Тёмный

Viata lui Eminescu, Ep. 12 - A avut Eminescu copii? 

Daniel Roxin - Istorie
Подписаться 119 тыс.
Просмотров 58 тыс.
50% 1

Subiectul episodului de astăzi din serialul Viața lui Eminescu, varianta necenzurată, este nu doar sensibil, ci și puțin cunoscut.
Simplul fapt că ieșim din varianta oficială a poveștii lui Eminescu și vorbim despre posibilii copii ai marelui geniu, poate naște suspiciuni, neîncredere și, poate, în cazul unora, sentimentul că serialul vrea să alunece în can-can.
Cu toatea acestea, dovezile pe care le vom prezenta astăzi indică, cu un grad rezonabil de credibilitate, că Eminescu a avut un copil, un băiat, și a pierdut un al doilea, care s-a născut mort.
Cel care ne va prezenta aceste dovezi este jurnalistul și scriitorul Miron Manega, director editorial al revistei Certitudinea și purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
În acest episod vom vorbi și despre celelalte două mari iubiri pe care le-a avut Eminescu, pe lângă Veronica Micle.
Vizionare cu folos!
Serialul Viața lui Eminescu (Necenzurat) este realizat cu suportul domnului Ioan Curtean de Hondol și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Daniel Roxin
daniel-roxin.ro

Опубликовано:

 

12 янв 2021

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 85   
@nicu53
@nicu53 2 года назад
Eminescu ramane cel mai mare poet al romanilor din toate timpurile , chiar daca marele poet Adrian Paunescu , a afirmat in 1974 ,la o intrunire cu studentii ASE "Eminescu , cel mai mare poet al timpului respectiv"! Eminescu ramane si acum ,cel mai mare poet al romanilor!
@lg4796
@lg4796 3 года назад
,,CE - ȚI DORESC EU ȚIE , DULCE ROMÂNIE " 💞💕💞💓💕💞💓💕👍👏👏🌹🍀🌸🌳🌲🌹🌿🌞🌞🌝🌝🌠⭐🌟⭐🌟⭐,,LUCEAFĂRUL " NOSTRU DRAG 💖💓💞💕👑🎩👒🌹🌹🌹🌹🌹🌿🌿🌿🌿🌿
@angelicahirono7861
@angelicahirono7861 2 года назад
La cât de intens este trăită iubirea în poeziile lui era de presupus că a avut iubite, dealtfel era și un bărbat frumos. Înflăcărat în toate ale vieții...Flacăra lui va arde veșnic în panteonul marilor personalități pe care le-a dat România. Mare om, mare gânditor, cel mai mare poet, mare patriot, incomod pt stăpânire și cei invidioși ce nu se puteau ridica la nivelul lui, va trece mult...timp până aceste meleaguri să-și mai adune seva pt a se mai ridica un asemenea om genial ! Pace sufletului său ! 👍🌹❤🙏🙏🙏
@speranta9196
@speranta9196 2 года назад
Mulțumesc frumos pentru toate informațiile despre viața Unicului și Nemuritorului Geniu 🌟🌠MIHAI EMINESCU 🌟🌠🌟🌟🌟🌟🌟👑👒🎩📖📚📘💌💌💌
@danicornea
@danicornea 3 года назад
La multi ani CULTURA ROMANEASCA...In umbra Geniului Eminescu vesnic vei dainui.....nu mor CAII cand vor cainii....
@rodicastavre3481
@rodicastavre3481 2 года назад
Ce interesant ,imi plac aceste episoade va rog SA le continuati ,pt mine Eminescu a fost si ramine LUCEAFARUL atit de sus atit de stralucitor si atit de complex ,a fost poetul copilariei mele ,imi placea noaptea SA stau la fereastra SA privesc LUCEAFARUL si cité ginduri cité emotii si cita admiratie si recunostinta AM simtit de cind ma stiu pentru poetul nepereche.Multumesc ca ai existat si ca existi in inimile si sufletul nostru al romanilor ,recunostinta vesnica avem pentru ca te-ai nascut Román si ne-ai daruit rodul geniului tau .Nu te Voi uita niciodata ,caci mi-ai imbogatit copilaria cu versurile si Lumina pe care o raspindeau in sufletul meu !
