назад
Problema e ca in Romania, ce s-a intamplat in '89 nu a fost revolutie... a fost lovitura de stat.
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
@@PKR-of5ox Ce să facă Bendeac?pote cu "Tetelu "o aventură. Eventual și cu Hodor că să fie ceva in grup...
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
Hodor narează bine. De parcă sa nascut odată cu Ceausescu ori pe dosarele securității(care dosare?poate ale dezinformării)...
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
@@tigerbogdy adevarat. Sunt uimit de Hodor. Spune multe adevaruri ale perioadei comuniste. SĂ fii citit așa mult din dosare ori să fie instruit de cei din perioada pseudodemocratiei. SĂ "rostogoleasca"pentru popor "Am preluat greaua mostenire "
@Raratonga
@Raratonga 2 года назад
250 de grade ai in cuptorul de sub aragaz, in cazul otelariilor cred ca vorbim de cuptoare ce dezvolta peste 1500 de Grade.
@encianhoratiu5301
@encianhoratiu5301 2 года назад
Da asa e, a dat asa ca exemplu cand dai un exemplu poti zice cat vrei.
@calinioanes1932
@calinioanes1932 Год назад
Era un exemplu de istoric. Nu temperatura zisă de Hodor era importantă ci ideea! Ideea era că dacă oprești,nu faci economie,dimpotrivă irosești....
@paulclaude7323
@paulclaude7323 2 года назад
Foarte bun talk show domnilor, Domnul din dreapta relateaza multe sectete si cred ca stie si mai multe dar nu sânt disponibile pentru publicul larg...oricum in România nu se va schimba nimic, se afla doar ce se vrea ...nu adevarul...
@tinelfrunza1710
@tinelfrunza1710 2 года назад
Nu prea ești pe faza,,,,vorbești din povestiri adunate,,,,,am avut ,sau am avut toți salariu normal,,,)( anticomunist total) ,ACUM CE AVEM,,,? eu nu dezgrop morții,,,,
@dinuachim2979
@dinuachim2979 5 месяцев назад
Un an si patru luni am facut armata , la diribau, un fel de muncă silnică, aproape de pușcărie... Un an la Casa Poporului si Ministerul apărării.Mulțumim din inima partidului!
@nelucu
@nelucu 4 месяца назад
Și ce!? Vroiai la garda și onor sau politie militara!? Asta erau posibilitățile tale.....
@ovidiumobil
@ovidiumobil 2 года назад
Doar doi derbedei....care habar nu au despre ce vorbesc....AU LIPSIT DE LA LECȚIA DE ISTORIE....
@marinelurse9149
@marinelurse9149 Год назад
Ar fi fost mult mai credibil un dialog între domnul invitați și un Serghei sau oameni ce ameni ca a fost în sistem
@gabirican4813
@gabirican4813 Год назад
Interesant subiect, dar discutat in contextul mai larg economic, si politic, devine destul de amplu ca fie acoperit intr-o conversatie de tipul asta, chiar si de 3 ore. La min 1:05:00, sau pe acolo, mi se pare putin simplificata povestea cu oamenii din zonele rurale care au fost "momiti" la oras, si dupa aia facuti "sclavi" in fabrici. Din cite imi aduc aminte cel putin o parte au fost dezradacinati, dupa colectivizare, si practic fortati sa plece de la tara, cu niste stimulente care sa-i mai motiveze pe undeva. La CAP ieseau la pensie cu 100 lei, aveau tot felul de cote, mercuriale, si alte smecherii de alea. Dar scopul, cel putin declarat, era mai degraba sa creeze o nou tip de societate, spre progress, un sistem care creadeau unii ca era sa fie mai bun. Pe linga faptul ca intradevar se si dorea crearea unei clase muncitoare care nu prea exista. Ce-a iesit, a iesit. In anii 80 aparenta in Romania era a unui sistem care nu mai reusea sa se auto-corecteze, cind lucrurile au inceput sa derapeze, desi in alte locuri ca Iugoslavia lui Tito, sistemul parea sa fie mai functional din punct de vedere economic. Parerea mea. Peace out.
