Тёмный

EDIȚIE SPECIALĂ cu Părintele Teologos. Cum ținem Post: ”Vocea Domnului e în interiorul nostru” 

Altceva cu Adrian Artene
Подписаться 50 тыс.
Просмотров 88 тыс.
50% 1

Cu doar câteva zile înainte să înceapă Postul Paștelui, cea mai puternică perioadă în care oamenii au ocazia să se lepede „de dulce”, fie că vorbim din perspectivă culinară sau din perspectivă emoțională, jurnalistul Adrian Artene propune spectatorilor „Altceva cu Adrian Artene” o întâlnire puternică cu Părintele Teologos, prin intermediul unui interviu realizat pe Muntele Athos.
”Vocea lui Dumnezeu este în interiorul nostru”, spune Părintele în deschiderea acestei discuții pe care, ascultând-o, vei avea ocazia să descoperi adevăruri absolut fabuloase despre ceea ce înseamnă, în esență, o viață dreaptă, în spiritul Domnului.
Fost IT-ist, Părintele Teologos a înțeles, la un moment dat, că viața lui dreaptă poate fi doar cea trăită în slujba credinței și a procedat în consecință. De mai bine de 30 de ani trăiește astfel și ori de câte ori are ocazia, povestește lumii despre Bine. Același lucru s-a întâmplat în timpul discuției pentru „Altceva”. Alături de Adrian Artene, Părintele dezvăluie care este cea mai mare bucurie a Raiului, cum se ține corect postul alimentar, care este cea mai puternică rugăciune, ce tipuri de antrenament trebuie să facem pentru suflet și care sunt, cu adevărat, adevăratele minuni ale vieții noastre.
Premiera acestui episod absolut special va avea loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 19:00, pe canalul de RU-vid Altceva cu Adrian Artene.
00:00 - Intro
03:56 - Marea bucurie a Raiului și drama umană
08:49 - Postul alimentar: consumăm ori nu fructe de mare
12:19 - Taina Postului: ”Retrage-ți mintea din simțuri!”
17:59 - Antrenamente pentru suflet
23:53 - ”Rugăciunea spoveditoare este produsul sincer al inimii”
25:50 - Cea mai puternică rugăciune
27:56 - ”Ochiul sufletului” și atelierul de gânduri
32:51 - Pregustarea Raiului prin coborârea minții în inimă
43:20 - ”Vocea lui Dumnezeu este în interiorul nostru”
45:02 - Cum vorbim cu Dumnezeu?
49:54 - Iubirea și puterile vindecătoare asupra sufletului
51:00 - Despre minunile din viața noastră
🔔 Abonează-te și nu rata niciun episod din podcastul Altceva cu Adrian Artene 👉 bit.ly/3m2TNaJ
🎙 Toate episoadele sunt aici: bit.ly/3zw9fPz
Urmărește-ne pe:
🔛 Facebook: / altcevacuadrianartene
🔛 Facebook Personal: / byadrianartene
🔛 Adrian Artene, autor Gândul: gandul.ro/autor/adrian-artene
🔛 Instagram: / altcevacuadrianartene
🔛 Tik Tok: / altcevacuadrianartene
#Altceva #AltcevaCuAdrianArtene #Podcast
“Altceva cu Adrian Artene” este un podcast în care se rostesc cuvinte pătrunzătoare, iar invitații sunt lumini ce străpung întunericul.
E ”Altceva”, un podcast săptămânal - în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 -, în jurul căruia s-a format o comunitate a oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină.

Опубликовано:

 

13 май 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 266   
@gogoasa89
@gogoasa89 Месяц назад
Doamne cum ar fi viata pe tot pamantul plin de oameni precum Parintele Teologos...Dumnezeu sa va binecuvanteze in fiecare clipa oameni frumosi.
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
Teologia este rătăcit. Nu fiti impresionat de debitul verbal, Incercati sa discerne ceea ce spune. Seamana cu Dan puric
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
Teologos
@gogoasa89
@gogoasa89 Месяц назад
@@mihaelapopovici4411 Sper sa te gandesti mai bine si poate vei vedea..." Atunci cand inchizi gura,tii se deschid ochii".Doamne ajuta
@generaldhautpoul8388
@generaldhautpoul8388 Месяц назад
@@mihaelapopovici4411 Șefule, sa ponegresti este usor dar sa sustii cu argumente mizeria asta e putin mai complicat Si vezi ca scrie in Biblie: "Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare" Ps 30,18 Asa ca ia aminte, s-ar putea ca defaimarea unui calugar sa te coste mai mult decat crezi
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
​@@thesinner9617daca ai avea discernământ ai intelege. De asta el debutează că Dan Puric pentru ca stie ca puțini din cei care îl ascultă au discernământ. Este rătăcit și târăște după el pe cei orbi.