@marianalobontiu6142
@marianalobontiu6142 3 года назад
,,vreme trece, vreme vine,"💫
@florentinaflori1019
@florentinaflori1019 3 года назад
Multumesc mult, mult, foarte mult .. RESPECT ..⭐️
@user-cv2yz6vn8y
@user-cv2yz6vn8y 2 года назад
Cum sa cuprinzi un INFINIT În ale tale brațe...!? Cînd EL pe lume a venit Să avem în El un spațiu... Să ne suim spre a cerceta Ce este în abisuri, Și să- nvățăm a cugeta Ce are El în visuri... Pe fruntea lui un cer a scris O noimă de cuvinte, Ce ne coboară în abis Să scoatem cele sfinte... Mărgean țesut de Guvaer Alunecând pe-o rază, Lucafar răsărit pe cer Ce noaptea luminează...!🔥☀️❤️🌈🏡🏠
@getbeget-_-
@getbeget-_- 3 года назад
La Multi Ani ! Eminescu o sa rămână viu în memoria și inima românilor !
@iulialuca2507
@iulialuca2507 2 года назад
Asa asa va fi in veci vecilot. 💖
@lidiasufragiu3303
@lidiasufragiu3303 Год назад
Foarte greu se descurca manega Daca nu ar interveni dl daniel sa expplice ar ramanetotul in ceatA,nu am intelege nimic
@simpetrumaria6677
@simpetrumaria6677 2 года назад
MULTUMESC DIN SUFLET PENTRU VIDEO MINUNAT, MULTUMESC DIN SUFLET, MARELUI POET SI PATRIOT, UN UOM FUARTE ADEVARAT!!
@catalinchites7965
@catalinchites7965 3 года назад
Felicitari pentru aceste episoade, Daniel! Multumim mult de tot! Incredibile informatii!
@constantaneagu2489
@constantaneagu2489 3 года назад
Bună seara, sincer nu mă pot abține, atunci cand iubești o pers, nu vezi nici cel mai mic defect în acea pers,indiferent de câte ar avea,parerea mea iubirea adevărată nu are granițe ,cu multă recunoștință vă mulțumesc ptr informația oferită o seară magică vă doresc.
@runecheru4303
@runecheru4303 3 года назад
foarte interesant...multumiri domnilor !👍👍👍
@iraprdea382
@iraprdea382 2 года назад
Eminescu, vei în sufleturile noastre si în inima nostra mereu !💓💐
@vickyced1633
@vickyced1633 2 года назад
MULȚUMIM PENTRU INFORMAȚIILE OFERITE! VA DORIM MULTA SĂNĂTATE ȘI NUMAI SUCCESE ÎN CARIERA PROFESIONALA! DOAMNE AJUTA TUTUROR! 🕊️🌹🙏
@iulianbrat697
@iulianbrat697 3 года назад
Foarte interesanta emisiunea. Astept cu interes si urmatoarele episoade.
@ionvasile3395
@ionvasile3395 3 года назад
Nu te-am auzit de mult timp, mă bucur!!!👍🍀👌
@mustihanciorabai1363
@mustihanciorabai1363 2 года назад
La mulți ani! Azi e Ziua Culturii Române.
@camelianedelcu5640
@camelianedelcu5640 3 года назад
MA EMOTIONEZ DOAR AUZIND VERSURILE SCRISE DE EL.
@camelianedelcu5640
@camelianedelcu5640 3 года назад
ERA SI EL UN BARBAT CA SI MAJORITATEA BARBATILOR. NU ESTE O VINA CA A AVUT MAI MULTE IUBIRI
@camelianedelcu5640
@camelianedelcu5640 3 года назад
LA VIRSTA MEA DE 72 DE ANI GINDESC CA NU EXISTA UN OM (BARBAT) CARE NU A AVUT MAI MULTE IUBITE, ASA CUM SI NOI FEMEILE AM IUBIT IN TINERETE. ASTA NU INSEAMNA CA ESTE UN PACAT!!!! DUPA 42 DE ANI DE CASATORIE CU SOTUL MEU INTELEG CA NU TOTI AVEM ACELASI NOROC. MULTE SALUTARI TUTUROR. ACEST SENTIMENT È NEMAIPOMENIT DE FRUMOS,DECI IUBITI .
@danageorgescu1924
@danageorgescu1924 3 года назад
Mulțumesc!
@geoorgetaoana778
@geoorgetaoana778 3 года назад
Ii Oare de Ce ne merge numai rau cu atîtea mari oameni cu asa capacitate deosebita
@antonsevastian7013
@antonsevastian7013 2 года назад
Era rebel.. Iar rebelismul e un comportament princiar.. Cine intelege
@iulianaciuciu2487
@iulianaciuciu2487 3 года назад
Va multumesc .Omul Eminescu ,firescul vietii .