@mihaiadrianmateescu6598
@mihaiadrianmateescu6598 2 года назад
Știi cum îți dai seama ca acest podcast e un succes? Dacă citești în comentarii mai jos, se pare ca s-au activat și niște "foști" pe aici🤣🤣
@sorinalexandra9126
@sorinalexandra9126 2 года назад
Scuze dar ce virste aveți dumneavoastră,???? Și acuma este ok super bine bogați și săraci, ciocoi și argati
@dorusicoe4431
@dorusicoe4431 10 месяцев назад
Aveți salariile lui Ceaușescu și Elenei în volumul Viața lui Ceaușescu, vol. III, Tiranul de Lavinia Betea, p. 252. Erau chiar nesimțit de mari: 39.520 de lei el și 20.760 de lei ea!
@Daniel-Vasile-Pascu
@Daniel-Vasile-Pascu 2 года назад
Știe cineva la ce autor se referă când citează memoriile domnul Hodor? Nu se înțelege deoarece în acel moment Tetelu vorbește peste el. Este vorba despre 2:13:10
@corbeanulucian9579
@corbeanulucian9579 2 года назад
Un subiect interesant...Dar atât. Indivizi spun niste aberatii colosale. Păcat ca sunt oameni care cred ca invata ceva din asemenea "emisiuni". Nu stau sa ma întind acum si voi da prima prostie spusă....dormea Ceausescu la Peles.....se stie ca Ceausescu nu a dormit nici macar o noapte acolo
@liviul376
@liviul376 2 года назад
Foișor...
@Sorin-Ispas
@Sorin-Ispas 2 года назад
El început cu niște minciuni nevinovate, dar apoi când l-a văzut pe Tetelu ce încântat este, nu s-a mai putut opri din aberații.
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
@@Sorin-Ispas Da! "Tetelul"gâjie și e
@vladimirvoinea4970
@vladimirvoinea4970 2 года назад
Lângă Pelișor există o vilă de protocol construită din ordinul lui Ceaușescu. Practic în aceeași incintă cu cele două castele.
@mona-anafrasiloaia4546
@mona-anafrasiloaia4546 4 месяца назад
1.18 20 /Time La Savinesti in Judetul Neamt era o fabrica de fire si fibre sintetice ,in anii 1970 care functiona in colaborare cu Italia ceva de genul 51% capital romanesc si restul italian. Parintii mei au lucrat acolo de la anfiintare. Cred ca mai exista si azi
@lpopescu1970
@lpopescu1970 Год назад
Tetelu, tipul ăla de care vorbești tu se numește Serghei Mizil, băiatul fostului ministru ... LOL ! 😁
@capitanfluvio_maritime5619
@capitanfluvio_maritime5619 6 месяцев назад
In 81 laBraila dolarul la negru era intre 50 si70lei si la oficial 7lei
@sdoukos-danmihai
@sdoukos-danmihai 3 месяца назад
Im 1880-1938 Dan cruceru era Richter svocat burgezo mosieresc antivrus mascut brasov,Si lucram braila galati pe femeile abocatilor adica vinatot devmilf
@nicolaepopa9589
@nicolaepopa9589 2 года назад
In anul 1985 dolarul era cotat la 9.50 lei si in functie de valoarea asta se faceau toate calculele.Ca toate combinatiile tarilor socialiste sa nu se faca in profit aveau grija atunci ca si acum tarile din blocul capitalist mai dezvoltate, toate trocurile se faceau in cadrul CAER unde numai tarile socialiste rulau marfurile si unde se stabileau cote ,se stabileau preturi totul era reglementat,negociat .Cand blocul socialist s-a prabusit toata industria a ramas in aer fara piata asigurata de relatiile economice dintre tarile cu acelasi sistem politic, CAER a disparut si toate domeniile aducatoare de profit au fost acaparate imediat de tarile dezvoltate deghizate in prietenii nostri.Acum dezvoltarea industriala de atunci nu are logica atunci in schimb erau alte conditii si cea mai mare greseala a conducerii a fost fortarea unor domenii in care nu aveam traditie,planul sovietic azi la 70 de ani capata sens,am ajuns acolo unde ne indreptasera ei cu jumate de secol inainte,noi am preferat drumul cel mai lung de la o economie lesinata bazata pe materii prime si agricultura la acelasi tip de economie pe suferinta unui popor .
