Тёмный

„Am fost în închisorile comuniste” - Povestea Ninei Moica 

Zaiafet
Подписаться 860 тыс.
Просмотров 158 тыс.
50% 1

Fraților, astăzi vom avea un invitat aparte la podcastul de istorie. Dacă la edițiile trecute am ascultat specialiști pe diferite epoci și tematici, de data aceasta vom afla povestea unui martor direct al trecutului nostru recent.
Chiar dacă au trecut mai bine de treizeci de ani de la căderea comunismului, încă avem foarte multe de descoperit, de studiat și de înțeles despre ceea ce a însemnat acel regim totalitar și despre modurile în care a reușit să schimbe societatea românească. Dar și despre cei care au avut curajul să i se împotrivească, suferind apoi din plin consecințele: arestarea și ruperea de familie, anchetarea și, de multe ori, trecerea prin torturi, iar apoi condamnarea la ani grei de închisoare, în lagăre de muncă și penitenciare groaznice.
Sunt acei oameni care, așa cum spunea un fost deținut politic, n-au apucat să facă istorie, dar au suferit-o din plin.
Eu sunt Lucian Vasile, iar invitata mea de la podcastul de istorie este doamna Nina Moica, una dintre cele peste 4000 de femei care au trăit experiența carcerală politică între 1948 și 1964. Arestată la numai 15 ani pentru că a făcut parte dintr-o organizație monarhistă care-și propunea să se opună regimului, și-a petrecut tinerețea în închisorile regimului comunist și a cunoscut duritatea detenției de la Jilava, Botoșani sau Oradea. Familia sa a fost afectată în mod direct, tatăl său fiind, la rândul său, reținut și condamnat.
Chiar și după eliberare, Nina Moica a fost permanent sub supravegherea Securității, eticheta de „fost deținut politic” urmărind-o până în decembrie 1989. În prezent, este unul dintre ultimii deținuți politici pe care îi mai putem cunoaște și asculta, iar astăzi vom afla povestea sa.
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
/ @zaiafet
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Опубликовано:

 

1 окт 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 540   
@mihaeladragan1121
@mihaeladragan1121 Год назад
Cu toate greutățile prin care a trecut a îmbătrânit frumos ,vorbeste frumos și nu simt deloc ura în vocea doamnei .Mulțumesc
@AniElenaSerban
@AniElenaSerban Год назад
Eu am cunoscut-o ca si colega de servici si de birou de contabilitate la fosta IJPSPI Ploiesti, un numar de ani petrecuti cu liniste si intelegere intre oameni, cu sefi profesionisti si relativ buni cu subordonatii, o perioada prospera pentru oamenii de rand, obisnuiti si care munceau cinstit si cu toata priceperea profesionala ! Salutari de bine si urari de sanatate si mantuire, d.-na Nina !
@ionel496
@ionel496 Год назад
Da, asta am remarcat si eu .❤
@mury8852
@mury8852 8 месяцев назад
DIN PACATE PRESA DIN ROMANIA TINE SUB TEROARE NATIA CRETINA CARE SUNT TERORIZATII DE INTERLOPII CORMALAII SPRIJINITII DE UN GRUP INFRACTIONAL CREAT DE PSD PNL ETC TRASEISTI POLITICI CARE NE DECIDE SOARTA. IMI PARE RAU DE SUFERINTA CELOR CARE AU FOST TORTURATII DE SECURISTII CARE SINT NISTE INFECTII IN SOCETATEA CRETINA MESAJ DE LA UN CETATEAN ABANDONAT DE PARINTII CARE ESTE INGROZIT DE POVESTILE CELOR CARE AU FOST CONDAMNATII DE COMUNISTII INFRACTORII CARE IN ACESTE VREMURII TRATEAZA INFRACTORII REGESTE OFERINDULE SERVICI CARE I TIN IN VIATA INCEPAND DE LA MANCARE PENSAT SALA DE SPORT PANA LA TUPEUL CARE SFIDEAZA NATIA ROMANA VOVESTINDULE ISPRAVA LOR EXEMPLU EMISIUNEA CONDAMNATII
@Tania_Oprea
@Tania_Oprea Год назад
Bunicul meu fie iertat nasut in 1930 avea carnet de conducere de camion de la 18 ani. A facut niste gainarii ( non politice) in 1952 pentru care a luat 6 luni de inchisoare la Poarta alba. Fiind sofer de camion si condamnat pentru o "gainarie" a fost camionagiul inchisorii pe perioada detentiei ( el doar dormea in celula in rest era pe camion). Mi-a povestit cum incarca cate o bena de camion plina de oameni morți in puscarie ( aproape toti detinuti politici) si ii descarca in gropi comune undeva in padure. Cand mi-a povestit aceste lucruri a fost prima si singura data cand l-am vazut pe bunica-meu plangand , el fiind in generalo fire foarte tare. Omul a urat comunistii pana a inchis ochii pentru ce a vazut in '52
@tinutaboboia1842
@tinutaboboia1842 Год назад
😢😢😢
@marianraducan936
@marianraducan936 Год назад
Maninci kkt cu gura plina. Bunicu-tau a fost un pirnaiasi timpit ca si tine. Postac americanoid
@wordcool4429
@wordcool4429 2 месяца назад
In ce an a murit?
@Tania_Oprea
@Tania_Oprea 2 месяца назад
​@@wordcool4429 in anul 2000
@cristinelichimlazar5078
@cristinelichimlazar5078 Год назад
Extraordinar... Nu mai am răbdare să mă uit la un film artistic care durează două ore ... Iar la voi mi se pare scurt orice video pe care îl publicați... Mă uimiți
@elenavoicu8150
@elenavoicu8150 Год назад
❤️❤️❤️Multă sănătate , Doamnei !!! Nu există cuvinte de mângâiere pentru atâta suferință...Atâtea generații distruse , atâtea destine multilate !!! Nici azi nu s- a reparat NIMIC !!! LEGEA LUSTRAȚIEI , torționarii , securiștii- iliescienii, oligarhii , baronii, analfabeții care dezbină și stăpânesc etc. ...