@ionvasile3395
@ionvasile3395 3 года назад
Atît de frageda , Mondial,👍
@anisoaragoran2193
@anisoaragoran2193 Год назад
Frumos a mai fost Eminescu
@laramoga8821
@laramoga8821 2 года назад
AR FI FOST SENZATIONAL SA AIBA URMAȘI COPII NEPOȚI.
@mariagherasim7107
@mariagherasim7107 Год назад
Felicitari
@lucianstanculescu9296
@lucianstanculescu9296 3 года назад
Multumesc
@valimayer85
@valimayer85 Год назад
Va multumim
@boancaemanuelYO
@boancaemanuelYO Год назад
E foarte frumoas și informativ acest video. Sunt un fan al vostru, sunt un om care apreciază frumosul indiferent din arta care vine, chiar și din sport sunt lucruri frumoase. Am învățat la școală despre el, am memorat poezi și este unul din preferații mei. Este foarte ușor și elegant în a transmite emoție. Pun aici doua rânduri în meritul acestuia dacă tot se vorbește despre cultura și arta care înnobilează sufletul omului. Sub deal de pai e plin de clei Dar sub cetate îți vin idei Căci de la viile noi în sus Ai vrea un vin dulce-n olcică pus. O pipă-n chip dar fără filtru O tipă șic cu liber arbitru. Omul e vas de lut murdar Cu vinul vieții luat din pahar. Și sunt sătul de amețit cu șpriț din apa rece Dar timpul vechi, fugind nu l am simțit. Pe la izvorul decebal cum trece. Aspirant să semneze ca primaru Te-a prins cu el în chip pe Barbu Lăutaru Fără să ai o față, la fel ca frunzele Cu părul lung pe spate luminând ca razele. In luna lui septembrie când anul e bisept In ziua cu valetii al anului duzina drept. Îți stă asa de bine, cu rochia tricotaj Dar ai ratat scena se pare și la montaj. Știu te doare spatele deși ai un picior frumos Porți doar pantof sportiv ca la talpă e pufos. Ca un steril în palma ta udat de ape arginti Atleta sufletelor as vrea de nota zece tu sa fi. Si ce e viata decât un izlaz Cu undițe drept jucării Și tare ași vrea mult sa fiu treaz Când trec soldații plumburii De ar fi sa cer ce n am avut As vrea ca tu sa nu ma fi știut Căci de la prima brumă, până la primul ger Se flutură un semn nălucă pictat pe cer Roșu soare în asfințit Penumbre galben grijuli Diamante albastu cer ți - aș fi oferit Țară mamă ști! Și tu acuma ai copii.
@elizascutelnicu6223
@elizascutelnicu6223 Год назад
Eminescu a fost, este și va rămâne CEL MAI MARE POET AL ROMÂNILOR !
@mariaairinei548
@mariaairinei548 2 года назад
FRUMOS
@elenapopov455
@elenapopov455 Год назад
Genialul Poet ce insuflă radiaţie stelară.. .iată ce mă interesează! Celelalte- sunt prea omeneşti...
@andreimoldoveanu975
@andreimoldoveanu975 2 года назад
♥️♥️♥️🤗
@valentinobango1267
@valentinobango1267 Год назад
Am fost la mormântul lui Aron Pumnul. Mormântul este îngrădit , îngrijit,lumânări aprinse...iar nu departe cam la 20 m. este înmormântată sora lui Florin Piersic...Lucia Piersic.
@ScheuleacMariaAna
@ScheuleacMariaAna 2 года назад
Ce trist că Mihai Eminescu a avut un copil mort și că a avut alți și a murit
@andreeapenaviliman4527
@andreeapenaviliman4527 3 года назад
Like de la mine!ADELA WOLT din Bucuresti
@KING-fu3vl
@KING-fu3vl 4 месяца назад
❤ 1:02
@CezarPetrescu-rh6bm
@CezarPetrescu-rh6bm 10 месяцев назад
Da DOMNULE CU OCHELARI aveți dreptate fata era blonda !!! Si eu am văzut-o de si eu mam născut cu 102 ani după ei
@mariaairinei548
@mariaairinei548 2 года назад
@gabrielaboboc4457
@gabrielaboboc4457 Год назад
Marele Luceafăr al poeziei românești -Mihai Eminescu !