@steladorcu9502
@steladorcu9502 Месяц назад
Părintele nostru drag și plin de har , Domnul sa va binecuvânteze cu sănătate și putere , ne luminați , ne dați curaj , credința și înțelegere 🙏🙏🙏🎊
@mihabenn
@mihabenn Месяц назад
Slava lui Dumnezeu pentru toate si pentru cuvant. Cu ocrotirea Maicii Domnului. Sarutam dreapta Preacuvioase Părinte
@MirceaFoltean
@MirceaFoltean Месяц назад
Doamne ajută-ne și ne ocroteștene și ne miluiește pe noi păcătoși ! AMIN !
@auricabuzgau6422
@auricabuzgau6422 Месяц назад
Tot respectul și prețuirea noastră pentru Părintele Theologos!
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Pomeniți!
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
​@@oChilieAthonitaesti rătăcit și duci și pe alții la pierzare.
@doinavestemean1510
@doinavestemean1510 Месяц назад
​@@oChilieAthonita1.acatist
@lucianianco4066
@lucianianco4066 Месяц назад
​@@mihaelapopovici4411Marș, satano!
@marymarypopescu7686
@marymarypopescu7686 Месяц назад
​@@mihaelapopovici4411dar tu cine ești?
@elenasavu889
@elenasavu889 Месяц назад
Bună ziua va mulțumesc cu mult respect,pentru frumoasa emisiune alături de Părinte,care ne.ati împărtășit,atâtea cuvinte adevărate,sa ne ajute Dumnezeu cu post binecuvântat.. Amin.👍👋❤🙏🕊
@alinaradulescu2124
@alinaradulescu2124 Месяц назад
Dragi si buni parinti, pr Pimen si pr Teologos sa aveti Post Mare binecuvantat si sa ne purtati , va rog in rugaciuni pe toti care va apreciem si va iubim. Doamne ajuta !
@firutamoga2910
@firutamoga2910 Месяц назад
Noapte bună,Lume !!! Pace în Lume !!! ,, Dumnezeu lucrează prin oameni "!!! Dumnezeu să ne mântuiască pe toți, în Numele Tatălui,al Fiului și al Sfântului Duh Amin (Așa să fie) 🙂🌲🌟🌞🤗😇✝️💐💖🍀❤️🇹🇩🇦🇩🇹🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈🙏🙋
@elenamorari5717
@elenamorari5717 Месяц назад
Doamne Iisuse Hristos-se Fiul Lui Dumnezeu si al Fecioarei Maria, miluste-ne și mântuiește-ne pe noi păcătoșii! Amin🙏🙏🙏
@vasilecojan6481
@vasilecojan6481 Месяц назад
Parinte teologus va doresc la toata obstea din chilia maici domnului si de la lacu si podromu multa multa sanatate doamne ajuta
@danielasandu7032
@danielasandu7032 Месяц назад
Ambele interviuri au fost o adevărată încântare! Mă refer și la cel realizat cu părintele Stareț Pimen. Felicitări! Doamne ajută!
@sorin7719
@sorin7719 Месяц назад
Un interviu foarte, foarte duhovnicesc. Părintele Teologus e un fin psiholog ortodox dar și trăitor. Doamne ajută!
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Mulțumim Maicii Domnului! Pomeniți!
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
​@@oChilieAthonitaesti ratacit. Cunosc personal calugari de la Prodromul care NU CONSUMA IN TIMPUL POSTULUI ACESTE ANIMALE MARINE. ELE NU SE NUMESC FRUCTE DE MARE CI ANIMALE MARINE.
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
​@@oChilieAthonitaesti ratacit. Lasa iutubul si netul. Roagate
@sorin7719
@sorin7719 Месяц назад
@@oChilieAthonita Doamne ajută!
@lucimihai4167
@lucimihai4167 Месяц назад
Cele mai tari podcasturi : cu părinții Theologos , Pimen Vlad ❤️
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Pomeniți să ne ajute Maica Domnului!
@lucimihai4167
@lucimihai4167 Месяц назад
@@oChilieAthonita 🙏🙏🙏
@dangiurgea7566
@dangiurgea7566 Месяц назад
Părintele Teologus...și atât!
@theodora446
@theodora446 Месяц назад
Da❤
@dangiurgea7566
@dangiurgea7566 Месяц назад
@@theodora446 🙏
@generaldhautpoul8388
@generaldhautpoul8388 Месяц назад
Cand am mers la Athos a 7a oara, îmi doream f mult sa cunosc un calugar care sa-mi vorbeasca, nu doar sa stau la slujbe. Atunci l-am cunoscut pe pr Teologos. Si multumirea a fost deplina.
