Тёмный

Învățăturile sacre de la Sarmizegetusa Regia (Viața lui Deceneu - Ep.6) 

Daniel Roxin - Istorie
Подписаться 119 тыс.
Просмотров 22 тыс.
50% 1

Sarmizegetusa Regia a fost centrul vieții spirituale a lumii geto-dacice.
Ridicat la inițiativa lui Deceneu, complexul de temple din Munții Șureanu a servit ca poartă de trecere către lumea zeilor...
- "Zei?", se vor întreba unii... "Păi, nu era religia geto-dacilor monoteistă?"
Conform izvoarelor istorice dar și a probelor de pe teren, nu era o religie monoteistă. Zalmoxis, și mai apoi Deceneu, au avut rolul de intermediari între lumea celestă și cea pământeană, așa cu o spun izvoarele istorice...
Ca dovadă că este așa, pe lângă scrierile vremii care se referă la strămoșii noștri, avem cele 7 temple de la Sarmizegetusa Regia, de dimensiuni și mărimi diferite, aflate la o distanță de metri sau zeci de metri unele de altele. Dacă ar fi fost monoteiști ar fi avut un singur templu, nu-i așa?
Mai multe despre acest subiect incitant puteți afla urmărind episodul 6 din serialul VIAȚA LUI DECENEU, realizat în colaborare cu istoricul Dan Oltean.
Vizionare cu folos!
Acest episod este sponsorizat de domnul Cristea Andrei Cristian, serialul fiind realizat cu suportul Centrului Metropolitan de Cultură și Educație „Ioan I. Dalles” din București și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Daniel Roxin
Descoperă cărțile scrise de Dan Oltean: „Religia Dacilor”, „Regii Dacilor” și „Davele Dacilor”. Comandă-le pe site-ul DACIA ART: dacia-art.ro/c...
#deceneu #sarmizegetusa #dacii

Опубликовано:

 

