Actorul Marius Manole la emisiunea "Generatia cu cheia de gat" realizată de Sanda Nicola . "Generația cu cheia de gât" îi reuneşte pe toţi cei care au copilărit în anii '70, '80,
Frumos om, frumos actor. L-am vazut in spatii mai mult sau mai putin conventionale, dar de fiecare mi s-a parut mai bun si mai bine pregatit. M-a surprins ca, desi lucra alaturi de actori mari si cu multa experienta, se vedea de departe cat de pregatit era. Cred ca a reusit sa aduca, dar mai ales da readuca multi oameni in sala de teatru. Ca aparitie in mass-media, dar si ca prezenta pe Internet este f . interesant.
e clar ca traieste prin teatru...pentru asta a venit pe lume...mare lucru sa iti gasesti rostul tau pe lumea asta..si mai ales,sa poti sa faci ceea ce iti place..asta iti aduce bucurie,iti umple viata...uiti ca mai sunt niste goluri pe ici pe colo....e un refugiu si teatrul..si un ajutor pentru multi care nu inteleg in ce parte sa o ia..pana cand urmaresc o piesa de teatru si li se limpezeste mintea..
Il vad pentru prima data pe acest om.este extraordinar! cred ca ar fi model pentru multe persoane din generatia lui,genertaia anilor '80...De remarcat naturaletea cu care vorbeste,fara a se stanjeni nici de raul care a facut parte din viata lui.Extraordinar om, extraordinar caracter!
Super! A spus destul de multe adevaruri care sunt unanim valabile indiferent de om si meserie. Cu totii ne lovim de compromisurile profesiei si nu numai. Cata intelepciune intr-un om asa de tanar :D
(cont.) vinzatoarea care nu m-a prins "de ce m-a controlat doar deasupra sacosei". acum regret acele perioade de timp in care as fi putut sa stau la soare, sa ma relaxez, sa ies frumos din librarie, fara sa simt mizeria aceea in mine. Cuvintul lui Dumnezeu lucreaza frumos in sufletul omului, astfel ca el sa se bucure de viata, sa se poarte frumos cu oamenii, sa doneze, caci altfel un om bun este cotat ca un dusman si se deregleaza, neconstientizind ca il lucreaza un virus.
Între minutele *28,21* şi *28,42* (în care d-l Marius Manole povesteşte despre un anumit aparat foto în al căui nume se afla litera „K”) înclin să cred că este vorba despre un *Praktica* de fabricaţie DDR-istă (adică est-germană). Alea mai răsărite costau peste 2.000 de lei bucata (la oficial, dar la negru erau şi mai scumpe, că din magazin se vindeau imediat, ca pîinea caldă) şi erau printre cele mai bune aparate foto care se găseau în comerţul socialist pe vremea aceea, avînd sincron cu bliţul chiar şi la *1/125 secunde*, lucru foarte greu de obţinut la un aparat foto cu peliculă şi obturator cu perdea. Obturatorul era din lamele de oţel şi se închidea/deschidea pe *verticală* (24 de mm), nu pe orizontală (36 mm), ca la la Zeniturile ruseşti (unde apropo, aveai obturatorul din pînză, iar maximul la sincronul cu bliţul era la 1/60 s). Praktica era copiat de DDR-işti după Topcon-urile japoneze. Despre aparate foto din comerţul capitalist (Canon, Nikon, Leica, Rollei, Olympus, Ricoh, Pentax etc) nici vorbă la acea dată. Cine avea aşa ceva era considerat zeu, fiind adus de afară cu foarte multă greutate şi sacrificii (sau cumpărat din consignaţii cu valută, ceea ce era aproape imposibil).
Cred ca nevoia de confirmare isi are radacinile in nevoia primara de apartenenta. Si mai cred ca uneori ai nevoie sa crezi ca esti mai bun decat toti si din nevoia de a crede in tine insuti si de a cunoaste, in sfarsit, relaxarea de a putea crede in adevarul tau interior (la care atat ai muncit).
referitor la furt, epoca in care traiam producea niste dereglari psiho-comportamentale; si eu am furat carti din librarii (o data m-a prins), carti de la biblioteca (nu m-a prins), obiecte de la bunici. nici un lucru din acestea nu mi-a fost de folos, carti puteam sa imprumut, chiar sa cumpar, la fel si acele lucruri de la bunici. mai tirziu reluam in gind, ce a zis vinzatoarea, cum m-a iertat, ce frumos a vorbit cu mine, fata de cei din familie, (cont.)
cam de multe ori foloseste cuvantul "prost" - ca actor ar trebui sa aiba vocabular mai bogat -ar trebui sa mai varieze - dobitoc, tampit, cretin, idiot etc.