@oanahuiu4423
@oanahuiu4423 Год назад
Sunt fiica Mariei Bulinschi cu care doamna Moica a stat in celulă la Arad și Oradea. Aș să iau legătura cu doamna Moica, dacă se poate.Vă mulțumesc.
@purple66666
@purple66666 Год назад
deasemenea in descrierea videoului gasesti adresa de email
@razwa15
@razwa15 Год назад
Stimată doamnă aveți tot dreptul să nu iertați și nu doar dumneavoastră ci și copiii și nepoții și strănepoții!
@alextenie
@alextenie Год назад
Mai aduceți-o. Săraca femeie câte a trăit...ar fi păcat să fie pierdute în timp și nu prezentate în mod educațional.
@vioricaalungei7913
@vioricaalungei7913 Год назад
D-na,Moica, reprezinta o picatura din șiroaiele de lacrimi vărsate de fiecare roman din fiecare așezare românească a acelor vremuri pina în " 89 . Fiecare urmaș, avem un caz, o ființă draga pierduta, mutilata de acel regim . Memoria lor ar trebui sa ne tina echilibrați ,verticali în gândire! 😢
@BaldwinIV-TheLeperKing
@BaldwinIV-TheLeperKing Год назад
Fac pariu ca doamna n-are pensie speciala, dar securistii din vremea aia au pensii de mii de euro si copiii lor sunt prin SRI sau SIE. Halal democratie !
@danydany2755
@danydany2755 Год назад
Din pacate asta e democratia aleasa de unii conpatrioti.
@cocapopa2069
@cocapopa2069 Год назад
Ce lecție de viață!Ce doamnă minunată,lucidă și demnă. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt contemporană cu un asemenea personaj de poveste.❤😢 câpoveste.
@mansonnanson8294
@mansonnanson8294 Год назад
Ce bine arata doamna la 80 de ani. Mulți înainte, stimata doamnă! Aveti tot respectul nostru pentru darzenie.
@razvan0069
@razvan0069 Год назад
Respect total pentru felul demn dar taios in care doamna Nina si-a povestit drama. Un OM care ar trebui invitat in Parlament, nu doar la podcasturi, sa le dea o lectie (daca nu se poate mai mult) urmasilor celor care i-au facut viata cioburi... ❤
@elenasuman5822
@elenasuman5822 Год назад
Și eu ma mir ca a reușit sa rămână o persoana demna, integra, întreaga la minte și la suflet. Respectele mele!❤
@MMerlyn91
@MMerlyn91 Год назад
La fiecare filmulet de genul vad mereu intrebarea asta in comentarii care deja devine obositoare: "cum de mai sunt oameni nostalgici dupa un regim groaznic precum comunismul?". Simplu, pentru ca nu a fost un regim "groaznic" pentru toti, de aia. Unii au beneficiat de pe urma lui. Ganditi-va cat de multi tarani au ajuns la oras datorita industrializarii fortate. A fost invitat acum ceva timp un urbanist care a discutat despre cat de prost construiau aia de dinainte de razboi. Blocurile astea urate, comunistoide au adus multi oameni la oras, cu job asigurat. Cand nu ti se mai lipeste burta de sira spinarii de foame nu mai stai sa iti pui problema ce abuzuri au suferit "burghezii" mai ales daca propaganda de stat iti spune ca aia erau dusmanii poporului. Intotdeauna clasei sociale careia ii merge bine nu ii pasa prea tare de restul. Vede cineva vreun IT-ist azi plangand de mila alora de la tara sau celor care si-au pierdut locurile de munca din fabrici sau uzine? Sau ingrijorati de aia care pleaca din tara sa dea cu carca pt ca aici sunt platiti cu minimul (si de multe ori nici cu ala). Nu, ii doare fix in dos, lor le vine banul, o duc bine, inseamna ca totul e in regula, ba ii mai si iau peste picior pe aia care o duc mai rau. E, fix de aia si celor care au beneficiat de comunism nu le pasa de aia care isi pierdeau statutul. Apoi cred ca parte din nostalgie e si datorita faptului ca multi batrani efectiv sunt nostalgici dupa tineretea lor si o asociaza cu comunismul. La multi e si prostie, de ce sa ne ferim de cuvinte. Pe de alta parte dezindustrializarea stupida din ultimii 30 de ani a dus Romania, si nu doar Romania, intreaga Europa, intr-un punct in care nu mai insemnam nimic. Se ridica puteri precum China, India, Brazilia si multi altii in timp ce Europa devine din ce in ce mai mica si mai neimportanta politic. Degeaba ne mirosim intre noi basinile cu "valorile europene" care oricum sunt distorsionate crancen de birocrati mediocri, nimanui nu ii pasa la nivel global de aerele astea. Cat timp industria grea a fost mutata la altii ramanem irelevanti. Iar cu economia actuala care se duce in cap nostalgiile pt tot felul de alternative politice vor continua sa creasca si nu e deloc de mirat. Culegem ce am semanat.
@catalin5674
@catalin5674 Год назад
Și foarte mulți au avut acest la educație chiar dacă erau săraci îi ținea statul în școli profesionale, le dădea uniformă bocancii, mâncau bătaie de la maiștrii dar erau obișnuiți de acasă, dacă erai dintr-o familie cu mulți copiii era singura șansă să ai o viață mai bună
@magdamitrea6201
@magdamitrea6201 Год назад
Foarte bun comentariul!
@cameliachihaia6502
@cameliachihaia6502 Год назад
Așa e
@oxanamusca2790
@oxanamusca2790 Год назад
Doamna Moica arata extrem de bine, pare cu 20 de ani mai tanara si foartw cursiva in vorbire! Un adevarat exemplu de curaj si putere!❤ multumim Zaiafet!