@marinelurse9149
@marinelurse9149 Год назад
Nu știu de unde aveți informațiile aste, sunt c am sceptic în cele dezvăluite, aveam 16 ani în 89, și dacă e asa cum spuneti(sa zicem), uitați va acum i jur nivel de viata e mult mai scazut
@ccorrnel
@ccorrnel 9 месяцев назад
Cu așa istorici...înțeleg de ce scot ăștia istoria din programa școlară.
@danarm
@danarm Год назад
Nu se spune "ansamblare" sau "a ansambla" - aceste cuvinte nu exista in DEX. Se spune "asamblare" si "a asambla". Lasand asta la o parte continutul e excelent, felicitari!
@cosminky
@cosminky 2 года назад
As vrea sa apara si episodul despre Iliescu!
@tinarider9945
@tinarider9945 Год назад
hahahaha
@razvanfocsa4202
@razvanfocsa4202 2 года назад
Buna seara, 1. In Marea Britanie exportam tesaturi de lana si lana bruta foarte cautata datorita preturilor, 2. Securitatea a furat din Suedia tehnologia producerii diamantelor artificiale si a fost construita fabrica sub indicativul unei unitati militare a aceleasi securitati si chiar exportau bine, 3. In timpul comunismului consumul electric casnic reprezenta 20% deci economia rezultata prin intreruperile programate era insignifianta, 4. De multe ori vindeam in exterior orice la preturi mai mici decat cel de productie din intern, 5. Alta sursa de valuta sau materii prime erau contractele de constrctii civile si industriale executate cu personal si materilale din Romania, 6. Romania a vandut PM ( AKM ) americanilor dar nu au fost folosite de armata americana ci daruite luptatorilor afgani contra armatei sovietice iar rusii s-au "bucurat" enorm cand au aflat.
@michael8723
@michael8723 9 месяцев назад
An 1984 marca germana la schimb inoficial era 30 de lei iar dolarul 60 de lei!
@ilusion69
@ilusion69 2 года назад
Ii fi atingand subiectul cu referiri ce au acoperire reala, dar totul e invaluit in aproximativ...
@Sorin-Ispas
@Sorin-Ispas 2 года назад
Nimic concret și fără acoperire. Nu zic că nu a citit ceva în arhiva, dar mult din ceea ce spune e doar ceea ce crede el că s-a întâmplat.
@marianavlasceanu8542
@marianavlasceanu8542 11 месяцев назад
​​@@Sorin-Ispasde unde sti? Ai tu mai multe dovezi? Dacă da ,ajuta poporul punele la vedere
@marianraducan936
@marianraducan936 6 месяцев назад
Cred ca sinteti viitorii condamnati la munca silnica pt tradare fiindca ati mintit. Locuri sint deschise in Siberia .
@michael8723
@michael8723 9 месяцев назад
Si televiziuniile lui Banditul de Voiculescu.trebuiesc anchise!
@crististefan6065
@crististefan6065 6 месяцев назад
Remarc cu amărăciune comentarile nostalgice epocii lui ceaușu. Mă întreb oare când vor fi judecați securiști și averile lor confiscate, nu mă deranjează dacă ar fi condamnați la moarte ce bătrâni iar cei în putere să fie băgați pușcărie pe viață și la muncă silnică pe viață.
@nelucu
@nelucu 4 месяца назад
Ei na.... Ca banditii de la conducere de după 89 tare au mai datsatisfactie poporului..... Vorbești ca să nu adormi.....
@peisajeturistice1482
@peisajeturistice1482 2 года назад
Dan Voiculescu ar trebui sa fie acuzat de crimă că e clar de unde provin banii că nimeni nu-ți dă 1miliard de dolari prin testament de ce oare nu la acuzat Băsescu de crimă și făcea public acest subiect ,banii ok sunt ai lui că a fost intermediar și a vindut ce producea 10 fabrici
@Sorin-Ispas
@Sorin-Ispas 2 года назад
Ăsta chiar bate câmpii, când vreodată au fost ținuți muncitorii acasă??? E prima oară când aud așa ceva, că erau fabrici "scoase din priză ". O altă inepție e că Ceaușescu lăsa Securitatea să ia din banii țării 14 procente. Băiatul ăsta a intrat în cercul vicios al minciunii și nu mai poate ieși. La un moment dat spune că pe Ceaușescu nu-l interesa ce spune un ministru, iar peste 15 minute spune că Securitatea era atât de puternică, mai puternică decât Ceaușescu, că putea pune miniștrii care îl subjuga pe Ceaușescu . La început chiar am crezut că are acoperire ceea ce spune, dar " fură curent " rău.