@lavilavi1057
@lavilavi1057 Месяц назад
Extraordinar spus "cine știe că face ce este bine, nu caută validare" . 👏👏👏🙏🙏🙏
@Alin-Nicolae
@Alin-Nicolae Месяц назад
Săru-mâna părinte! Mulțumim pentru învățături! Doamne ajută!
@sandicacroitoru2620
@sandicacroitoru2620 Месяц назад
Părinte ,rugaţi-vă pentru noi și noi să ne rugăm pentru alții. 😢😢😢😢
@24thanks
@24thanks Месяц назад
Părinte Pimen, Părinte Theologos fiți binecuvantati cu adevărat! Domnul, Maica Noastră, toți Sfinții și îngerii sa va binecuvanteze pe Sfințiile Voastre, toți ai casei si toate Sufletele din Sfântul Munte, sa ne miluiască si sa ne mântuiască pe toți, Amin! Eu va mulțumesc din inima pentru ajutorul și rugăciunile, învățăturile cu folos ale Sfintiilor Voastre care m-au întărit in lupta cu c... boala secolului pe care acum o vad calea mântuirii mele. Ma rog Cerului pentru iertare, mântuire și tămăduire 🙏🙏🙏 Doamne-ajută tuturor, Amin! Cu recunoștință 🌼 🌸🌼 Ramona Doris Va rog din inimă sa va rugați pentru mine 🙏🙏🙏 va mulțumesc! si ca doresc multă sănătate!
@user-sj4zb6pi6j
@user-sj4zb6pi6j Месяц назад
" Sufletul omului e călărețul, iar trupul e calul. Omul este o făptură care a primit porunca de a deveni dumnezeu." - Sântul Vasile cel Mare
@alinazuba1851
@alinazuba1851 Месяц назад
Parintele Teologus este tare drag sufletului meu, parintele este ca un izvor de munte de apa caruia, clara si satioasa, nu te poti satura.
@anaolariu-fat7484
@anaolariu-fat7484 Месяц назад
Doamne ajuta Parinte si tie Adrian si la tot poporul! Amin !
@nutritiewellnessmicu
@nutritiewellnessmicu Месяц назад
Doamne ajută tuturor!Amin !
@nutritiewellnessmicu
@nutritiewellnessmicu Месяц назад
Doamne ajută tuturor!
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Amin! Doamne ajută!
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
​@@oChilieAthonitaroagate
@mac12338
@mac12338 Месяц назад
Mulțumim din suflet, Părinte! Un podcast care trebuie ascultat cu creion și hârtie pentru a fi însușit și transferat în acțiuni concrete. Într-adevăr, putem spune că sunteți și un fin psiholog.😊 Maica Domnului să ne ocrotească pe toți! 🙏❤️❤️❤️
@firutamoga2910
@firutamoga2910 Месяц назад
Noapte bună,Lume !!! Pace în Lume !!! Dumnezeu să ne mântuiască pe toți, în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh Amin?( Așa să fie.) 🙂🌲🌟🤗😇✝️💐💖🍀❤️🇹🇩🇦🇩🇹🇩🌎🌏💞🕊️🙏🙋
@grigorescurodica6015
@grigorescurodica6015 Месяц назад
Sfintiti Părinți rugati-va pt noi nevrednicii si păcătoșii la Maicuta Domnului!Maica Domnului a sufletului nostru nu-mi lasa familia de izbeliste, eu c-a mama ma rog la tine sa nu dispara iubirea dintre noi,amin.
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Amin! Pomenim!
@xenayz2045
@xenayz2045 Месяц назад
Va multumim, Adrian Artene, pentru aceste emisiuni ziditoare!
@rodicagalca1676
@rodicagalca1676 Месяц назад
Un super dialog!❤🙏
@adrianajudgytdhkfuhknvgujm5933
@adrianajudgytdhkfuhknvgujm5933 Месяц назад
Minunat de frumos!O sa îl mai ascult înca o data,este foarte de mult ajutor! Multumim frumos pentru tot si sarut mina Parinte Teólogos!🌹❤
@mariapanaite8101
@mariapanaite8101 Месяц назад
DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII. AMIN 🙏❤️🙏
@MihaiCaldararu1986
@MihaiCaldararu1986 Месяц назад
Domnul Iisus Hristos să vă dăruiască toată sănătatea din lume!❤❤❤
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Amin! Asemenea!
@marietacristescu6893
@marietacristescu6893 Месяц назад
Doamne ajutane pe noi păcătoșii și te rog iartă - ne .🙏❤️
@mihailvoinea562
@mihailvoinea562 Месяц назад
Doamne ajută tuturor, cu multă sănătate și Înțelepciune !
@user-sd9fs7rf8x
@user-sd9fs7rf8x Месяц назад
Doamne ajuta! Foarte bine explicat pt. noi cei din plini de patimi care sunt despărțirea de Dumnezeu.