@ionvasile3395
@ionvasile3395 3 года назад
Cum au monumente alături???
@speranta9196
@speranta9196 2 года назад
Da' ce 😂tu crezi că se vor duela statuile lor pentru că le-au situat alături ???😉😆😩
@valeriaaratimos6593
@valeriaaratimos6593 3 месяца назад
Și încă ceva Eminescu nu a văzut marea
@Alex-B.
@Alex-B. Год назад
Edward Snowden al Rominiei
@ellaa.6547
@ellaa.6547 Год назад
Ce s-a intimplat cu acest copil? Are copii, nepoti?? Uimitoare asemanarea
@doinad7363
@doinad7363 Год назад
Eminescu este un caracter bun de vorbe cand le compune . Cum nu se lipea de el responsabilitatea era o paguba in voata sociala viata de familie . Scapa controlul si in viata lui intima erotica . Neserios . Ba iubeste ba se sperie cand trebuie sa si asume . Veronica era buna cand altul trebuia sa o intretina . Sunt un model negativ ambii . Ea se sprijinea pe viitoarea pensie de vaduva . Nu i a mers.
@danutmarinescu6509
@danutmarinescu6509 2 года назад
Daca ar trebui sa ne judece Eminescu si acesta sa fie interzis cum se intimpla in acest moment nu exista decit o singura explicatie.Ca Eminescu este a doua incarnare pe pamint a mintuitorului Isus Chistos.El este cel care trebuie sa ne judece.A fost deci omorit de evrei a doua oara.Umanitatea este in criza de identitate in acest caz si devine neaparat necesara o noua doctrina care nu poate fi alta decit cea a stramosilor nostri Getodaci.Trebuie impartasita aceasta ideie ptr. ca sa nu disparem ca natie si nici ca civilizatie planetara.Rezolvam astfel o mare problema importanta pentru UMANITATE inainte sa inceapa procesul de identificare cu spatiul exterior planetei TERRA conform caror concepte si ideologii ar trebui sa ne identificam de acum inainte pentru a face posibile calatorii in spatiu sau pe alte planete din sistemul nostru solar ce urmeaza a fi populate in deceniile sau secolele urmatoare.Adica a celor bisericesti Ortodoxe si ale Getodacilor din Dacia din anii in care a inceput era noastra si anul zero al lui Homo Sapiens. If Eminescu should judge us and it should be forbidden as it happens at this moment, there is only one explanation. That Eminescu is the second incarnation on earth of the savior Jesus Christ. He is the one who must judge us. killed for the second time by the Jews. So that we do not disappear as a nation or as a planetary civilization. space or other planets in our solar system that are to be populated in the coming decades or centuries.(Sorry GOOGLE translation.)
@henryavery4693
@henryavery4693 Год назад
Ce boala ai?
@cretonorica6200
@cretonorica6200 Год назад
Ati gresit folosind FOTOGRAFIA A DOUA, in virsta, care nu se aseamana deloc cu Eminescu, nici mustatile nu sunt in stilul lui. Verificati daca nu e cumva poza altcuiva. Nu e o poza unui alt membru de familie?
@veronica0076
@veronica0076 3 года назад
Aaa aa
@ionrosu9464
@ionrosu9464 2 года назад
P
@veronica0076
@veronica0076 3 года назад
Aa aa
@danielivan1284
@danielivan1284 3 года назад
Este un proverb, "Tara arde , mai exact lumea arde și Baba se piaptănă " :))())))
@marianalobontiu6142
@marianalobontiu6142 3 года назад
Nu poți opri cultura,nici in vremuri de război, necesități spirituale,suntem umani.
@getbeget-_-
@getbeget-_- 3 года назад
De ce arde lumea ? Din cauza decepției plan demiei ?
@vadim3629
@vadim3629 3 года назад
Casa erde, baba se peaptana !
@aureliaszatmary5891
@aureliaszatmary5891 3 года назад
@@vadim3629 Pentru cä mosu si-a aruncat tigara pe podea .!!
