Obezitatea este o problemă reală a societății de azi. Din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu kilograme în plus, care îi afectează fizic dar și emoțional. "Kilograme de fericire" este un podcast manifest pentru o viață sănătoasă, născut în urma experienței mele cu obezitatea.
Mi-am dorit să creez un spațiu în care să vorbim deschis cu specialiști dar și cu oameni care au povești inspiraționale. Să normalizăm discuțiile despre kilograme în plus, depresie și corpurile normale. Despre ce înseamnă cu adevărat un stil de viață sănătos, din punct de vedere corp, minte și suflet.
Este proiectul meu de suflet și îmi doresc tare mult să ajungă la cât mai multe persoane, pentru că sunt mulți cei care au nevoie să simtă că nu sunt singuri.
❤🎉mulțumesc pentru aceste informații chiar am nevoie mare mam operat de 3 lunii și am slăbit 26 de kg.nuam nici un 'informații 'dela doctor 'nici nutritionist. Mulțumesc
Vreau să las acest comentariu cu speranța ca v-a ajuta pe cineva care se simte sufocat de categorisirile referitoare la feminin vs masculin. Am tot auzit discutându-se despre energia feminină și masculină, automat și despre rolurile pe care acestea le creează. În toate contextele de până acum mi s-a părut o idee foarte nocivă. Momentul în care alocam energia de a face și a fi unui gen, automat îi alocăm și un rol. Acest rol este pur cultural, nu biologic (cu excepția de a face copii și a alăpta). Zic asta pentru ca sunt căsătorită cu un bărbat dintr-o cultură complet diferită și ce să vezi, nu are aceleași reguli rigide despre ce înseamnă a fi bărbat și a fi femeie. Cu cat ne chinuim mai mult să ne încadrăm în niște cutiuțe conform genului nostru cu atât auto cunoașterea e diminuată. Este mult mai constructiv să vezi cine ești tu, cum poți să fii și să și faci fără reguli aleatorii despre cine schimbă sau nu becul. În aceeași notă, nu am un partener pt ca am nevoie să facă lucruri pentru mine și nici el nu are nevoie să se simtă util că altfel pică în depresie. Suntem împreună pt ca ne iubim și pentru că vrem să trăim o viață împreună în care și utili și fără să fim utili suntem acolo emoțional unul pentru celălalt. Dacă mâine rămâne fără mâini și picioare (Doamne ferește!)și nu mai poate face nimic util nu e mai puțin bărbat sau iubit de către mine. Nu cred ca există o listă pe care trebuie să o îndeplinești pentru a fi femeie sau bărbat, ești ceea ce ești și asta poate arăta în multe feluri. Poate pare că e un aspect mic și că nu are nimic că numim energie feminină faptul că cineva are răbdare să stea cu un copil(de exemplu), dar aceste lucruri mici creează credințele limitative mai departe, gen bărbații nu sunt buni cu copii/nu sunt în stare/sunt mai prejos. Sunt foaaarte multe limitări psihologice care apar din această nevoie de a numi lucrurile feminin sau masculin și sincer mă miră un pic percepția doamnei care este psiholog. Femeile care nu acceptă ajutor în casă nu sunt “în energie masculină” ci cel mai probabil în viața au învățat ca e nevoie să se descurce doar singure, din copilărie, așa cum s-a discutat și aici. Pe această credință trebuie lucrat, cu siguranță și ea limitativă, nu pe cum să fie în energia lor feminină (whatever that means pt fiecare). Sper ca nu am supărat cu acest comentariu, dar am o perspectiva foarte diferită asupra acestor idei.
Abia acum vad acest podcast. Sunt convinsa ca in Romania sunt multi medici buni pe multe discipline diferite, dar eu personal nu mai cunosc decat o doamna doctor de calitatea umana a Domnului Doctor Munteanu. Nu e doar medic, e un comunicator perfect, stie cat sa vorbeasca si cum, fara sa piarda timpul si fara sa te grabeasca. Raspunde la telefon personal si te ajuta cand esti panicat. A creat o echipa dupa chipul si asemanarea dumnealui. Are increderea in oameni si inspira incredere. Si toate astea se adauga unui act medical impecabil. A fost efectiv o placere sa-i fiu pacienta. Nu m-am simtit niciodata doar un numar, doar un bolnav, ci m-am simtit bagata in seama si importanta. Eu care eram in ochii mei doar o grasa. Felul dumnealui de a saluta, cu "sarut-mana" evident , te face sa te simti linistit. Cand cautam un medic pentru gastric sleeve am dat doua telefoane. Primul a fost ca si cum as fi sunat la un abator iar la al doilea mi s-a raspuns uman si nu a mai existat niciun dubiu cine va fi medicul meu. Nu numai ca ii datorez o viata normala, dar am apreciat enorm ca mi-a facut cunostiinta cu o pacienta care a avut complicatii urate post operator, nedatorate dumnealui, dar care erau te puteau da inapoi de la decizia de a te opera. Am apreciat onestitatea. Am 14 ani de la operatie si nu am avut nicio problema. Inca odata, mii de multumiri Domnule Doctor nu numai pentru operatie cat pentru felul in care va comportati cu pacientii. Sanatate, putere de munca si cat mai multe vacante placute. A, si inca ceva...am slabit initial pana unde mi-am dorit dar dupa aceea corpul meu s-a stabilizat la greutatea prezisa ca fiind cea buna de domnul doctor in consultatia initiala.