@alexandramaracineanu2880
@alexandramaracineanu2880 Месяц назад
Un OM minunat, Părintele Teologos! 🙏
@simonaverzea9203
@simonaverzea9203 Месяц назад
Un podcast interesant și plin de binecuvântare!!! Mulțumim cu drag ADRIAN, RESPECT 🙏 Doamne ajută!!! AMIN 🙏❤
@dorinagheorghe6686
@dorinagheorghe6686 Месяц назад
Mulțumim mult am ascultat cu mare drag coverstile ce lati avut Doamne ajută Amin
@steluta1050
@steluta1050 Месяц назад
Mulțumim, părinte pt tot ce ne învățați...
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Noi mulțumim la Maica Domnului! Pomeniți!
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
​@@oChilieAthonita🤔
@IM-rv3yf
@IM-rv3yf Месяц назад
Destept parinte.
@chelarescupetronela5294
@chelarescupetronela5294 Месяц назад
Doamne ce frumos vorbiti parinte Teologos ❤❤
@silviumihailmorariu6293
@silviumihailmorariu6293 Месяц назад
Foarte frumos. ❤❤❤❤ Binecuvântați părinte Teologos!
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Domnul! Pomeniți!
@mariahojda5351
@mariahojda5351 Месяц назад
Ce bucurie ne daruiti! Fiti binecuvântați! 🙏
@feliciaardeleanu5945
@feliciaardeleanu5945 Месяц назад
Măicuța Domnului să vă ocroteasca și să vă înmulțească harul! Vă multumim pentru jrtfa!
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Amin! Asemenea! Mulțumim la Maica Domnului!
@FrancescaFrancisca-jq5eg
@FrancescaFrancisca-jq5eg Месяц назад
Părintele Theologos poartă harul Duhului Sfânt 🙏❤️🙏Înțelepciunea explicațiilor ne sunt de mare folos pentru suflet ! Mulțumim la Maica Domnului până la pământ pentru tot ce faceți pentru noi părinte 🙏 Post binecuvântat cu folos duhovnicesc la toată lumea🙏❤️
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
Este ratacit
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
E ratacit
@FrancescaFrancisca-jq5eg
@FrancescaFrancisca-jq5eg Месяц назад
@@marianaharabor9766 Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă ierte !
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
​@@FrancescaFrancisca-jq5eg nu aveti de ce. Pastrati va Energia pentru tastat pe Telefon.😂
@generaldhautpoul8388
@generaldhautpoul8388 Месяц назад
@@marianaharabor9766 Nu ai altceva de lucru decat sa vomiti venin pe aici. Insa vei da samă in Fața Domnului pt ceea ce faci, asa cum si noi vom da samă
@vero87892
@vero87892 Месяц назад
Bucurii! Multumim!
@nicuiacob2451
@nicuiacob2451 Месяц назад
SĂRUT MÂNA PĂRINTE SLAVA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS DOAMNE AJUTA PACE ÎN LUME
@ramonadeleanu2287
@ramonadeleanu2287 Месяц назад
Doamne Miluiește Amin!
@user-is8lz1cq5x
@user-is8lz1cq5x Месяц назад
Părintele este un om foarte inteligent . Îndrăzniți cu întrebări mai profunde .
@lecturideneuitat7989
@lecturideneuitat7989 Месяц назад
Un adevarat regal si intelectual si duhovnicesc. Aveti dreptate!
@valericaivan9208
@valericaivan9208 Месяц назад
Mulțumesc din suflet!
@antoniamacabeu2490
@antoniamacabeu2490 Месяц назад
Mulțumesc, părinte Theologos pentru că împreună cu părintele Pimen ne aduceți atmosfera din Sfîntul Munte!🙏
@firutamoga2910
@firutamoga2910 Месяц назад
PACE în LUME !!! Dumnezeu să ne mântuiască pe toți,în Numele Tatălui,al Fiului și al Sfântului Duh Amin (Așa să fie) 🙂🌲🌟🤗😇✝️💐💖🍀❤️🇹🇩🇦🇩🇹🇩🌍🌎🌏🕊️🌈🙏🙋
@valentinboran2069
@valentinboran2069 21 день назад
Când lesurile vor impanzi pământul pacea va fi profunda,căci muntele athos va arde ca o torta vie cu toți dracii de călugări care locuiesc acolo.
@valentinboran2069
@valentinboran2069 21 день назад
Când lesurile vor impanzi pământul pacea va fi una profunda,căci muntele athos va arde ca o torta vie cu tot cu dracii de călugări care locuiesc acolo.