@sandupopescu4792
@sandupopescu4792 Год назад
Un suflet evoluat...
@stroeaalberto7209
@stroeaalberto7209 Год назад
Stimata DOAMNA ...respect si multumesc pentru lupta dumneavoastra si a familiei dumneavioastra impotriva ciumei comuniste!🙏Fara dumneavoastra si toti ceilalti care s au jertfit noi eram inca in bezna mintii...🙏Dumnezeu sa va dea sanatate si putere in continuare...
@actrita7471
@actrita7471 Год назад
Bunicul Ballerinei Girl, "...sofer de camion si condamnat pentru o "gainarie"..., camionagiul închisorii pe perioada detentiei... Mi-a povestit cum încarca câte o bena de camion plina de oameni morți în puscarie (aproape toti detinuti politici) si îi descarca în gropi comune undeva în padure. Când mi-a povestit aceste lucruri a fost prima si singura data când l-am vazut pe bunica-meu plângând, el fiind în general o fire foarte tare. Omul a urât comunistii pâna a închis ochii pentru ce a vazut în '52"..., a spus ADEVARUL, ADEVAR pe care f. multi îl NEAGA acuma, respectiv NICI ca vor sa STIE de EL, sa se STIE, sa mai AFLE si altii!!!... F. multi "nostalgici" sunt dintre cei FARA, sau cu f. putina SCOALA, adica niste "OARECARE" FARA CALIFICARI si FARA MERITE, care au profitat însa, fiindca "Li s-a DAT", FARA sa-i intereseze de UNDE LI s-a DAT, ca TOTUL a fost LUAT de la ALTII, adica FURAT..., LOCUINTE, OCUPATII si POZITII..., NICI CEEACE FACEAU, trebuiau sa faca pentru asta!!!... INDIVIZI FARA CONSTIINTA sau MORALA, si NICI EMPATIE, "PROSTIME", si "JIGODII" CRIMINALE, care au facut astfel "CARIERA"!!!... Dupa ce au distrus toata INTELECTUALITATEA româna, furându-le AVERILE si MIJLOACELE de SUBZISTENTA, dându-i afara din SERVICII, sustinând ca N-ar fi existat SOMERI, alta MINCIUNA, pentruca cei DATI AFARA MUREAU efectiv de FOAME, daca nu-i ajuta FAMILIA, sau îsi gaseau CEVA de LUCRU, prin RELATII, la "MUNCA de JOS", sau se "vindeau" etc., urmarindu-i, chinuindu-i, batându-i si bagându-i în PUSCARII sau omorându-i... Acum se mai si lauda, c-au FOST si au AVUT, circa 4,5 Milioane în PARTID, si cam tot atâta în SECURITATE, adica JUMATATE din acest Popor !!!... Si TOT EI sunt la Putere respectiv URMASII lor, dupa ce CEILALTI, au fost DISTRUSI, au fugit, s-au chinuit, au pierdut, s-au dus!!! Nu se poate compara însa, ceeace se-ntâmpla astazi, cu ceeace a fost atunci, fiindca sunt ALTE VREMURI!!!... VIATA trece f. repede, si din ce în ce mai multi îsi dau seama de aceasta, si atunci vor sa aibe TOTUL, cât se poate de REPEDE, IMEDIAT, daca se poate, si FARA EFORT, FARA sa se mai "chinuie" cu ÎNVATATUL, cu ASTEPTATUL, ba chiar si cu MUNCITUL, fara sa mai tina cont de ceva. Lumea are mult mai putine "RETINERI" si RESPECT. E mult mai usor, sa iei de la altul..., sa minti si sa înseli. Mai bine CRIMINAL...
@DaianaDraia
@DaianaDraia Год назад
Doamne ce poveste! Aceasta doamnă ar mai merita o viață drept răsplată pentru cât a suferit în aceasta! Mulțumim Zaiafet și dânsei pentru această lecție!
@marcelaion2983
@marcelaion2983 Год назад
Da dar pensiile speciale le iau urmasii hotilor care .i mostenesc
@magdamitrea6201
@magdamitrea6201 Год назад
Ce doamna extraordinara, sa ii dea Dumnezeu viata lunga și multa sănătate.O adevărată plăcere să o asculți.
@peterminea3949
@peterminea3949 Год назад
O doamnă adevărată, care și-a putut găsi veselia sufletească chiar și după toate cumplițeniile pe care le-a suferit. Respect, doamna Nina Moica!
@rafraf9418
@rafraf9418 Год назад
Doamna, aveti perfect dreptate: comunismul nu poate sa fi iertat. Cu cel mai mare respect Raffaello.
@smotocel69
@smotocel69 Год назад
Lasa ca poate sa fie iertat capitalismul :)
@rafraf9418
@rafraf9418 Год назад
@@smotocel69 iti cer scuze, dar nu cunosc forte bine limba romana. Capitalism este o teoria si un sistem economic care poate fi adoptat de diferite sisteme politice ( democratie, dictatura...) Comunismul este un sistem politic bazat numai pe dictatura. Daca tu preferi sa fii sclavul in o dictatura ma bucur pentru tine: eu prefer democratie si capitalism.
@miha7019
@miha7019 Год назад
​@@smotocel69 până la proba contrară capitalismul este cel care a adus în România bunăstarea, bineînțeles a celor care muncesc. În comunism trăiau bine comuniștii bolșevici securiști și hoții care plâng după vremurile apuse.
@sandupopescu4792
@sandupopescu4792 Год назад
​@@smotocel69 Pai exista termene de comparatie? Nu stiu, intreb si eu....
@smotocel69
@smotocel69 Год назад
@sandupopescu4792 o să te șocheze răspunsul, dar da.
