Conferințele Dilema veche la UBB: Bogați și săraci
16 septembrie 2022
Ne gândim la Iisus Hristos - cel din istorie - ca la un om ”sărac”, născut într-o ”iesle”. Sărăcia cu duhul - altfel spus renunțarea la ”slava deșartă” a narcisismului - e un motiv de fericire evanghelică. Fondatorul noii religii trăiește printre marginali, e un predicator itinerant, fără averi cunoscute, lipsit de un ”domiciliu” stabil. Pe de altă parte, în pilda talanților, e lăudat cel harnic, ingenios și loial, capabil să înmulțească ce a primit, deci să ”maximizeze profitul”. Bogatul nemilostiv e sortit iadului, dar împărăția lui Dumnezeu e imaginată ca un banchet somptuos. Toate aceste elemente creionează statutul paradoxal al bogăției și sărăciei în etica Noului Testament.
Vom reaminti pasajele relevante din textul sacru, pentru a dovedi că nu avuția și penuria sunt în opoziție, cât aparența și adevărul, care nu țin de ierarhiile sociale și economice, pentru că angajează un vocabular spiritual, în orizontul vieții de după moarte. Chiar dacă avea să facă mai târziu obiectul unuia dintre ”voturile” monahale, sărăcia voluntară a rămas mereu o formă subtilă de imitatio Christi, văzută ca replică a kenozei divine, adică a deciziei lui Dumnezeu de a se ”anula” prin umanizare. ”Iubirea de arginți” duce la idolatrie (ca venerare nelegitimă a celor perisabile) așa cum avariția obturează calea spre adevărata bogăție: aceea de a obține plenitudinea prin dăruirea de sine. Dacă tot ce avem e de la Dumnezeu, existența noastră e o perpetuă restituire.
20 сен 2022