16 сен 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 68   
@dancoblis1420
@dancoblis1420 3 года назад
Daniel Roxin pare a fi adevaratul Ministru al Culturii, prin emisiunile, articolele si munca pe care o depune. Emisiuni extraordinare pe care le urmaresc cu mare placere si interes.
@adina774
@adina774 3 месяца назад
@ionanghel138
@ionanghel138 3 года назад
Excepțional documentar!..Şi uite așa ,încet încet aflam cine suntntem cu adevărat, şi adevărata istorie originală începând cu hiperboreenii.
@1913gg
@1913gg 3 года назад
Dle Oltean, dle Roxin: exceptional! Va urmarim cu mare drag in tot ce ne descoperiti!
@laurameda1121
@laurameda1121 3 года назад
Consider ca toate aceste informatii,care de fapt sint istoria noastra,sint extraordinare.Dumnezeu sa faca in asa fel incat sa urmareasca cat mai multi romani aceste documentare.Multumim
@ash8207
@ash8207 3 года назад
Mereu raman uimit cand ascult aceste informatii interesante. Astept urmatorul episod cu mare placere. Salutari din SUA!
@danageorgescu1924
@danageorgescu1924 3 года назад
Vă admir pentru tot ce faceți. Mulțumesc!
@artjewelryfestival541
@artjewelryfestival541 3 года назад
Vă mulțumesc Enorm pentru emisiune.💗💗💗 Cu deosebita considerație, Ana Zaporojan, o basarabeanca din Oradea
@user-pj1hy6uo5o
@user-pj1hy6uo5o 11 месяцев назад
Va multumim din suflet ca existati ca sa ne redati adevarata istorie a stramosilor nostri, ca sa stim cine suntem in lume, Ne redati Mandria de a fi Roman,,, Cu mare respect,, din Spania va sustinem si va iubim, 🙏🙏🙏
@gia_jo
@gia_jo 3 года назад
Mult respect ptr. Dumneavoastra si munca depusa.
@lec9
@lec9 3 года назад
Tot respectul pt străbunii noștri 🇹🇩
@violetawozniak9659
@violetawozniak9659 3 года назад
Multe multumiri ! Foarte interesant !
@marianabondaretchi39
@marianabondaretchi39 2 года назад
La multi ani Multă sănătate. Doamne ajută!
@alexbughaevsci2007
@alexbughaevsci2007 2 года назад
Felicitări. Excepțional, domnul profesor!
@GuerguinaConstantinescu
@GuerguinaConstantinescu Год назад
UN INITIAT IN VIATA ! DAN OLTEAN , Felicitari ! Multumiri Ministrului Culturii ( fara ghilimele ! ) , DANIEL ROXIN !
@andriano22
@andriano22 3 года назад
Multumim
@elenagassner7998
@elenagassner7998 3 года назад
MULTUMIM !
@mariaifrim7233
@mariaifrim7233 3 года назад
Multumim!
@constantaneagu2489
@constantaneagu2489 3 года назад
Bună seara cu multă multă recunoștință vă mulțumesc ptr informația oferită tuturora o seară magică
@elenalucaciu3453
@elenalucaciu3453 8 месяцев назад
Apreciez tot ce prezentați amândoi.
@horiaciuclea2361
@horiaciuclea2361 3 года назад
..aștept cu nerăbdare fiecare episod, mă pregătesc să ascult, un ritual care mie îmi face bine. Sănătate🍀
@marimunteanu8751
@marimunteanu8751 3 года назад
🌃💻.." Buna seara ",!..va multumesc pt.material, 🌃👍🙏📖💦
@iuliaduculescu8209
@iuliaduculescu8209 3 года назад
Super material! Va multumesc!
@andreimoldoveanu975
@andreimoldoveanu975 3 года назад
♥️♥️♥️🤗
@mirceaamariutei8854
@mirceaamariutei8854 Год назад
Foarte frumos prezentat despre adevărul ce ne onorează pe noi românii . De aici putem deduce că marii regi mergeau la toate templele, deoarece cunoștințele lor știa evoluția sufletului pe mai multe planete din sistemul solar. M-am întrebat mereu de legătura dintre apa Sâmbetei și Sabatul evreesc.
@marcelapirvu9536
@marcelapirvu9536 2 года назад
Decât orice și oricine la TV,minciuni sau neadevăruri mai bine de 1oo ori asta,asa cum le spun ei, chiar dacă nu sunt 100 reale, ci presupuse,dar Unite, de peste tot pământul,din scrierile eruditilor de atunci...e. ceva bun,pt spirit ,mulțumim domnilor,
@Dana-ho1uj
@Dana-ho1uj 3 года назад
@ionmotataianu9869
@ionmotataianu9869 2 года назад
Admiratie totala! Doar putina atentie la acordul numeralului 2 cu subsantivul pe care il determina.
@mirceaneguta6078
@mirceaneguta6078 3 года назад
Bună ziua domnule Daniel.
@marinnechifor454
@marinnechifor454 3 года назад
Cred ca suntem niste TRANTORI care profitam de mierea intanlita ,dar fara un semn de viata...
@simionanghelbocan2227
@simionanghelbocan2227 3 года назад
Acuma sunt 8 temple la Sarmis, s-a m-ai descoperit unul recent🙂
@cameliachiriac4455
@cameliachiriac4455 2 года назад
Știți, ce și-au imaginat cei care au pus mâna pe "secretele vieții sociale"!? Că vor conduce lumea! Și astăzi trăim consecințele! În schimb, societatea reprezintă însăși esență vieții, pentru toți în unanimitate! Respectarea legii armoniei! Disonanța sau disarmonia, va disturba sistemul energetic existent!
@wolfhordes3841
@wolfhordes3841 3 года назад
seamana a stone hange sarmigetusa
@adina774
@adina774 3 месяца назад
O intrebare mă frămăntă. Căt trăiau oamenii in acele vremuri?Cu siguranță aveau o ințelepciune care lipsește aproape cu desăvărșire in aceste vremuri.
@inabogdana6793
@inabogdana6793 2 года назад