@danielapopa3885
@danielapopa3885 Год назад
Felice citari, povesti de viata care merita auzite, mai ales pt tinerii care nu prea au idee cum a fost.. Se spune ca oamenii longevivi si sanatosi au trecut in viata lor primtr-o perioada de foamete…doamna e exemplul viu! Sa ii dea Dumnezeu viata lunga si sper sa poata gasi consolare si putere sa ierte…pentru linistea sufletului dumneaei..
@romeoandronache2011
@romeoandronache2011 11 месяцев назад
Sa NU ierte NIMIC , pe NIMENI , asa cum Eu , Romeo , NU-i iert pa toți dracii de pe pamint , niciodată, iar în anul 2025 JUDECATI după " FAPTELE " lor NENOROCITE și UCIGASE , și la OSINDA cu ei toți ca " sa SIMTA " și ei CE INSAMNA sa faci ani grei de Închisoare PE DEGEABA !. Amin.
@larisacojocari7578
@larisacojocari7578 Год назад
Este cel mai EXTRAORDINAR podcast. Aș asculta această Doamnă la nesfârșit.
@florinmanta1
@florinmanta1 Год назад
O doamna remarcabila! Multi ani inainte stimata doamna...!
@moonwalkdreamer
@moonwalkdreamer Год назад
Mai trebuie invitată de cât mai multe ori posibil. Eu unul vreau să o mai ascult și să învăț din povestea vieții dumneaei. Nu cred că sunt singurul care vrea acest lucru.
@mrgabriel1
@mrgabriel1 Год назад
Ai dreptate!
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 Год назад
Dacă ai probleme cu somnul, pune înregistrarea și o asculți pe această eroină capitalistă.
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 Год назад
Să o întrebi cum făcea sex în pușcărie că era tânără și tropaiau hormonii în ea. Își făcea,, sculă" din miez de pâine. Cred că este lesbiană și susține LGBTQ acum
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 Год назад
Într-o zi sper să cadă acest sistem și să pună mâna oamenii pe acest Zaiafet și să-l răsticnească pe cruce. Este periculos pentru că devine un idol pentru tinerii pierduți într-o lume bolnavă și ciudată.
@georgemelinte8320
@georgemelinte8320 Год назад
Culmea este că această femeie s-a eliberat tot minoră. 😂😂😂. În tot timpul cât povestește este minoră în pușcărie.
@mariancostache7704
@mariancostache7704 Год назад
OH! Doamne! Ce femeie dulce! O scumpă! Să-i dea Dumnezeu sănătate şi viaţă lungă!
@mugurvasiliu2806
@mugurvasiliu2806 Год назад
Câtă forță și putere de nedescris.❤
@cristianpop2645
@cristianpop2645 Год назад
Eleganță și demnitate sunt cele doua cuvinte care o descriu cel mai bine pe această ființă!
@borzaflorin2462
@borzaflorin2462 Год назад
Impresionant, ar ieși un film bun cu o astfel de poveste de viață. Poate văd și idioții nostalgici după comunism.
@gicafg2117
@gicafg2117 Год назад
La cat ești de prost mă mir cum de ști să respiri mai anticomunistule dar cine te conduce acum idiotule dar tu ești spalat pe creier cu pisat de pisica ai spus si tu ceva dar nu Tia ieșit să nu uit idioți sânt mata si cu tactu care te-au făcut .
@MunteanuAdrian-iq5nx
@MunteanuAdrian-iq5nx Год назад
Oameni că dansa ar trebui să primească pensie specială!
@neverbefore2729
@neverbefore2729 Год назад
Doar tortionarii lor...
@dragosrusu1913
@dragosrusu1913 Год назад
Ce paradox.
@florinsoare8448
@florinsoare8448 Год назад
Pentru că suntem egoiști și nu ne pasă de fapt de suferința celorlalți. Nu-i văd nici măcar pe cei ce aruncă pe aici cu citate din biblie că ies în stradă pentru niște principii, se ocupă domnul de asta
@claudiashirakwa7014
@claudiashirakwa7014 Год назад
De ce?
@silverboyi1154
@silverboyi1154 Год назад
​@@claudiashirakwa7014pentru ca si-au irosit cei mai buni ani din viata inchisi pe nedrept, de un sistem ordinar care ar trebui sa le ofere un trai regesc dupa cate atrocitati au indurat.
@nicolaeman9314
@nicolaeman9314 Год назад
Fenomenal aceasta doamna si sincera! Este frumoasa din toate punctele de vedere. Multa sanatate si Dumnezeu sa o mangaie
@neverbefore2729
@neverbefore2729 Год назад
Doamna, 🎩, jos palaria, rareori mi-a fost dat sa vad atata frumusete si lumina...🤗
@constantincrintea8219
@constantincrintea8219 Год назад
Tema podcastului a fost foarte buna. Mult respect pentru invitata dumneavoastra . Cred ca ne face bine sa stim cu adevarat ce s-a intamplat in perioada aceea . Va incurajez sa mai invitati oameni care ne pot impartasi experienta lor din acea perioada trista , poate in asa fel istoria nu se va mai repeta.
@LauraIon1961
@LauraIon1961 Год назад
Daca, dupa ce au ascultat ce povesteste doamna Moica, sunt unii care comenteaza ca era totusi bine, ca a fost perioada de glorie a Romaniei, ca in UE suntem vai de capul nostru, cred ca suntem fara speranta. Fericiti cei care au reusit sa plece de aici!
@danydany2755
@danydany2755 Год назад
Speranta e in cei care isi iubesc tara nu in cei care si-o vand.
@magnaphoria3022
@magnaphoria3022 Год назад
@@danydany2755 Sorry boss. Unora (multora) dintre noi ne place UE si America. Daca nu-ti place aici, muta-te in Rusia, sa-ti puna Putler otrava in cafea cand indraznesti sa nu-i pupi curul.