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
Da!Cam multe episoade cu minciuni. Tetelu gajie și el ceva și îl pot tolera.De la Odor însă am pretenții.E grav când narează cu "urme"DE zeflemea..Pana și titlul lasă de dorit.Secretele nu pot fii simple ori complicate. Secretul este secret și atât. Nonverbalul lui lasă de dorit (ne arată momentele când minte și pleacă pe "aratura"...).Probabil in timpul studierii a fost instruit să reiasă că a fost o adevărată revoluție spontană și nu O REVOLTĂ POPULARĂ INDUSĂ CU AJUTORUL UNOR SERVICII DE SPIONAJ (și paramilitari).Am să mai postez ptr.a demonta unele minciuni.
@Globuszjap
@Globuszjap 4 месяца назад
Ai lucrat pe timpul împușcatului? Eu da. Si am prins "acord individual" si "acordul global" pur si simplu nu-ti luai banii pt ca nu aveai comenzi sau materii prime. Si da, se opreau fabricile din lipsa de energie sau materii prime. Hodor stie ce spune pentru ca citeste surse credibile, nu vorbeste din povestirile patriotilor.
@sanduanghel986
@sanduanghel986 2 года назад
Draga, cel ce-ți zici Regelui, ești un om urât și la meclă și la trup și la Caracter care este el mai urât. Provii cumva dintr-o speță nobiliară, nu prea cred, provii din popor și nu și nici un drept să jignești poporul român nici tu și nici invitatul tau. Mă voi interesa daca exista o șansă să fiți interziși pe aceste paginii.
@neluardeleanu583
@neluardeleanu583 2 года назад
Mi se pare un comentariu penibil,facut după ureche,slab informat.
@melaniagutul5762
@melaniagutul5762 10 месяцев назад
Titlul emisiunii ar trebui sa fie " neminte lui tetelu si neminte invitatului. Vorbiti aiurea
@MrTristete
@MrTristete 2 года назад
De prima data am votat in armata. Am votat pentru reducerea cheltuielilor militare. A doua zii ni-sau redus ratiile de mancare la jumatate.JUR
@nicolaepopa9589
@nicolaepopa9589 2 года назад
Au micsorat soldele,ratiile alimentare,ne-au scos pasta de dinti,crema de ghete,si ....lamele de ras,aia a fost de fapt reducerea cheluielilor de inarmare.
@sorinalexandra9126
@sorinalexandra9126 2 года назад
Scuze dar nu sunteți cam tinerei pentru a vorbi voi de economie și tehnologia aeronautici?????
@gheorghebarsan5220
@gheorghebarsan5220 2 года назад
Ce se pricep 🐧🐧 să vândă fasole 🤣🤣🤣 oameni !? cu experiență și fapte 🤣🤣🤣(Pacepa generalu.....A fost mic copil)
@razvanbutiac7684
@razvanbutiac7684 Год назад
Subscriu complet: Ramele electrice de metrou ce se produceau la electroputere erau copia 100% a unui tren de metrou german. Ba chiar la inceput contineau componenetele mai complicate originale gen Secheron
@Crispush
@Crispush 2 года назад
Inainte sa deschizi o discutie cu tema, bine ar fi sa citesti... Pacat ca aveti internetul la degetul mic, daca nu stii sa-l folosesti. Citeste frate !
@alexandrudicu2748
@alexandrudicu2748 2 года назад
Ceausescu era sărac nu avea bani.Terminati cu minciunile
@michael8723
@michael8723 9 месяцев назад
Sii din comuna an timpul meu.au plecat 10 familii
@FdL-1968
@FdL-1968 2 года назад
Mulțumesc pentru explicații!
@cracbeton2926
@cracbeton2926 2 года назад
Asta a fost prima întrebare pe care am pus-o la ceva timp după aşa-zisa revoluție şi incă nu am aflat răspunsul
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 5 месяцев назад
A fost lovitură de stat organizată de la Washington și a avut drept scop distrugerea țărilor socialiste din est în frunte cu URSS.
