Bianca Nicolaie - Femeia Pacatoasa | POEZIE CRESTINA 

Fii binecuvântată Bianca Sunt autorul poeziei și am rămas impresionat de recitare .Am recitat-o și eu de multe ori dar n-am simțit niciodată așa căldură și iubire iertătoare. Ai un dar minunat.

Domnul IiSUS să vă Binecuvânteze cu viață veșnică Amin !

Dumnezeu sa te binecuvinteze sora draga... Daca ar asculta mai multi poezia, ca sint multi ca Simon

Domnul să vă binecuvinteze și să te călăuzească totdeauna . Fii sănătoasă în trup și suflet Amin.

Dumnezeu sa va binecuvânteze.. Rut 2 :12..Foarte frumos... Mulțumesc Domnului pentru astfel de oameni...

DUMNEZEU SA TE BINECUVITEZE !🙏🙏

Dragostea Lui Dumnezeu sa te umbreasca mereu soruca noastră!!!

Domnul sa te binecuvânteze

Domnul Iisus Hristos să vă binecuvânteze cu viața veșnică !AMIN AMIN

Domnul să vă binecuvânteze

DOMNUL ISUS SA TE BINECUVINTEZE SORA ...FRUMOSA POIEZIE SI FRUMOSDAR DE RECITARE

Domnul Isus Hristos să vă binecuvânteze.

Domnul să vă binecuvinteze un

Amin

Un fruntaș pe nume Simon Dă-du un ospăț in casă Și chemă și pe Isus Cu apostolii la masă Și Isus cu ucenicii Îi răspunse la chemare Și veniră și prieteni Si vecini în număr mare Ce s-o fi vorbit acolo Nu-i așa de greu de spus Căci Isus întotdeauna Vorbea despre Cel de sus Dar pe când stăteau la masă Ia cuprins pe toți uimirea Căci intră și o femeie Ce-și ținea în jos privirea Oamenii, precum și Simon O știau așa de bine Căci în viața înfăptuise Multe fapte de rușine Da, era o păcătoasă Dar păcatele-i murdare Rand pe rand ea le așează L-ale lui Isus picioare Și începu cu amar sa plângă Și să verse lacrimi grele Și slavitele-i picioare Cu iubire sa le spele Și cu drag sa la sărute Pentru a primi iertare Pentru faptele făcute Dintrun vas de alabastru Scoase minunate miruri Și le unse far să știe Pentru apropiate chinuri Simon nu avea liniște Parca-ar fi șezut pe foc Vai, credeam că omul acesta E cu adevărat proroc Dar de-ar fi proroc Îndată ar cunoaște-o la clipeală Pe această desfrânată Și în starea apăsătoare De tristețe și uimire Domnul Isus își îndreaptă Deodată a Lui privire Înspre Simon, și-i vorbește Simone, dă-mi ascultare Mă găsesc la tine-n casa Și-ti voi pune o întrebare?! Simon tresări și spuse Spune, bun învățător Unul dintre cămătarii Ce împrumută pe popor A ajuns din întâmplare Pe doi oameni să împrumute Unuia cincizeci de lei Iar celuilalt cincisute Însă oamenii aceștia N-au putut să îi de-a banii Și au tot rămas datori Căci erau lipsiți sărmanii Când văzu dar cămătarul In iertă cu îndurare Spune-mi Simon, Bucuria căruia a fost mai mare? Eu socot, răspunse Simon Că mai mare bucurie O fi avut datornicul Cu mai mare datorie Bine ai răspuns Simone Judecata ți.a fost dreapta In privința acestor lucruri Ai o minte înțeleaptă Însă gândurile Mele Nu sunt gândurile tale Spre femeia împovărată Cu păcate și gresale Tu privești cu răutate Și cu ură și dispreț Dar sa ști că-n ochii mei Are un foarte mare preț Am intrat la tine in casa Raspunzandu-ti la chemare Însă nu mi-ai dat nici apa De spălat pentru picioare Dar, aceasta împovărată Cu păcate și cu patimi Din iubire nu încetează De-a mi le spala cu lacrimi Nu mi-ai uns macar nici capul Că unui învățător Dar ea îmi turna pe tot trupul Mir de n-ar mirositor Uită-te la ea,Simone E încărcată de păcate Dar de acum, din clipa asta Află că ii sunt iertate Când aude asistenta De iertare de pacate Și intră la judecată Zicand, asta nu se poate Cine este Omul acesta Cu asemenea îndrăzneală Numai Domnul are dreptul De-a iertă orice greșală Nu știau că Invitatul Lui Simon numit leprosul Era însuși Dumnezeu Unsul, Mesia, Hristosul Și că El venise-n lume Pentru-a lumii mari păcate Că sa cheme păcătoșii Spre-ai ierta cu bunătate Domnul Isus se îndreaptă Spre femeia păcătoasă Și vorbește cu iubire Fiica, du-te in pace acasă! Câtă, liniște și pace Într-un suflet disperat Când la sfintele-I picioare Mângâiere a aflat Ea pleca dar fericita Descărcată de povară Caci in locul ei primise Scumpa cerului comoara Și a început o altă viață Pe Mesia lăudand Simon, a rămas la masa Cu asprime judecând Și trecură că un sunet Secolele erei noastre De când Domnul nost plecă Spre nălțimile albastre Dar la sfintele-I picioare Se mai varsă multe lacrimi Vin ființe împovărate Cu păcate și cu patimi Unii-si plâng cu amar viața Petrecuta-n necredința Și se bucură primind Mântuirea prin credință Altii se căiesc cu lacrimi Că la sfintele picioare Au pus prea mult preț Pe viață trecătoare Simon insa sta deoparte In vreo sora sau vreun frate Pretinzând că el cunoaște Ale fiecărui fapte O cunosc eu pe Maria Pe Vasile, pe Ionel Știu eu câtă răutate Câtă ură zace-n el In zadar se roagă întruna Plânge și se tot căiește Dumnezeu nu-l baga in seama Și iertare nu primește De cumva in ziua asta Ești pe aici prin adunare Simone, asculta bine Nu privi cu îngâmfare Ști tu cat e de departe Rasaritul de apus? Sau cam ce distanta este De la noi la ceruri sus? Tot așa îndepărtează El păcatul de la noi Pentru a deveni curați Pentru ziua de apoi Bunătatea Lui se-ntinde Până mai presus de stele Sângele de pe Golgota Orice pată poa's-o spele Nici o jertfă de sub soare Ce vreo data s-a adus N-are atâta însemnătate Precum jertfa lui Isus Cei ce-și plâng cu amar păcatul Vor intra in cer cântând Simone, tu nu rămâne Mai departe judecând!