15 iulie
Ne-am inceput urcarea din apropiere de Manastirea Dejani. Pana acolo am ajuns cu un taxi din localitatea Fagaras. Am urmat drumul forestier marcat cu triunghi rosu, pana in apropiere de Cabana Valea Radului (cabana privata). Acolo am campat peste noapte. Acest traseu poate fi accesibil si cu o masina cu garda mai inalta, insa noi ne-am dorit sa-l parcurgem pe jos, sa ne bucuram de cantecele apei care iriga valea si de o plimbare prin padure.
16 iulie
Dupa o dimineata relaxanta, petrecuta langa cort, am continuat urcarea pre Refugiul Curmatura Bratilei care se afla chiar pe Creasta Fagarasului. Pe traseu ne-au impresionat florile de rododendron si peisajele ample cu aspect de Alpi. Ne-am amuzat cand am trecut pe langa o “turma” de caini si o alta de magari. Oi nu erau deloc. Ciobanii coborau pentru aprovizionare.
De la Refugiul Curmatura Bratilei, am urmat traseul banda rosie (traseul de creasta) pana cand am intersectat punctul rosu. Am urmat acest din urma marcaj pentru a ajunge la Refugiul Berevoiescu Nou. Am luat apa din apropiere de aceasta intersectie de carari, si bine am facut deoarece pentru a lua apa din zona Refugiului Berevoiescu Nou este necesar sa cobori 10 minute in vale si sa urci alte 20 inapoi. Izvorul se gaseste la aproximativ 50 de metri de la intersestie pe banda rosie (se va zari pe partea dreapta a potecii).
Am dormit in refugiu, insa nu fara peripetii. In mijlocul noptii ne-am trezit cu pungile cu mancare fosnind. Cu genele lipite de somn si mintea inca buimaca, am analizat rapid situatia si am realizat ca nu poate fi vorba de un animal prea mare, dar era totusi un animal. Ca orice refugiu, si Berevoiescu are “locatarii” sai. Erau niste soricei care abia asteptau sa adormim pentru a se infrupta din mancarea noastra. Am pus pungile cu mancare undeva mai sus si astfel am lasat soriceii nemancati. Am adormit cu greu apoi, nu la gandul ca raman soriceii flamanzi, ci la cel ca se plimba in voie pe priciurile noastre.
17 iulie
Ne-am umplut sticlele cu apa de la izvorul din vale, cel aflat la 30 de minute dus-intors. A fost o experienta placuta. Peretii vaii erau decorati cu flori roz.
Ne-am continuat traseul pe Muchia Scorta. La coborare, la numai 20 de minute de cand am pornit, in valea nemarcata si neumblata din fata noastra am zarit un urs. L-am urmarit linistiti minute in sir, aflandu-ne la o distanta considerabila si sigura, la care acesta nu ne putea auzi, mirosi sau vedea. A fost unul dintre acele momente rare in care poti observa in voie un animal aflat in salbaticie.
Traseul a durat destul de mult pana la Refugiul Scoarta deoarece am coborat si am urcat cateva sute de metri diferenta de nivel. Refugiul Scoarta nu este la fel de primitor ca Berevoiescu. Nu are priciuri si pe jos este umezeala si muschi crescut pe pamant.
Cand am plecat de la refugiu, a fost necesar sa ne orientam cu GPS-ul deoarece stalpul indicator era daramat. Apoi poteca era aproape inexistenta si marcajele nu se vedeau din cauza vegetatiei. Abia cand am ajuns in zona mai stancoasa ne-am dat seama ca suntem pe marcaj banda albastra.
Am fost si de aceasta data fascinati de privelistile fagarasene salbatice si de maretia zonei.
Noaptea ne-am petrecut-o intr-o poiana, de aceasta data fara izvor. Am fi putut sa coboram pana la Manastirea Berivoi, dar ne-am dorit mai mult sa petrecem timp in natura. De aceea am mai ramas o noapte.
18 iulie
De dimineata m-am dus sa recuperez pungile cu mancare pe care le-am lasat la vreo 200 de metri de cort. Cand am ajuns acolo, am auzit un fosnet de punga la o oarecare distanta. De data aceasta nu mai puteau fi soriceii. Era clar un animal mai mare. Furase una dintre pungi si era inca prin apropiere. In timp ce pungile mele stateau neatinse, legate de crengile unui brad, una dintre pungile baietilor era insirata prin poiana. Am luat in cea mai mare viteza mancarea mea si m-am indepartat de locul acela. Dupa un timp, s-au dus si Cristi si Radu sa recupereze ce se mai putea recupera. Spre marea uimire a tuturor, ursul nu a mancat decat branzeturi si ne-a lasat si noua cate ceva pentru micul dejun. Astfel ne-am saturat si noi si ursul. Desi nu l-am vazut, cel care a furat mancarea a fost cu siguranta un urs, deoarece un alt animal nu se putea catara la o distanta atat de mare de sol. Intamplarea mai mult ne-a distrat decat sa ne deranjeze, mai ales ca s-a intamplat la finalul drumetiei.
Am coborat prin padure, pana la Manasturea Berivoi, si de aici ne-a preluat pana in Fagaras acelasi taximetrist.
Am petrecut patru zile minunate in Muntii Fagaras, in tot acest timp am intalnit un grup de oameni, un drumet siguratic, cativa ciobani, o “turma” de caini, una de magari si unul sau doi ursi (nu putem sti sigur daca cel care ne-a furat mancarea nu o fi fost acelasi cu cel pe care l-am vazut pe vale). Sper ca si voi v-ati distrat si v-ati relaxat alaturi de noi.
Nu uitati sa imi scrieti un comentariu cu impresiile voastre!
O zi minunata si vreme buna pe munti!
4 авг 2021