@b107cs6
@b107cs6 Год назад
Respecte maxime doamnă, Doamne ajută, sănătate și putere să aveți!
@micultimy91
@micultimy91 Год назад
Uitați-vă la acest video înainte de următoarele alegeri. Vă rog frumos. Mulțumim Zaiafet.
@DaRoTravel
@DaRoTravel Год назад
Ce frumos ar fi ca Doamna să fie invitată să povestească despre trecut in parlament si in centre universitare.
@marianaradu114
@marianaradu114 Год назад
Fereasca Dumnezeu.... atata suferinta. pt nevinovati... Multa sanatate si respect....stimata d-na.
@marianapantea9869
@marianapantea9869 Год назад
Fiți binecuvantata!😇 Sunteți o doamnă puternică și iubită de Dumnezeu ,altfel nu ați fi rămas cu mintea întreagă ,după câte ați trăit in pușcăria groazei !!!🤭 😇🤗💐
@ecaterina1919
@ecaterina1919 Год назад
Doamnă scumpă sunteți un om minunat, vă mulțumesc pentru tot ce ne-ați povestit.Dumnezeu creatorul nostru să vă binecuvânteze
@danielbalcan6270
@danielbalcan6270 Год назад
1:41:22 Acest interviu mă determină să vă susțin financiar. Mulțumesc grupului "Zaiafet" pentru că îmi aduc la cunoștință aceste minunate persoane/personaje ale vieții și istoriei românești. Sunt incredibil de revelatoare!👌
@dorina2512
@dorina2512 Год назад
De fata ma numeam si eu Balcan...esti cumva de prin Bacau?
@danielbalcan6270
@danielbalcan6270 Год назад
@@dorina2512 Bolotești, Vrancea.
@dorina2512
@dorina2512 Год назад
@@danielbalcan6270 aha, doar coincidenta de nume. Sanatate!
@mugurmugur8616
@mugurmugur8616 Год назад
Respect si multa sanatate domnei,cat despre iertat, nu trebuie iertat (ma refer la societate) deoarece atunci sigur se uita si suntem condamnati sa repetem cele intamplate.
@ionutmiclaus6456
@ionutmiclaus6456 Год назад
Eu nu pot să înțeleg de ce unii oameni sunt nostalgici si au un dor aparte pentru acest regim groaznic 😢
@danydany2755
@danydany2755 Год назад
Oameni sunt nostalgi, deoarece atunci a fost epoca noastra de glorie. Stiu ca toti romanii au avut de suferit intr-un mod sau altul, dar sa fim seriosi dupa ce a cazut comunismul toti au inceput sa il urasca, chiar daca am ajuns o tara care sa fim seriosi construia autostrazi, uzine si multe altele in tot orientul. Multe tari ne erau datoare, dar am fost obligati sa iertam datoriile datori care ne puteau ajuta in dezvoltarea acestei tari minunate.
@Paul-ys7cc
@Paul-ys7cc Год назад
​@@danydany2755 Mulți oameni urau comunismul și atunci dar nu puteau spune de frica să nu ajungă la Pitești sau în alte parcuri de distracții. Referitor la dezvoltare și acum am putea folosi fonduri Europene dar dacă nu avem conducători capabili .
@oresteflenshtengen
@oresteflenshtengen Год назад
De prostie, ca si dupa revolutie
@danydany2755
@danydany2755 Год назад
​@@Paul-ys7cc 😂😂 Ma faci sa rad, tu chiar nu vezi ca nimanui din Uniunea Europeana nu-i pasa de noi. Am ajuns ultimii oameni din europa alaturi de imigrantii din orient
@danydany2755
@danydany2755 Год назад
Noi ne puteam autodezvolta, dar am fost obligati sa iertam tot ca sa putem participa la MAREA SI FRUMOASA UNIUNE EUROPEANA
@sufletmik
@sufletmik Год назад
Salutați din Reghin 👋🤗sănătate multa voua! Minunat podcast ❤
@dyno43k
@dyno43k Год назад
Ar fi fain să faci și un documentar scurt cu pozele și numele celor care mai trăiesc din cei care au persecutat oamenii din acele timpuri și cu urmașii lor respectiv copiii . Nu ar fi o surpriză ca unii dintre urmașii lor să fie prin guvernul român.
@Madalin.Ciobanu
@Madalin.Ciobanu Год назад
Boss, unde te crezi ? Ai uitat ca exista cenzura ? Nimeni nu o sa iti dea aceste informatii
@variniazaharie358
@variniazaharie358 Год назад
Are gena buna,arata f.bine si are o minte formidabila.Este o invingatoare,a continuat viata prin realizarea fiicei,a nepoatei si prin ceea ce atrage atentia!
@sandupopescu4792
@sandupopescu4792 Год назад
Da, cred asta ptrca este un suflet evoluat. Si nu cred ca nici ceeace ce i s- a intimplat este intimplator. Cred ca Divinitatea a permis sa i s - a intimplat ptr ca sufletul ei sa evolutioneze si mai mult...
@elenasuman5822
@elenasuman5822 Год назад
​@@sandupopescu4792 ce tâmpenii😡
@purple66666
@purple66666 Год назад
​@@sandupopescu4792 Terminativa cu prostiile astea. Imi e mila de naivi ca voi care inca mai sunt duși cu zaharelul de "voia Domnului". Inteleg ca e greu sa accepti realitatea cand e crunta dar as alege mereu sa vad adevarul decat sa cred in nascoceli si sa ma las pacalita de oameni in robe cu bani de 10 ori mai multi ca mine. Daca chiar exista o fiinta omniprezenta si omniscienta care chiar sa ne iubeasca nu se mai intamplau atatea necazuti in lumea asta.