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 5 месяцев назад
Pe trădătorul de Gorbaciov l-au păcălit să treacă la capitalism și acum se laudă că au câștigat războiul rece împotriva Rusiei. Roata s-a întors între timp și lucrurile se vor îndrepta pe viitor sub conducerea lui Vladimir Putin și BRICS. America și Europa sunt în cădere lentă și sigură.
@PuteresiCuplu
@PuteresiCuplu 2 года назад
Felicitari! Un podcast 100% reusit in opinia mea. Poate mai faceti asemenea podcast-uri, cu diverse teme istorice/politica.
@sanduanghel986
@sanduanghel986 2 года назад
Mai tu citești ceva? Nu auzi că ăștia vorbesc din burta lor. Ideea lui Ceaușescu era bună pentru sărăcia acestui popor și pentru marile imens de trădători. Voi cei ce sunteți vorbitori din burta totul la voi este mizerie. Sa va ardă focul în sărbători pe toți analfabeții.
@alexandrudicu2748
@alexandrudicu2748 2 года назад
@@sanduanghel986 și tu ești istoric?:))
@monicatrifas5413
@monicatrifas5413 2 года назад
Este 100%, multumim pentru aceasta remarca
@cipriancostiug7052
@cipriancostiug7052 2 года назад
Nu am avut niciodată răbdare sa ma uit la un podcast atât de lung, indiferent de subiect, dar la acest episod, admit ca nu m am lăsat pana nu a fost gata. Felicitări pentru subiect și pentru invitat.
@adrianchincea6656
@adrianchincea6656 2 года назад
Vorbiți de securitate,de parcă ar fi fost un singur corp.erau m multe direcții,având misiuni diferite.Multi au murit pt tara in timpul războiului rece.Ce- i aia securiști?
@thebeeghost
@thebeeghost 2 года назад
@@adrianchincea6656 `mda... au murit multi sa ne protejeze pe noi de libertatea noastra si pe noi sa ne tina departe de propria bunastare materiala si spirituala in comunism. asta e ca zidul Berlinului care ii tinea de est germani sa nu fuga din paradisul comunist in iadul corupt occidental. la fel si armata romana in comunist. inghenuncheata in fata moscovei, de unde venea tirania. ma pis cu bolta pe toti acesti "eroi" si pe toti care plang dupa "gloria" lor.
@mihaifilpascu7889
@mihaifilpascu7889 2 года назад
Unde-i vorbă multă și prostie multă este. Deturnări de la realitate. Șansa românilor, de a auzi o istorie mai realistă a perioadei comuniste din România, este că mai sunt și alți istorici care au opinii diferite de ale acestui invitat, la acest podcast, care au mai și lucrat in acea perioadă, deci cu experiența acelei perioade așa zis comuniste.In plus au mai făcut studii de cercetare, cercetare adevărată. ... tractoarele făcute la Brașov, nu erau nici cele mai bune din lume dar, nici cele mai rele. Românii și-au lucrat, terenurile agricole, cu aceste tractoare, făcute la noi în țară. Să nu uităm că și cea mai industrializată țară din lume și toate celelalte țări cu industrie dezvoltată au început tot de la zero, așa că noi de ce n-am fi avut( nu avem) dreptul?!
@calinioanes1932
@calinioanes1932 Год назад
@@mihaifilpascu7889 păi am avut(avem) dreptul. Dar după cum vedeți,am făcut? În 2022 suntem sănătoși(ca economie)?
@mihaifilpascu7889
@mihaifilpascu7889 Год назад
@@calinioanes1932 Dar, acum noi mai avem economie?
@gabiciaka6625
@gabiciaka6625 2 года назад
oricum nu e de ras e de vai mama noastra
@ghebadea3425
@ghebadea3425 2 года назад
Honor parcă sa nascut odată cu Ceausescu ori pe dosarele securității. Spune și multe adevaruri ale perioadei comuniste dar consider că e bine instruit de actualii...narează de parcă era umbra lui Ceausescu. Câtă logică să ai după studierea arhivelor securității ?