Big, big dislike pentru un astfel de “invitat”! Ozana Barabancea (46 de ani) a publicat un mesaj revoltător, în care îi acuză pe artiștii din trupa Goodbye to Gravity de „scrizofenie mentală”. Cântăreața susține că „Satana este peste tot" și că „educația include credință și evitarea faptelor rele". La o primă căutare pe Google! Și NU ești sigura dirijoare/ artistă din România!
Felicitări pentru minunatul podcast... vă urmăresc cu plăcere de fiecare dată.Invitata este foarte tare, super specială dar mă obosește cu atât de multe cuvinte în engleza.😂😂😂
Ce invitata minunată,câte învătături ,cât ma luminat la creier😮,v-am ascultat cu agenda in fată,punându-mi întrebări și realizând cât de gresit am gândit mai mereu despre mine.Multumesc!
Este asa de ușor sa cazi în automatisme. Pentru mine a fost greu sa îl las sa facă atunci când a vrut, după o lungă perioadă de timp, ani, în care eu a trebuit sa fac totul. A ajuns sa fie frustrat ca nu tac din gura și nu îl las. E greu sa faci un pas înapoi atunci când într-o dată se activează după atâta timp de inerție. Cel puțin asta e experienta mea.
Ascultand acest podcast am realizat de ce sunt constant furioasa pe mama atunci cand face lucrurile exact ca ea: imi incalca limitele, imi spune constant ce sa vorbesc cu x si y, incearca sa ma manipuleze emotional, ma critica mereu pe mine si pe cei din jur, nu isi cere niciodata scuze pentru ca are impresia ca o umilesc daca face asta. Mi-am spus de multe ori ca nu am asteptari de la ea, dar a fost o minciuna, furia indica cu totul altceva. Si da, mereu mi-a fost greu sa ma accept, vocea critica interioara este in forta, mi-am pus valoarea ca persona si starea de bine pe seama a cat de mult ma accepta sau nu mama si implicit cei din jur: tata, sora, prieteni, iubit. Nici nu stiu de unde sa incept cu a imi oferi mie iubire, rabdare, intelegere. Adica cu adevarat, nu doar sa dau din gura is la interior dau cu critica. Va multumesc pentru informatiile pretioase dar si pentru modul lor de expunere. Uneori ajuta sa auzi acelasi lucru explicat in moduri diferite.
Indiferent de comportamentul mamelor copiii nu trebuie sa le judece,cică sa le ierți, ce sa ierți la o mama?,Mama este totul defapt părinții sunt totul.Sunt icoane.Indiferent de generație,mamele au instinctul matern,lor nu le trebuie școală.Imi pare rău ca voi generația asta care faceți atâta pologhie referitor la familie și relațiile între copii și părinți nu o sa va creșteți copiii asa vom au fost bunicii.Asa cum s-a dus tara de râpă,copii se pierd nu își cunosc și nu-i interesează,neamul,tara,școală,și ju o sa i intereseze nici de voi .Asa ați creat vremurile astea,.Cum va așternute asa veți dormi.
Cum se comportă mama cu tine ca și copil așa te vei comporta și tu mai departe cu copilul tău. Dacă mama a fost în energie masculină disfunctionala, rea, rece, arțăgoasă, care caută vinovați, dau vina mereu, nedreaptă așa vei fi si tu cu copii tăi. La indigo. Din păcate multe mame din țara asta sunt disfuncționale, pentru ca intra în relații disfuncționale după tiparul tatălui lor și creează aceeași dinamică cum au avut ele în familia de dinainte de copil. Generațiile actuale de părinți trebuie să intre cam toți în terapii, să iasă din simbioză bolnăvicioasă cu cea părinților lor, cu convingerile distorsionate și alte convingeri drastice comuniste perpetuate. Mama trebuie să fie armonie în casa, să știe să facă liniște, să facă apel la liniște, să vorbească frumos, să fie sinceră mereu, ea trebuie să știe să ofere exemplu de calm, de apel la calm, să știe să discute calm în situații de furtună, să nu caute probleme, să deschidă ochii să își ia un om echilibrat, implicat în familie cu copiii. În cazurile disfuncționale dacă terapia nu funcționează băgat divorț și nu mai chinuiți copiii, pentru ca ei va vor avea pe voi ca model disfuncțional după care se vor ghida. Mamele să iasă din căsniciile disfuncționale și să le asigure copiilor mediu calm și liniștit, cu vorbe bune și pozitive. Atât. In rest ce se întâmplă în familie e totul disfuncțional. Deja dacă ai model în tine să te criZezi, să țipi, să lovești, să critici nasol orice și pe oricine, să vorbești urat, să te mândrești în exces, deja poți să spui ca ești pe panta disfuncționalității…. Un mama echilibrată este sinceră, onestă, folosește ton jos și comunica frumos indiferent de situație, se păstrează în energia ei feminină acasă, caută să vadă pozitivul în orice lucruri dificil, știe să ofere alinare în situațiile dificile și trece în final cu bine peste orice greu…
N as fi de acord cu tot ce ati zis dvs...am facut in viata mea exact opusul la ce am vazut in familie, am fugit permanent de comportamentul pe care l a avut mama mea fata de noi, copiii. Am rescris programul astfel incat sa nu sufere copiii mei, cum am suferit noi. Am 56 de ani, cu greu am ajuns sa iert si sa mi zic ca, atat a putut ea sa faca. Evoluam cand iertam si intelegem ca atat au putut ei.....greu. Nu uiti usor trecutul. Dar Dumnezeu ne ajuta si ne da putere de iertare.
