Тёмный

Comanesti - Ghimes (Excursie FeRoviaRa Bucuresti - Cluj-Napoca. Partea a III-a) [18 iunie 2011] 

mihaitudosa
Подписаться 4,3 тыс.
Просмотров 24 тыс.
50% 1

Trenul cu care călătoream, Personalul Mărășești -- Ghimeș, avea să treacă pe o linie ferată dată în folosință în anul 1899. Depresiunea Comănești este în legătură cu Depresiunea Ghimeș prin cei 34 de kilometri de cale ferată, iar crâmpeie din această distanță sunt prezentați în clipul atașat.
Dacă de la Adjud până la Comănești peisajul predominant era de câmpie, respectiv dealuri înalte, de la Comănești către Ghimeș cerul se vede tot mai puțin, el fiind acoperit din coace și-n colo cu câte-un pisc de munte. Gările de pe traseu reflectă numărul de locuitori pe care îi deservește, în timp ce viaductele peste diferitele cursuri de râuri întâlnite impun restricții rușinoase de 20 km/h vitezei de mers a trenurilor. Pe porțiunea pasului Palanca -- Ghimeș, razele minime ale curbelor încep să fie tot mai mici, iar pantele să fie tot mai energofage.
Copacii din zare nu mai sunt din ordinul foioase, ci sunt conifere, iar satele sunt din ce în ce mai răsfirate. Dar călătorii se dau jos din tren zâmbitori și fac diferite aprecieri înregistrate în clip, mulțumiți, până la urmă, că au ajuns teferi la destinație. Așa aveam să fiu și eu când am ajuns în Ghimeș: recunoscător celor care au dat naștere căii ferate, precum și celor care încă o exploatează și o întrețin.
Nu pot să nu trec mai departe fără să spun despre Ghimeș că a fost stație de frontieră de cale ferată între Vechiul Regat și Imperiul Austro-Ungar. Cele peste 5 linii din Ghimeș sunt umbrite de o gară înaltă și lungă, iar cele câteva trenuri pe care am cutezat să le înregistrez lăsau și preluau călători. Aerul era tare, cai și vaci pășteau pe dealurile din zonă, iar copii abia trecuți de 10 ani zburdau de colo-acolo și înveseleau zona. Se vorbea limba maghiară, deci influența imperiului începea să se cunoască.
Ca puncte interesante ce merită văzute: locomotivele din remiza Comănești, Tunelul de la Goioasa, Gara Ghimeș, cursul Trotușului peste care sunt construite poduri interesante și diferite unul de celălalt ca aspect. În orice caz, oricât de preocupat ai fi, peisajul dimprejur te atrage ca un magnet, cel puțin așa au procedat colegii de salon de vagon.
Vă doresc vizionare plăcută!
Camera video: Canon SX20IS

Опубликовано:

 