@danielmunteanu9465
@danielmunteanu9465 2 года назад
Madaline, sforteaza-te si pe yt., nici nu stii ce se pierde.
@dianabocan1671
@dianabocan1671 2 года назад
Nu numai recupera baniii dar nici conruptia nu o mai recuperii!!.., dureros iubesc patria mea dar nu compatriotiii mei!!!
@dianabocan1671
@dianabocan1671 2 года назад
Am plecat in ‘93 dar nu cred ca m-a voi întoarce și mi dor de casa mea !!!!.., am avut de aface cu SEcuritatea prin faptu ca m-a găsit la tentatitie de fuga inlegala la 14 ani in ‘88 a fost bătut crunt tatăl meu nu avea vina eu am vrut așa ceva!!!!..,…, tatăl meu nu știa !!!!
@babanovak258
@babanovak258 2 года назад
Maestre Hodor,ati cautat la Viena unde firma CRESCENT a avut reprezentanta,puteti accesa arhiva Finantelor Publice din Austria unde ve-ti vedea bilantul firmei,Spor la munca si pune-ti cap la cap informatile pentru o viitoare carte sa ramana in istoria neagra a Romaniei.Va multumesc!
@michaelahass2695
@michaelahass2695 5 месяцев назад
Da Viena a fost un punct strategic f.important, in mininile lui Marin Ceausescu..care in mod sigur a "fost sinucis".
@virgilspornic193
@virgilspornic193 2 года назад
Treaba cu motoarele de Rombac trimise la Rusi poate foarte bine sa fie scenariu de film tragi -comic !!!
@rostolina
@rostolina Год назад
Nu pot sa cred ca Hodor spune de temperaturi de 250 grade la oțel dar mai ales nu pot sa cred ca el spune ansamblare…
@dinuachim2979
@dinuachim2979 5 месяцев назад
Nu este totuși inginer de profesie. Bănuiesc că sunt multe inexactități, dar esența cam asta e.
@mihaialexa1963
@mihaialexa1963 2 года назад
Fenomenala clarificare pt cei ce inca mai aveau dubii... o 'Caracatiță' absolut cinică, de neimaginat pt omul de rand...😔
@georgeionita7307
@georgeionita7307 Год назад
Eu am locuit în cartierul Beller unde locuiau multi securiști . Unii aveau și numerar și cu ei au făcut afaceri și s-au îmbogățit după 89 după ce Iliescu a abrogat legea veniturilor ilicite .
@nicdavmir
@nicdavmir 2 года назад
Amatorism . Istoric și nu cunooaste numele academiei Fane Grosman și reporter ce crede ca pe vremea lui Ceao existau deja euro ! Doamne să împuțit România de ''analiști ''
@kingbuzzo28
@kingbuzzo28 2 года назад
Felicitari! Bulversant podcastul, 3h 33min pe care le-am savurat. Istoria pe care as fi vrut s-o invat la scoala dar nu mi-a predat-o nimeni.
@bogdanbogdan3300
@bogdanbogdan3300 11 месяцев назад
Pune mana si citeste. Ai sa afli tot ce te intereseaza si, mai important, o sa poti identifica minciunile si dezinformarile prezentate intr-o maniera detasata si condescendenta de o multime de neaveniti cu aere de specialisti. Altfel, poti sa te uiti pe Netflix ca nu e mare diferenta.
@GheorgheIonescu-pj2ft
@GheorgheIonescu-pj2ft 4 месяца назад
Sint niste timpiti care sint platiti sa spele creierul tineretului. Sint marionete iudeo-americano-occidentale. Vezi tu noi sintem la mijloc care platim tradarea acestora.
@romulusbuta9318
@romulusbuta9318 2 года назад
ÎN SFÂRȘIT , DUPĂ MAI BINE DE 30 DE ANI, AFLAM ADEVĂRUL.....pe care oricum îl bănuiam.... SECURIȘTII DE IERI= OAMENII DE AFACERI DE AZI ! /2:47:24 FAIN, MIȘTO , CHEAR LA FIX......! 2:50:22 ĂIA CONDUC ȚARA ASTA CU ADEVĂRAT, nu politicienii de carton
Далее
ДЕНЬ УЧИТЕЛЯ В ШКОЛЕ
01:00
Просмотров 1,4 млн