@speranta9196
@speranta9196 2 года назад
@ Daniel Ivan (turbinca )...Ce ai nene??? De nu-ti place EMINESCU ,nu intra pe aici"...Îl contestă doar cei care nu-l înțeleg! Dacă ar fi trăit nu ți -ar fi acordat nici o secunda de atenție. ..EMINESCU TRĂIA ÎN ,,CELE MAI ÎNALTE SFERE ALE UNIVERSULUI "...Tu nu ai cum să înțelegi asta. ..😴 Rămâi ,,acolo unde esti"👋👋
@mihaicarare4942
@mihaicarare4942 Год назад
"ATMOSFERA" de MISTER...!!!..., INEFABIL...!!!... INTIM EMINESCIANĂ ...!!!... SPORESC...!!!!... AUTENTICITATEA poeziei. "POEZIE"... POETULUI-CREATOR...!!!... Revin asupra raportului AUTONOM - ETERONOM...!!!... SĂ FI FOST ÎNVINS MAIORESCU... SUSȚINĂTORUL AUTONOMIEI ESTETICULUI...!!!... NU POȚI RUPE OMUL EMINESCU DE REALITATEA COTIDIANĂ... SA NU UITĂM... DE POEZIILE LUCEAFĂRUL SAU GLOSA...!!!...
@stefancatana3604
@stefancatana3604 3 года назад
adicatelea cum s-ar zice astazi sotul a prins-o cu dansa in transa i ce sa faca omul "s-a dezvortat de ea "
@danielivan1284
@danielivan1284 3 года назад
Sunteți foarte discret, ce rost are Mihai Eminescu! Acum, când dumneavoastră știți lucruri actuale?
@danicornea
@danicornea 3 года назад
Eminescu este mai ACTUAL ca NICIODATA....
@ionelapopescu3889
@ionelapopescu3889 3 года назад
Mihai Eminescu are un mare ROST în cultura românească Cel mai mare poet român!
@angelicavatamanu8900
@angelicavatamanu8900 2 года назад
🌿💫💖🌿 ,,MULTE FLORI SUNT, DAR PUȚINE ROD ÎN LUME O SĂ POARTE, TOATE BAT LA POARTA VIEȚII, DAR SE SCUTUR MULTE MOARTE. E UȘOR A SCRIE VERSURI CÎND NIMIC NU AI A SPUNE, ÎNȘIRÎND CUVINTE GOALE CE DIN COADĂ AU SĂ SUNE ..." (,, CRITICILOR MEI")👍💫🇦🇩💖👍🌿
@ionoprisan8040
@ionoprisan8040 2 года назад
Cine stie cati a avut da nu a stiut nici el.
@veronica0076
@veronica0076 3 года назад
Aa aa
@danutmarinescu6509
@danutmarinescu6509 2 года назад
Daca ar trebui sa ne judece Eminescu si acesta sa fie interzis cum se intimpla in acest moment nu exista decit o singura explicatie.Ca Eminescu este a doua incarnare pe pamint a mintuitorului Isus Chistos.El este cel care trebuie sa ne judece.A fost deci omorit de evrei a doua oara.Umanitatea este in criza de identitate in acest caz si devine neaparat necesara o noua doctrina care nu poate fi alta decit cea a stramosilor nostri Getodaci.Trebuie impartasita aceasta ideie ptr. ca sa nu disparem ca natie si nici ca civilizatie planetara.Rezolvam astfel o mare problema importanta pentru UMANITATE inainte sa inceapa procesul de identificare cu spatiul exterior planetei TERRA conform caror concepte si ideologii ar trebui sa ne identificam de acum inainte pentru a face posibile calatorii in spatiu sau pe alte planete din sistemul nostru solar ce urmeaza a fi populate in deceniile sau secolele urmatoare.Adica a celor bisericesti Ortodoxe si ale Getodacilor din Dacia din anii in care a inceput era noastra si anul zero al lui Homo Sapiens. If Eminescu should judge us and it should be forbidden as it happens at this moment, there is only one explanation. That Eminescu is the second incarnation on earth of the savior Jesus Christ. He is the one who must judge us. killed for the second time by the Jews. So that we do not disappear as a nation or as a planetary civilization. space or other planets in our solar system that are to be populated in the coming decades or centuries.(Sorry GOOGLE translation.)
Далее
De-a pururi... Eminescu! (@Arhiva TVR)
50:53
Просмотров 99 тыс.
Армия США вошла в Зангезур
04:17
Просмотров 263 тыс.
Tudor Vianu - „Despre Eminescu’’ (@Arhiva TVR)
51:55
Mihai Eminescu, Lucruri Mai Putin Cunoscute
15:47
Просмотров 283 тыс.
Adevăruri despre DACI care vi se ascund și acum!
22:37