@purple66666
@purple66666 Год назад
Si daca nu putea sa aiba copii ?!!! 🙃 Realizarile unei femei nu se rezuma la odrazle. Nu suntem mașini de naștere. Nu ai fost deloc atent. Iti bati joc de doamna cu afirmatiile astea. Doamnae un exemplu pt noi pt ca are tarie de caracter datorat curajului de a lupta impotriva injustiției si dovada e chiar aceasta experianta ei de vaita teribila de care a reusit sa supravietuiasca. Auzi...."gena buna" 😡😡😡
@analeahu3976
@analeahu3976 Год назад
Dumnezeu sa va poarte de grije acum la batrinete sa va fie alaturi tot tinpul.❤
@duracell_87
@duracell_87 Год назад
se zbarleste pielea pe mine cand aud astfel de povesti ! si ma intriga si mai tare. imi da o stare de draci si de nervi, de as avea putere la zid i-as pune pe toti care au permis sa li se intample asa ceva oamenilor astora
@todorangabriel6507
@todorangabriel6507 Год назад
Mă bucur mult că am avut șansa să aflu de la voi despre viața acestei doamne în acele vremuri negre și că am mai aflat informații istorice referitoare la Reghin și împrejurimi, eu fiind din Reghin deasemenea.
@catalinaroman6532
@catalinaroman6532 Год назад
Eu as putea sa o ascult pe doamna Moica o zi intreaga.
@dfsafsaify
@dfsafsaify Год назад
Trebuie mai multe cu doamna aceasta, memoriile ei sunt o comoara care merita inregistrata!
@nelunelu5045
@nelunelu5045 Год назад
Foarte interesant videoul.Felicitari doamnei pentru puterea de a trece peste atatea greutati.Este foarte lucida si obiectiva la varsta ei,si da are dreptate ca multe nu s au schimbat din 89 incoace
@loveyoutube22
@loveyoutube22 Год назад
foarte bun episodul. vă rog mai invitati-o pe dna ❤
@gheorghitacirja4805
@gheorghitacirja4805 Год назад
M-as bucura daca l-ati invita iar pe Andrei Ursu ca sa discutati despre cazul inginerului Gheorghe Ursu. Avand in vedere filmul documentar proaspat aparut plus verdictul de nevinovatie acordat celor doi tortionari, cred ca este un moment potrivit pentru a-l invitati la Zaiafet.
@smaria.digital
@smaria.digital Год назад
Buna, multumiri doamnei. Foarte emotionanta povestea dansei si ne deschide ochii la ce se intampla azi. Voiam sa va rog, daca puteti recomanda carti cu povesti similare. Multumesc!
@aldlucian
@aldlucian Год назад
Prea scurt,momentele au fost teribile si doamna din respect pt. public nu a intrat in detalii.
@lxs3816
@lxs3816 Год назад
Aveam 20 de ani în '89 și am participat la evenimentele de atunci. Am fost și voi rămâne anticomunist din toți porii. Nu înțeleg cum cunoscuți de-ai mei îmi spun că defapt era mai bine inainte. Degeaba le readuc aminte de cozile interminabile, de lipsuri și teama ce ne apăsa, că ajung să vorbesc singur. Ce e și mai deranjant pentru mine cel puțin, e că am întâlnit tineri ce îmi explicau ei cum pe vremea aia era mai bine... când îi intrebam de unde știu ei asta, toți de parcă erau înțeleși între ei, răspunsul era - de la tatăl, meu ce știi tu !!! Pe mine nu mă miră că stagnăm, că ne învârtim în cerc în loc să evoluăm ca celelalte țări foste comuniste. Pur și simplu poporul în marea majoritate e îndobitocit
@cameliachihaia6502
@cameliachihaia6502 Год назад
Bine k esti tu deștept. Atunci sa plătești tu sutele de miliarde datorie făcute de prietenii tai de la conducere.
@lindadavid6718
@lindadavid6718 Год назад
Mi-a fost greu sa si respir adanc la unele pasaje din povestea doamnei! Si cum sa-i ceri sa ierte fara sa i se faca dreptate inainte? Mai intai trebuie restabilita o cat de cat echilibrare pentru suferinta traita apoi poate veni iertarea celor care au facut rau. Iertarea data oricum este pur si simplu colaborare cu abuzatorii. Trebuia sa nu li se mai permita sa intre la guvernare dupa 89. Populatiei i s-a dat sa inghita galușca cu iertarea. Asta e păcat.
@chichea
@chichea Год назад
Ce femeie extraordinara!
@ramonamincu3010
@ramonamincu3010 Год назад
Felicitări pentru acești luptători !
@viorelbindila2795
@viorelbindila2795 Год назад
Ma bucur caaceasta stimata doamna i si deapana viata si ma gindesc cu tristete ca inca in zilele noastre mai sunt primari si cadre conducere ale regimului trecut!
@Globuszjap
@Globuszjap Год назад
Faptul ca unii sunt nostagici ai comunismuluii e pentru ca nu cunosc astfel de povesti ori n-au niciun fel de empatie cu aceste victime. Multumim doamna pentru povestea si exemplul oferit!
@dionisienatea3137
@dionisienatea3137 Год назад
merge un film pe tema asta. Pe bune. Respect pentru tot ce a indurat si memoria pe care o are doamna Nina Moica.
@gabrieltirlie4696
@gabrieltirlie4696 Год назад
Multă, multă sănătate vă doresc stimată doamnă. Dumnezeu să vă Protejeze.
@sorinm2518
@sorinm2518 Год назад
Câtă demnitate,bun simț, eleganță. Fascinant
@rodicacojoc3636
@rodicacojoc3636 Год назад
O poveste adevarată și tristă ! Cum să distrugi așa viața unui copil ? " Șansa" doamnei Moica a fost inocența , la început, faptul că "acolo" a cunoscut femei de calitate de la care a avut ce învața, si nu în ultimul rând înteligența și perseverența moștenită genetic de la parinți ( un melanj ardeleano- bucovenesc). Da, e bine că a spus si spune prin ce a trecut atunci . Asemenea oameni care au facut pușcărie politică atuncî, nu mai sunt multi. Ar fi bine să fie găsiți . Mărturiile lor înregistrate sunt documente istorice !