@vladburzo8913
@vladburzo8913 Месяц назад
Superb, asta e “limba” pe care ar trebui sa ne vorbeasca si o fac preotii si calugarii. E normal e un schimb de generatii , eu simt ca Ortodoxia e in crestere si in tara si strainatate , chiar daca in Romania oficial nr credinciosilor a scazut, a crescut numarul adevaratilor credinciosi care incearca sa si practice . Doamne ajuta Parinte, recunoastem misiunea importanta care o aveti in aceat moment sunteti poate cei mai cunoscuti calugari romani din tara, stiu ca asta e ispita maxima dar va descurcati de minune. Pomeniti , Doamne Ajuta.
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
De ASTA GRECII au legiferat astfel de casatorii pentru ca Teologos a fost alaturi de ei cu dreapta INVATATURA
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Pomeniți pentru luminare! Mulțumim Maicii Domnului!
@victoriaciocas5710
@victoriaciocas5710 Месяц назад
Multumesc
@margaretaneron3498
@margaretaneron3498 Месяц назад
Ce frumos 🪽 Multumiri sincere 🙏🏻😇 Doamne ajuta!
@mihaigheorghiu8275
@mihaigheorghiu8275 Месяц назад
Doamne ajută!
@gabrielaavram5551
@gabrielaavram5551 Месяц назад
Mulțumesc cu recunoștință ❤
@landreeall
@landreeall Месяц назад
Voi simtiti cat de destept e acest parinte?
@generaldhautpoul8388
@generaldhautpoul8388 Месяц назад
Daaaaaaa ❤️
@lauraadelamunteanu3137
@lauraadelamunteanu3137 Месяц назад
Daaa! 😇
@georgetachelariu2822
@georgetachelariu2822 Месяц назад
Daaaaa!! Mulțumim
@marianedelea1470
@marianedelea1470 Месяц назад
Mulțumim părinte Teologos! Atât de bine explicați......minunat,sănătate și putere în continuare!
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Amin! Asemenea!
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
​@@oChilieAthonitaratacit!
@IM-rv3yf
@IM-rv3yf Месяц назад
​​@@marianaharabor9766mai esti! Cum sa spui asta cand parintele vb de ce a lasar Iisus, de creștinism? Ca sa spui ca el e ratacit inseamna ca Iisus a vorbit rataciri. Caci p Teologos vb ce ne a invatat Iisus sa facem ca sa avem viata curata si sa moștenim raiul.
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
​@@IM-rv3yfe rătăcit. Face de rusine haina monahala
@mihaelamitu2910
@mihaelamitu2910 2 дня назад
​@@marianaharabor9766 ai ceva pe psihic?
@mariapotirniche8255
@mariapotirniche8255 Месяц назад
Frumoasa prezentare a sf munte ,și o mare bucurie sa avem asa oameni cu suflet mare sa ne aducă în casele noastre atâtea povețe și îndemnuri spre lumina învierii cu respect și plecăciune mulțumim.
@hortensialup4287
@hortensialup4287 Месяц назад
Slava Lui Dumnezeu!
@elenamorari5717
@elenamorari5717 Месяц назад
Doamne Ajută tuturor și nouă celor în nevoi! Amin🙏🙏🙏
@genapetcu6741
@genapetcu6741 Месяц назад
Doamne ajută! Mulțumim!
@cristinadumitru6221
@cristinadumitru6221 Месяц назад
Imi place mult de acest parinte doar ca uneori spune niste cuvinte greu de inteles. Dar e o placere sa il ascult. Invat si inteleg multe de la el.
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Mulțumim pentru aprecieri! La ce cuvinte vă referiți?
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
E rătăcit seamănă cu Dan puric
@IM-rv3yf
@IM-rv3yf Месяц назад
​​@@mihaelapopovici4411ratacit esti tu. In primul rand daca aveai inima curata nu judecai. Asta spune multe despre tine. Si la fel multe despre acest parinte ca vorbeste asa duhovniceste si curat.
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
​@@IM-rv3yfface de rusine haina monahală. Să se roage nu să stea pe iutub
@mariamihalache892
@mariamihalache892 Месяц назад
14:03 Ne bucuram ca ne afișați aici imagini din muntele Athos, iar ptr noi femeile e o mare bucurie sa va urmarim si sa va ascultam cuvânt de folos ptr.a ne lumina atât la suflet cât și la minte . Si multumim si reporterilor, care se ostenesc sa plece la o distanta atat de mare ,cum ar fi in Athos, sa ne invredniceasca si pe noi cei de acasa ,sa ne hranim cu cuvant de folos de la preotii dragi si buni din acel munte. O mare rugăminte am la sfinții parinti sa ne pomeniți și pe noi pacatosii în rugăciunile sfinției voastre🙏🙏 Maria cu fii și nepoții...
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Pomenim!