Scuzati ma Dar daca dacii era un popor pasnic care se ocupa ci agricoltura apicoltura vita de vie si era un popor de sine statator farà sa faca razboaie de cucerire atunci de ce aveau acest cullt pt zeul razboiului ajungind sa faca sacrificiii umane atunci era un popor cu o religie pagina nu inteleg eu i mi respect mult rsdacinile eu am mare respect pentru stramosii nostri dar nu inteleg acest lucru va multumesc sa aveti o zi buna
@ariesanb
@ariesanb 3 года назад
Dacă erau pileatis, atunci ponticus pilat , pe vremea lui Iisus avea ceva legătură?
@ariesanb
@ariesanb 3 года назад
@@venom6885 nu cred ca era Deceneu Egyptian, langa piramide sunt niste incaperi unde egiptenii spun ca getes vindecau cu ajutorul sunetului, vibratilor, bolnavii. Acuma poti deduce la cine se refereau . Despre Iisus am facut alte conectiuni, de exemplu ,limba care o vorbea era aramaica, unde se vorbea pe teritoriul Siriei si imprejurimi, totodata Alexandru Macedon la infrant pe Darius III in 333 la batalia de la Issus.Lui Iosif din arimethea ii atribuit defapt numele lui Flavius Josephus Arimetheus, evreul care ia tradat pe evrei si care, ciudat, e singurul care scrie despre Iisus...
@ariesanb
@ariesanb 3 года назад
@@venom6885 evreii erau adepții cultului lui Mythras, se închinau la vițel pana a venit Moise cu legile, tot cabalismul lor îl moștenesc din babylon. Avem și noi templul de la Parta Mythras cu steaua cu 6 colturi pe el , nu știu dacă are vreo legătură, trebuie sa vad ce mai descopăr, poate mai face Dl Roxin și dl Pop o emisiune despre subiect , sunt o echipă bună, poate și dl Iscru, știa ceva în legătură cu Sf Gheorghe, care se trage tot din împrejurimile Iranului
@ariesanb
@ariesanb 3 года назад
Dl Oltean , pardon
@edwolf6589
@edwolf6589 Год назад
Sf Gheorghe estecontinuatorul cultului calaretului trac .
@danielalexandru2906
@danielalexandru2906 Год назад
Noibla buzau avem o pasare mistica---- pasara maiastra sau pasarea Phoenix care este și simbol al buzaului.
@iczemi
@iczemi Год назад
Cred ca sunt prea multe presupuneri.
@danicornea
@danicornea 3 года назад
Intrebare ...De ce ati pus in prim plan un om batran cu barba alba !? Este chiar Deceneu !?Dar ce are el in mana dreapta, un caiet cu coperti maronii!? Parca hartia a ajuns putin mai tarziu pe aici....Crec ca mai multa atentie la detalii nu ar strica....chiar daca subuectul este incitant...
@danicornea
@danicornea 3 года назад
@@venom6885 : Corect... de altfel am si revenit imediat ...Sa aveti o zi buna....
@stefanpaul842
@stefanpaul842 3 года назад
E doar ceva simbolic, un maculator acolo pe care-si lua notitele de la Zei cu pixul cu pasta ca si tovarasii lui Ceausescu care isi notau silitori poruncile pretioase...
@wolfhordes3841
@wolfhordes3841 3 года назад
@@stefanpaul842 cam asa ceva
@edwolf6589
@edwolf6589 Год назад
Este o placuta de aur ca cele de la. Sinaia
@delfinamironescu9359
@delfinamironescu9359 3 года назад
Când .... se poate vota? Cu siguranță vom fi mulți 🌏🌎🌍
@bogdanlupu4123
@bogdanlupu4123 3 года назад
Te consideri pasionat de istorie și poate chiar știi cate ceva dar la finalul unui clip ca acesta realizezi rapid că nu știi nimic :)))))))
@danicornea
@danicornea 3 года назад
Aha...era o tablita nu un caiet...ceva legat de Sinaia...apropos...Tablitele de la Sinaia sunt un fals sau cuprind o istorie a geto-dacilor cu propria lor scriere!?
@raulcengher7735
@raulcengher7735 3 года назад
Tăblițele nu sunt false, au fost exportate cu tezaure de aur în Rusia. Istoricul Dan Oltean a cercetat și a aflat că au fost exportate
@danicornea
@danicornea 3 года назад
@@raulcengher7735 ....Toate!? Au facut parte din tezaurul trimis la Moscova!? Sincer nu stiam...Ce stiu este ca o mica parte dintre aceste tablite sunt si acum depozitate in subsolul unui muzeu din Bucuresti...asteptand sa fie descifrate...dar se pare ca intereseaza pe nimeni...prea sunt ocupati cu alte lucruri....
@raulcengher7735
@raulcengher7735 3 года назад
@@danicornea sunt ocupati cu minciuna ca suntem urmasi ai Imperiului Roman dar multi nu au căutat originea latinilor
@danicornea
@danicornea 3 года назад
@@raulcengher7735 : Asa e...au uitat de Eneas si Troia ...din pacate istoria o scriu doar invingatorii....
@wolfhordes3841
@wolfhordes3841 3 года назад
@@danicornea o parte lea descifrat domnu roxin se povesteste cum lisimah a vrut sa cucereasca dacia generalu lui alexandru dar a fost decimat in transilvania de getii si masagetii si celtii
Далее
Каха и жена (недопонимание)
00:37
For my passenger princess ❤️ #tiktok #elsarca
00:24
Mini bag sealer
00:58
Просмотров 4,7 млн
Istorie, știință, dezvăluiri ✗ Daniel Roxin
1:14:16
Tronul străbunilor
29:58
Просмотров 14 тыс.
Viața lui DECENEU. Ep. 1 - Lumea în care a trăit
23:34
România construită: Sarmizegetusa Regia (@TVR1)
4:23
Каха и жена (недопонимание)
00:37