@valentinasbarcea-yd8sz
@valentinasbarcea-yd8sz Год назад
exagerezy daten 😅
@grosurozalia3588
@grosurozalia3588 Год назад
Doamne ce femeie si ce lectie de viata mi-a dat ! M-am nascut in 90 ( teoretic) dupa ce comunismul a cazut si le multumesc celor care a avut curajul sa tina pieptul sus
@mariusmarius9722
@mariusmarius9722 Год назад
Asemenea persoane ar trebui să conducă țara , cu dreptate , ca drept răsplată din partea guvernului , pentru ce chinuri au trăit degeaba ...!!!
@andreeamiclea4093
@andreeamiclea4093 Год назад
Respect pentru tot ce faceți!
@adrianobasy5797
@adrianobasy5797 Год назад
Mda , e trist si mai ales pentru cei care au ajuns in puscarii nevinovati sau mai putin vinovati. Inainte de ami spune parerea insa , fac o mica paranteza asupra originii mele . Bunicii si strabiunicii mei , au fost oameni foarte instariti dar avutia au dobandit-o prin comert , nedetinand proprietati majore in tarile romane/romania , ci doar cate o casa , un magazin si 2-3 Ha de pamant . Ei , strabunicii si bunicii mei mergeau in caravane la Beirut , aduceau marfuri pe care le vindeau prin austria de regula , de unde aduceau alte marfuri pe care le vindeau un tarile romane/Romania. In 1915 bunicul meu a fost impuscat de catre turcii din Constanta , banuit ca ar fi ajutat cateva familii de armeni sa se ascunda . Ca o alta paranteza , nimeni dion neamul meu nu are origini armene , toti au fost si actualii suntem pur romani. Bunica mea , mama tatalui meu ramane vadana cu 6 copii , cu varste intre 2 si 17 ani si la scurt timp ramane si oarba. Ca sa isi creasca copii , a trebuit sa vanda tot ce avea , isi trimite cei 6 copii la scoli , Timpul trece , tatal meu si fratii/surorile lui avand 9 clase la acea vreme , isi gaseau de munca dar prin invatamant desi li se ofereau posturi mai bine platite in politie si/sau armata dar nu era ce le placea lor sa faca. Se tremina WW 2, tatal meu si fratii/surorile lui faceau parte din clasa de jos , saraci dar stiutori de carte , exact ce cautau comunistii la venirea lor . In 1949 , tatal meu este contactat de comunisti care ii propune sa intre in partid , pe motiv ca ii vor da o functi buna unde putea sa castige intr-o luna cat castiga un colectivist in 6. El merge si o intreaba pe bunica , ce sa faca , e bine sau nu e bine sa accepte . Daca ma uit cata lume nevinovata intra la puscarie , ii spune tatal meu bunicii , nu ma trage inima sa fiu partasi la asemenea nedreptati . Raspunsul bunicii a fost urmatorul : - Este adevarat ca multa lume nevinovata ajunge la puscarie in zilele de azi , numai ca multi care au ajuns sa se razbune pe oamenii pe care ii trimit in puscari au fost si ei la randul lor nedreptatiti . E randul lor sa se razbune , ia zis bunica. Este adevarat ca sunt multi nevinovati in aceste puscarii dar sunt multi care nu ar mai merita sa iasa la cat rau au facut tarii . Ca sa nu pedepsesti oameni nevinovati , nu intra in militie nu intra in functii de conducere regionale sau raionesti , i-ati un post de invatator dar nu uita un lucru : -Copii nu au nici o vina , indiferent ai cui sunt
@roxanaouatu9666
@roxanaouatu9666 Год назад
Ce Doamna minunata !!!! O admir…
@florinamardare7292
@florinamardare7292 Год назад
Felicitari ! Chiar a fost de folos cuiva, la multi sper, multumim mult pentru tot.
@tudorciotlaus9536
@tudorciotlaus9536 Год назад
Impresionant ❤
@mihaiserbu8447
@mihaiserbu8447 Год назад
Nu se mai fabrica oameni ca pe vremuri. Mulțumim zaiafet !!
@cristianstepan987
@cristianstepan987 Год назад
N-ai decat sa zici.....RESPECT!!!
@corneliulazar4616
@corneliulazar4616 Год назад
O femeie deosebita !
@SonicBoltRush
@SonicBoltRush Год назад
Tot respectul pentru aceasta doamna care ca si alti a luptat tot timpul sa ridicat de jos si cu toate greutatile si apasarile vietii a avut curajul si taria sa povesteasca din trairile si experientele grele din acea parte a istoriei pe care a trait-o!!
@aurelianieszenschi3931
@aurelianieszenschi3931 Год назад
Aveți dreptate doamnă. Lăsați popii cu ideile lor, Nu ai ce ierta nici în o mie de ani. Sănătate și mult respect
@korkodell
@korkodell Год назад
Mi s-a facut pelea de găină … o viață tânară irosită in felul asta…ce risipă !!!
@ioanusciuc9697
@ioanusciuc9697 Год назад
Dumnezeu sa o țina santaoasa si cat mai mult printre noi.
@alex2005hag
@alex2005hag Год назад
Respect si admiratie ! Multumim, de confesiunea in care regasesc povestile mamei mele ,fost detinut politic cam in aceeasi perioada cu Domnia Voastra ,eliberata in 63 si decedata in 76 la varsta de numai 40 de ani . Astazi ,la 68 de ani ai mei stiu ca nimic nu a fost intamplator ...totul foarte bine stabilit de acesti nemernici care fara nici o remuscare ne vara in vieti nefericite .Nu merita iertare nici pe lumea cealalta ! Amin !