@mihaelamagdau9774
@mihaelamagdau9774 Месяц назад
Mulțumesc părinte pentru toate straturile
@katigruia6346
@katigruia6346 Месяц назад
Multumim,Adrian Artene!
@popaolivia1719
@popaolivia1719 Месяц назад
DOAMNE AJUTĂ!
@bilaemil1621
@bilaemil1621 Месяц назад
Supeeeeeeeeer tare...!!!!
@ioana8805
@ioana8805 Месяц назад
Mulțumim! Va rog sa ne învățați și despre identitatea noastră românească. In Ardeal (Sălaj mai ales) este o ruptura între ortodocși și greco-catolici care spun ca ii respingem fiindcă nu dorim sa ne rugam cu ei sau sa ii acceptam la Sfânta împărtășanie. Multumesc!
@generaldhautpoul8388
@generaldhautpoul8388 Месяц назад
Povestea e complicata. Din pacate grecocatolicii nu sunt dispusi sa accepte in ce s-au bagat, stiu doar sa acuze ortodoxia pt prigoana facuta de comunisti
@lecturideneuitat7989
@lecturideneuitat7989 Месяц назад
@@generaldhautpoul8388 bine punctat
@elenajoo7949
@elenajoo7949 Месяц назад
Doamne miluiește și ne păzește.
@ioanstetco5449
@ioanstetco5449 Месяц назад
❤❤❤ISUS HRISTOS si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu sane BINECUVANTEZE PE NOI TOTI ❤❤❤❤VASILEA MM
@sorin7719
@sorin7719 Месяц назад
Domnule Adrian Artene mi-ar placea mult la o discuție duhovnicească în Muntele Athos să-l invitați și pe prof.dr.gen.Constantin Dulcan cu Părintele Teologus. Cred că ar fi tare interesant și s-ar clarifica sau cădea multe superstiții sau bariere bineînțeles din partea noastră a laicilor. Mulțumesc frumos!
@Ortodoxy
@Ortodoxy Месяц назад
Domnul Constantin Dulcan nu crede ca Hristos e Fiul lui Dumnezeu, deci nu e creștin. Promovează și niște învățături din religiile orientale, gen reincarnare
@sorin7719
@sorin7719 Месяц назад
@@Ortodoxy uneori și cei care îi credem pierduți pot deveni Sfinți dacă se străduiesc iar eu care mă cred că țin calea dreaptă pot ajunge in iad Ascunse sunt căile Domnului. Judecățile Domnului nu sunt ca judecățile mele egoiste.
@Ortodoxy
@Ortodoxy Месяц назад
@@sorin7719 Am spus eu ca Domnul Duncan e pierdut sau eu sunt deja mântuit? Exista câțiva oameni celebri promovați pe TV sau net, cum ar fi Domnul Duncan, Dorel Vișan și alții, care vorbesc despre un dumnezeu și despre credință, doar că e un dumnezeu și o credință a lor, amestecata cu învățături greșite, orientale și care mai mult incalcesc mintile celor care ii urmaresc. Sa nu mai spun ca de multe ori blasfemiaza. Noi, dacă suntem creștini ortodocși, nu trebuie sa avem părtășie cu aceștia, trebuie sa mărturisim dreapta credință, nu sa găsim unele puncte comune cu acești oameni, de dragul unui iubirism care nu are nimic de a face cu Ortodoxia. Ne e frica sa,, nu judecam,, dar astfel cum vom mai putea mărturisi adevărul, dacă ne e frica sa, nu deranjam, contrazice pe cei ce sunt în eroare?
@alinradu5286
@alinradu5286 Месяц назад
Dulcan e căzut în înșelări demonice. Pr Matei Vulcănescu a demonstrat deja că Dulcan nu gândește ortodox. Atenție la așa ziși profesori care sunt de fapt pseudo-învățători care duc la pierzanie.
@mcas93130
@mcas93130 Месяц назад
❤❤❤
@Diana_707
@Diana_707 Месяц назад
Multumim tare mult pentru integistrare !
@daniciobanu8613
@daniciobanu8613 Месяц назад
Amin❤
@vasilicalascu2958
@vasilicalascu2958 Месяц назад
Doamne ajuta 🙏🙏
@alexandrinaverhovetchi281
@alexandrinaverhovetchi281 Месяц назад
🙏🏻❤️
@laurabordeanu6887
@laurabordeanu6887 Месяц назад
❤🙏✨Multumesc
@user-ho1bu5zv5c
@user-ho1bu5zv5c Месяц назад
Sarutmana parinte și Doamne ajuta🙏🙏
@corneliacepuc2465
@corneliacepuc2465 Месяц назад
SĂRUTAM DREAPTA. IERTAȚI ȘI binecuvântați CORNELIA CU FAMILIA
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Domnul!