20 июл 2011

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 39   
@oviistingaciu387
@oviistingaciu387 Год назад
13:27 un fel de IR 1541 din prezent Foarte frumoase clipurile de pe secția 501.... Amintiri frumoase cum era atunci .
@mihaitudosa
@mihaitudosa Год назад
Da, da, mă bucur că le-am filmat, să rămână amintire!
@philippehoyez9398
@philippehoyez9398 6 лет назад
Greetings to Romania from Brussels !
@mihaitudosa
@mihaitudosa 6 лет назад
Best regards to Belgium!
@danutolteanu2838
@danutolteanu2838 6 лет назад
Pacat ca nu va cunosc. V-as fi insotit si cred ca nu v-ati fi plictisit. In ziua de 27 mai 1978,am fost singurul calator din ultimul tren care a circulat pe Linia cu Cremaliera Boutari - Sarmizegetusa. LA 40 007 e la Muzeul Dej. Mecanic dn. Ion Radu si fokist,dn. Viorel Timisanu . Olteanu Danut din Comanesti, fan CFR din 1956 { 50 369 din Dep. Gal.-Remiza Com. }
@mihaitudosa
@mihaitudosa 6 лет назад
Mulțumesc frumos pentru comentariu!
@hainealaa
@hainealaa 12 лет назад
Super video...este zona mea preferata...merg foarte des pe acest traseu..nu am cuvinte..like + fav !!!
@megatwingo
@megatwingo 13 лет назад
A very nice train ride. Beautiful landscape, interesting trains and pretty station buildings. Thumbs up! :)
@3dys0r
@3dys0r 13 лет назад
Excelent:D Astept cu nerabdare urmatoarele parti:X Like+Fav:D
@mihaitudosa
@mihaitudosa 13 лет назад
@basilis1967 Thank you for your comment, Basilis! Sorry, I didn`t focused on EC electric type locomotives... In my trip I didn`t met with this kind of loco. On april 2011 I managed to take a cabview on a modernised EC-type. You may search for ~cabview LE 3860kW~ on youtube and you will find it. Usually, EC-KONCAR type have 3.400 kW of power, but the ”dolphin” scheme is modernised in the traction compartiment.
@mihaitudosa
@mihaitudosa 13 лет назад
@megatwingo Glad you like it! The line is over 100 years old (including buildings). Thank you for your comment!
@adrianaboboc3537
@adrianaboboc3537 4 года назад
Super
@mihaitudosa
@mihaitudosa 4 года назад
Multumesc!
@vasilealexandru8482
@vasilealexandru8482 7 лет назад
FRUMOASE IMAGINI SI PITORESTI PEISAJE DIN FRUM NOASTRA TARA ATIT CIT SE VA MAI PASTRA. DEPINDE DE " OAMENI" SI DE CEI CARE NE CONDUC. SPRE FINAL MULTUMIM PENTRU ACEST FILMULET.
@mihaitudosa
@mihaitudosa 13 лет назад
@3dys0r Mulțumesc mult!!
@basilis1967
@basilis1967 13 лет назад
Good trip,nice villages and great green landscape. The doors are open because the old cars are not air-conditioned? I saw only ELECTROPUTERE EA-type electric locomotives in your videos. KONCAR EC-type are not in service? Keep on travelling,thumbs up!
@dumitriuflorinel1957
@dumitriuflorinel1957 2 года назад
Era mai bine dacă era filmarea mai din prezent asemenea vagoane nu mai există în parcul cfr călători.Este de remarcat că s-a filmat ziua și poate fi admirat peisajul
@mihaitudosa
@mihaitudosa 2 года назад
Mulțumesc, mă bucur că v-a plăcut!
@mihaitudosa
@mihaitudosa 13 лет назад
@emdiesel63 Ei bine, cea mai interesantă porțiune din traseul parcurs de mine, anume Ghimeș - Siculeni, a fost publicată acum câteva minute. Numai bine!
@mihaitudosa
@mihaitudosa 13 лет назад
@Cristi3961 Mă bucur că ți-a plăcut! ;)
@oviistingaciu387
@oviistingaciu387 Год назад
14:10 A1975!
@mihaitudosa
@mihaitudosa Год назад
Ok!
@adisoft1991s
@adisoft1991s 4 года назад
Like
@mihaitudosa
@mihaitudosa 4 года назад
Ms boss!
@mihaitudosa
@mihaitudosa 12 лет назад
Într-adevăr, linia 501 sau Linia Oituzului e superbă...
@danutolteanu2838
@danutolteanu2838 6 лет назад
Trotusului. Oituzul e la Onesti.
@ioachimvlad6284
@ioachimvlad6284 Год назад
pacat ca acum nu mai e nici o locomotiva in depou
@mihaitudosa
@mihaitudosa Год назад
:( Ce păcat. Unde s-au dus?
@Civi_ts
@Civi_ts 2 месяца назад
​@@mihaitudosa vândute altor operatori, și mutate la alte remize/depouri. Motivul exact nu îl cunosc, dar probabil ține de reducerea costurilor.
@danutolteanu3193
@danutolteanu3193 4 года назад
Nici cisternele pe doua osii , nu mai sint , in Remiza Comanesti.
@mihaitudosa
@mihaitudosa 4 года назад
Păcat...
@danutolteanu3193
@danutolteanu3193 4 года назад
Si dn. IDM Popescu de la Comanesti , stie cu cine putea fi skimbat Ceausescu ! Sint TELEPATIC si neinstruit.@@mihaitudosa
@gaboralinsandu2048
@gaboralinsandu2048 5 лет назад
Nu a optrit la palanca
@mihaitudosa
@mihaitudosa 13 лет назад
@kissgirlstir Filmam și eu oamenii... populația locală. :-D Că de obicei fetele ies la poartă, asta e... :) :)
Далее
Я ВЕРНУЛСЯ 🔴 | WICSUR #shorts
00:57
Просмотров 444 тыс.
Mapping the Trump Shooting
6:12
Просмотров 14 млн
activitate feroviară în Piatra Neamț!
12:04
Cu Alex Dima pe Via Transilvanica: Episodul 2
28:26
Просмотров 85 тыс.
R 406 "Corona" sosire gara Miercurea Ciuc si plecare
5:45