@alexandrumunteanu6357
@alexandrumunteanu6357 Год назад
Ce femeie incredibila … absolut indredibila. Wonder woman! In niciun caz nu trebuiesc iertati , au distrus vieti cu zambetul pe buze.
@mirelatustiu1113
@mirelatustiu1113 Год назад
Felicitări pentru podcast !!!
@val9238
@val9238 Год назад
Tot respectul pentru suferinta doamnei.
@ancaghinea2897
@ancaghinea2897 Год назад
Mult respect!
@mirelavanyombeth8130
@mirelavanyombeth8130 Год назад
acest potcast traseaza historia familiei mele paterne tatal meu a fost urmarit , aruncat in ichisoare politica ,i sa luat dreptul de a munici si multe altele.Singurul lui pacat Era faptul ça Era fiu de chiabur.D -zeu sa l odihneasca ça tare à mai suferit pe urma ciinilor de communisti😭
@manuelasidiouis8278
@manuelasidiouis8278 Год назад
NOI ÎNCÂ DIN BUCOVINA DA ERAU PRESIUNII MARE CA NEAMȚII CATOLIÇI DAR MERGEAM LA BISERICÂ ŞI SLUJBA PE GERMANÂ CU BACŞIŞ ERAM ŞI BOTEZATE . NU AVEAM VOIE SÂ VORBIM GERMANÂ PE ASCUNS ŞI AM SCÂPAT ÎN 1975 ŞI NU AM FOST NIÇIODATÂ ÎNNAPOI . URÂ FRICÂ PRESIUNE FOAME MAGAZINE GOALE VAI ŞI AMAR DACÂ TREBUIEA SÂ MERGI LA DOCTOR SAU SPITAL FÂRÂ DOLLAR KENT MARLBORO KAFFEA ETC CÎND AUD DE ANI ŞI ANI ÇE SISTEM BOLNAV SÎNT BUCUROASÂ CÂ AU SCÂPAT ŞI RESTUL DIN FAMILIE BUNIÇII FORȚAȚII CASÃ PÂMÎNT ANIMALE TOT CADOU LA CONDUCATORU ÇEAUŞESCU CARE PLÎNG DE ÇEAUŞESCU NU SÎNT NORMALI ERA INHUMAN CU SIGUR NU PENTRU SECURIŞTII ŞI CARE ERAU ÎNPLICAȚII ÎN TOATE PORCÂRIILE .
@valeriachima24
@valeriachima24 Год назад
Multă sănătate Doamna Nina Moica
@vladbahnaru
@vladbahnaru Год назад
De fiecare data când ascult o poveste din perioada comunistă, aștept cu nerăbdare să se treacă de anii 50-60 că să pot înceta din durerea lor Defapt nu se termină niciodată tragismul comunismului pe intreagii 50 de ani și se așterne și peste noi...Va mulțumesc pentru demnitatea dumneavoastră doamnă!
@asukataiky1469
@asukataiky1469 Год назад
Impresionant, trist... Pot spune că doamna mai are multe de povestit și că încearcă să evite anumite subiecte ori evenimente din viața sa.
@liaene5192
@liaene5192 Год назад
Scumpa Doamna nu ma satue sa va ascult dar foarte foarte multa suferinta ca copil
@pavelflorin848
@pavelflorin848 Год назад
Ce tragedie. Cătă putere...
@victoriaodagiu9923
@victoriaodagiu9923 Год назад
Respect si felicitari !
@sasamilea8730
@sasamilea8730 Год назад
Cred ca cel mai mult ma deranjează ca cei care i-au distrus viața acestei femei au pensii speciale so și au făcut partid PSD. Iliescu o duce nemaipomenit...sa ne fie rușine!
@surduionut1699
@surduionut1699 Год назад
Respect.
@mihaisandulachi2444
@mihaisandulachi2444 Год назад
Respect doamnä 😊.
@sandazvarici4021
@sandazvarici4021 Год назад
Ma inclin in fața acestei DOAMNE !!! inpartașesc aceaș dezamagire pentru viitor , și eu am ajuns sa ma bucur ca am imbatrinit !!!
@tatianamara5828
@tatianamara5828 Год назад
MULTUMESC !...
@nyck88
@nyck88 Год назад
Multumesc echipei Zaiafet si doamnei Moica! Povestile doamnei imi amintesc de bunicul meu, decedat in 94, veteran de razboi si persecutat politic ani de zile. Dintr-o familie instarita inainte de razboi au ajuns sa-si munceasca pamantul care le-a fost luat la colectivizare. Cel mai trist este ca mama dupa atatia ani in care i-a blestemat pe comunisti, acum, are momente in care-mi spune ca nu era rau pe vremea lui Ceausescu …
@doinapantazi285
@doinapantazi285 Год назад
O doamnă admirabilă. Tot respectul și considerația din partea mea.
@stelianpetran3501
@stelianpetran3501 Год назад
Nu poti sa ierti fiindca nu poti sa uiti si fiindca nu poti sa uiti ,a cere iertare inseamna a-te exclude ca existenta .ceea ce este imposibil.
@doruradu1354
@doruradu1354 Год назад
Nu mai trebuie sa se întâmple! Respect doamnei ca a avut putere pentru aceasta marturisire!
Далее
Cum era viața românilor în anii '90
57:48
Просмотров 279 тыс.
Cum au furat comuniștii alegerile din 1946 (PVT #5)
1:00:16
Cât de ruși sunt moldovenii?
2:08:25
Просмотров 501 тыс.
Noi informații suprinzătoare despre Vlad Țepeș
1:48:53
Iluzia democrației americane
1:22:30
Просмотров 125 тыс.
Cine a tras la Revoluție?
2:00:01
Просмотров 2,3 млн
Anii "90: Ce vedeau românii la televizor
54:48
Просмотров 375 тыс.