@user-ds7rc5fc2z
@user-ds7rc5fc2z Месяц назад
Doamne ajuta!
@user-mo3ks2kq6i
@user-mo3ks2kq6i Месяц назад
Iata postul placut Mie: dezleaga lanturile rautatii, deznoada legaturile robiei, da drumul celor asupriti si rupe orice fel de jug; (Isa.58:6)
@geozaharia3715
@geozaharia3715 Месяц назад
"Acest neam de demoni nu iese decât cu post și rugăciune", este vorba de alt nivel duhovnicesc spre care să tinzi. E adevarat ce ați scris sus, dar una nu exclude pe cealaltă, ci se completează.
@lecturideneuitat7989
@lecturideneuitat7989 Месяц назад
@@geozaharia3715 Asa este!
@ovidiucristian1009
@ovidiucristian1009 Месяц назад
Postul Sfintelor Paști ,după rânduiala Bisericii:luni,marți,miercuri,joi,vineri se mănâncă de sec,după ceasul al 9-lea,iar sâmbăta și duminica cu dezlegare la untdelemn și vin.
@mihaelaradu8364
@mihaelaradu8364 Месяц назад
❤⛪️
@virginiaoprea3860
@virginiaoprea3860 Месяц назад
❤❤
@anicutaababei1782
@anicutaababei1782 Месяц назад
Sarutam Mana Parinte cum putem sa trimitem un pomelnic.
@danbejan6421
@danbejan6421 Месяц назад
👏👏👏
@dorinabandac212
@dorinabandac212 Месяц назад
🙏🕊😇❤️😇🕊🙏
@slavicglutnic282
@slavicglutnic282 Месяц назад
@cristinarugina7330
@cristinarugina7330 Месяц назад
❤🎉
@user-mo3ks2kq6i
@user-mo3ks2kq6i Месяц назад
PACATUL este faradelege, FARA LEGE Oricine face pacat face si faradelege; si pacatul este faradelege. (1Ioan.3:4)
@MariaMyself
@MariaMyself Месяц назад
😊
@valikalamida3685
@valikalamida3685 Месяц назад
Fructele de mare sant de pist,dar sant scumpe și bine ar fi ca în post,omul sa nu consume fructe de mare,ptr.ca în post trebuie sa mancam cât mai sărăcăcios.
@caisutz
@caisutz Месяц назад
Părinte, ați zis prima oară că sunteți cu mintea atent la discuția cu interlocutorul. Apoi, vorbind despre coborârea minții în inimă, ați spus că sunteți atent cu logica la discuție iar mintea spune rugăciunea în acest timp. Cele două afirmații m-au derutat un pic. Pentru că vreau să înțeleg mai bine, vă întreb: cu care parte rațională suntem atenți la o discuție? Și, în cazul în care răspunsul este mintea, atunci nu înțeleg cum pot fi atent cu mintea la ce vb cu cineva, și în același timp aceeași parte rațională să spună rugăciunea, puteți explica un pic? Mulțumesc frumos!
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
Am scris un comentariu, de ce l ati sters? Era pe subiect. Incercati sa fiti impartial.
@ChandChandramukhi
@ChandChandramukhi Месяц назад
Oamenii acestia practica cenzura.
@NikoAndone-my8oh
@NikoAndone-my8oh Месяц назад
Duduie...cateva mesaje mai sus arunci cu acuzatii in parintele iar acum ii ceri sa fie impartial pe motiv ca ai un comentariu pe subiect? Asta e ipocrizie. Poate daca ai avea un minim de bun simt si respect ai primi si raspuns...desi sunt sigur ca ai comentat nonstop.
@generaldhautpoul8388
@generaldhautpoul8388 Месяц назад
Nu ai cum sa fii impartial cand se discuta asemenea lucruri
@IM-rv3yf
@IM-rv3yf Месяц назад
Pt ca RU-vid sterge anuminte comentarii..se intampla tututor Daca scrieti un comentariu copiat ,sau il pune ti de multe ori sau chiar din alte cauzem
@geozaharia3715
@geozaharia3715 Месяц назад
Iadul este in special o stare sufleteasca, si ce te duce in iad? Despartirea de Dumnezeu.
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Așa este.
@marianadudu7998
@marianadudu7998 Месяц назад
Atunci branza,lapte si oua sunt cu sange? De ce sunt interzise in post?
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Da, sunt produse care provin de la animale care au sânge. Pe baza aceleiași legi, produsele apicole sunt de post.
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
​@@oChilieAthonitasfideze legea bunului simt și hulesti împotriva Duhului Sfânt. Caracatita are 3 inimi și sânge de culoare albastră. De ce nu esti un OM ASUMAT SI RESPONSSBIL și nu recunosti ca POFTA PANTECELUI ESTE pe primul loc?
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
​@@mihaelapopovici4411e ratacit si in deriva. Va minti pe oricine nu are putina logica. La El lipseste cu desavarsire asta
@IM-rv3yf
@IM-rv3yf Месяц назад
​@@marianaharabor9766de unde stii tu? Te rogi ca dansul ? Faci nevointa lui? Stai in Muntele Athos înconjurat de sfinti? Te duci la biserica des ca el? Faci ascultare? Eu nu cred. Ca daca faceai nu barfeai, si nu aratai cu degetul.
@mihaelapopovici4411
@mihaelapopovici4411 Месяц назад
@@IM-rv3yf face de ras haina monahală. Lăcomia PANTECELUI imbuibarea e pe primul loc. Nu are el treaba cu postul și rugăciunea stă pe internet în loc de.rugaciune. E de plâns nu de ras. Să ne rugăm pentru teologos
@L.Marilena--
@L.Marilena-- Месяц назад
Si ouale sau laptele au sange ?
@lecturideneuitat7989
@lecturideneuitat7989 Месяц назад
Interesanta întrebare în contextul discuției despre fructe de mare. Ar merita pusă spre lamurire, nu cu spirit de frondă.
@cser1179
@cser1179 Месяц назад
Ce s-a întâmplat cu canalul de RU-vid "O Chilie Athonita" toate videoclipurile sunt private și canalul e sub numele "SpaceX" in momentul de față.
@eotpatriarchs
@eotpatriarchs Месяц назад
Mai întâi, citim la 1 Petru 4:11 că cine vorbește, trebuie să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Și iată ce zic cuvintele lui Dumnezeu din Scriptura lui Dumnezeu. În cartea Ieremia la capitolul 14, Dumnezeu arată poporului evreu neascultarea lor, păcatele și fărădelegile lor de la care NU vor să se întoarcă - asta e la versetul 10. Iar la versetul 11 Dumnezeu îi spune lui Ieremia să NU se mai roage pentru poporul acesta, și apoi, la versetul 12, Dumnezeu spune poporului aceste cuvinte: „De vor posti, NU voi auzi strigarea lor; de vor aduce arderi de tot și prinoase NU le voi primi...” Părinte, noi trebuie să vorbim aceste cuvinte ale lui Dumnezeu oamenilor. Înainte de a vorbi despre post, trebuie să-i învățăm pe oameni să asculte ei de cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu NU ascultă pe omul care nu vrea să se nască a DOUA oară și să se înnoiască cu Duhul Sfânt (Tit 3:5), adică să facă pocăință, credință în Evanghelie și botez DUPĂ credință (Marcu 16:16).
@danielprisnel1467
@danielprisnel1467 Месяц назад
O gramada de vorbarie dar cand tragi concluzi...😢
@geozaharia3715
@geozaharia3715 Месяц назад
Mânia și pofta cred că în psihologie se referă la voință (dorința, intenția care motivează și energia care ajută punerea în practică).
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Месяц назад
Voința la Sfinții Părinți și în realitate este diferită de părțile sufletului. Asta se vede în clipa în care poftesc ceva (de exemplu) însă hotărăsc să nu acționez conform poftei mele. Este de fapt una din principalele diferențe dintre noi și animale. Această libertate a voinței noastre față de stimuli se numește „liberul arbitru” sau „voință liberă”.
@geozaharia3715
@geozaharia3715 Месяц назад
@@oChilieAthonita Mulțumesc, părinte, pentru explicație!
@marianaharabor9766
@marianaharabor9766 Месяц назад
​@@oChilieAthonitawow. Cand e vorba de caracatita si calamari... Pardon, burta DICTEAZA
@IM-rv3yf
@IM-rv3yf Месяц назад
​@@marianaharabor9766caracatita e de post ca nu are sange..
@IM-rv3yf
@IM-rv3yf Месяц назад
​Caracatița, precum și alte moluște, nu au un sistem circulator cu sânge asemănător cu al mamiferelor sau al păsărilor. În schimb, acestea au un sistem de transport a fluidelor numit sistemul apos. Acest sistem constă într-un fluid numit hemolimfă, care circulă prin cavitatea corpului și este responsabil pentru transportul substanțelor nutritive și a altor substanțe în organismul caracatiței. Deci, nu are sânge în sensul tradițional al cuvântului.
Далее
De ce există atâta durere? - părintele Teologos
34:10
Did you find it?! 🤔✨✍️ #funnyart
00:11
Просмотров 2 млн
Cum și de ce plângem - părintele Teologos
28:06
Просмотров 29 тыс.
Tâlcuirea Psalmului 50  -  Părintele Savatie Baștovoi
42:56
Închisoarea acestei lumi - părintele Teologos
21:55
Did you find it?! 🤔✨✍️ #funnyart
00:11
Просмотров 2 млн