1. Bomboane Primele bomboane erau de fapt fructe și nuci rostogolite prin miere zaharisită sau nu, sau miere conservată în anumite feluri și pusă în forme de lut sau lemn. Mierea a fost folosită în China Antică, Orientul Mijlociu, Egipt, Grecia și Imperiul Roman pentru a acoperi fructele, nucile chiar și florile pentru a le păstra sau a crea bomboane. Știai că producția de zahăr a început în Evul Mediu si că la acel moment zahărul era atât de scump încât doar cei bogați își puteau permite bomboanele din zahăr? Înainte de Revoluția Industrială, bomboanele au fost considerate adesea o formă de medicament, fie pentru calmarea sistemului digestiv, fie pentru diminuarea unei dureri în gât. Însă atunci bomboanele erau o combinație de condimente și zahăr. În Evul Mediu, bomboanele apăreau doar pe mesele celor mai bogați la început și numai la mese festive. Bomboana roșie realizată din zahăr cristalizat (caramelizat) a fost cea mai simplă formă de bomboană însă și aceasta a fost considerată un lux fiind accesibilă doar pentru cei înstăriți. Primii cofetari ruși au făcut bomboane din melasă si miere și au fost destinate regilor, boierilor si nobililor însă chiar și pentru nobilime, dulciurile erau rare. În Rusia pe atunci nu existau fabrici de cofetărie. Bomboanele au suferit schimbări majore în anii 1830, când progresul tehnologic si disponibilitatea zahărului au deschis piața. De atunci au devenit bomboanele accesibile și pentru clasa muncitoare. În 1847 invenția presei de bomboane a permis industriașilor să producă simultan mai multe forme si mărimi de bomboane. În 1851 cofetarii au început să folosească o tavă de abur rotativă pentru a ajuta la fierberea zahărului. În România, în copilăria mamei mele, exista în comerț în afara de bomboane, un alt fel de "bomboane", numite zahăr candela. Zahărul candel este obținut tot din melasă. Melasa nu se poate măcina dar se poate sparge în bucăți. Îndulcește mai puțin însă e mai sănătoasă. Totuși zahărul candel are 380 de calorii la 100 g. Există astăzi în comerț un produs care se numește zahăr candel însă nu e ceea ce consumau copiii generației anilor '60. Zahărul candela de pe vremea mamei mele, care înlocuia cu succes bomboanele, era sub formă de cuburi (însă nu era zahăr cubic) și arăta precum cele din imagine. În India și în China încă există acest tip de zahăr mult mai sănătos și mai puțin procesat. Știai că în Mexic și în Nepal există bomboane picante? 2. Pufarine Pufarinele sunt dulciurile ieftine ale copilăriei. Pufarinele sunt de fapt grau expandat. În urmă cu câțiva ani erau foarte populare în Romania. Ele au diferite culori și o glazură dulce și crocantă pe ele. Cum se fac pufarinele? Pufarinele sunt cereale umflate care sunt create folosind temperaturi ridicate, presiune sau extrudare. Cerealele umflate pot fi sănătoase dacă sunt simple însă atunci când sunt amestecate cu alte ingrediente își pierd o parte din beneficiile pentru sănătate. Pufarinele erau populare pe vremuri în România așa cum sunt astăzi populare cerealele mâncate cu lapte sau rondelele de orez. Cea mai veche cereală expandată a fost găsită în partea central-vestică a statului New Mexico în 1948 și 1950. Aceste bucăți de cereale umflate aveau dimensiuni mai mici de o monedă și puteau fi făcute într-un mod similar cu floricelele de porumb. Procedeul modern de fabricare a cerealelor umflate a fost inventat de Dr. Alexander P. Anderson în 1901, în Red Wings, Minnesota. El făcea un experiment care se ocupa de efectul căldurii și al presiunii asupra granulelor de amidon de porumb. El le-a pus în șase tuburi de sticlă, le-a sigilat și apoi le-a pus într-un cuptor până când și-au schimbat culoarea. Când le-a scos și le-a desfăcut, s-a produs o explozie. El făcuse ca amidonul de porumb să se transforme într-o masă albă și umflată. Invenția lui privind cerealele umflate a fost prezentată pentru prima dată la Târgul Mondial din Saint Louis în 1904. Cerealele expandate precum pufarinele pot fi produse prin metoda simplă dar eficientă a prăjirii cu sare fierbinte. Sarea este încălzită într-o tigaie până când este suficient de fierbinte pentru a face să explodeze orezul sau grâul adăugat, în câteva secunde. Orezul sau grâul prefiert sau uscat se adaugă în conținutul încălzit al tigăii și se amestecă. Umflarea începe aproape imediat și se termină în mai puțin de un minut iar produsul final este scos cu o sită. Cerealele umflate la înaltă presiune sunt create prin plasarea cerealelor întregi sub presiune ridicată cu abur într-un vas de reținere. Când sigiliul vasului este brusc rupt, aburul antrenat se împrăștie și umflă endospermul boabelor, mărindu-i volumul de mai multe ori față de dimensiunea inițială. 3. Pufuletii Pufuletii au fost creați de un producător de hrană pentru animale, Corporația Flakall din Beloit, Wisconsin, în anul 1935. Pentru a face mâncarea, s-a folosit o râșniță pentru fulgii de porumb. Pentru a curăța aparatul, personalul punea porumb umed în râșniță. Spre surprinderea muncitorilor, prin acest proces se formau bucăți aerisite de porumb. Astfel au luat naștere primii pufuleți de porumb. Un angajat pe nume Edward Wilson a văzut potențialul pufuleților și a luat câțiva acasă, să afle daca pot fi mâncați de către oameni. Rezultatul a fost apariția pufuleților Korn Kurls. Produsul a avut un succes atât de mare încât corporația Flakall și-a lărgit linia de produse, incluzând gustările pentru oameni și animale și schimbându-și numele în Adams. Din ce se fac pufuleții? Majoritatea ar crede că pufuletii sunt făcuți doar din porumb, însă producătorii au îmbunătățit rețeta și pe lângă mălai, aceștia mai includ și făină de ovăz. Alții adaugă și semințe de in sau de chia. Pentru a fi mai umflați, pufuleții trec printr-un proces de extrudare. Aluatul pentru pufuleți trece printr-un tub și este încălzit sub presiune. Apoi el iese printr-o deschidere mai îngustă, iar la eliberarea din tub, odată cu schimbarea presiunii și a temperaturii, acesta se umflă și capătă textura pe care o cunoaștem cu toții. 4. Frigănelele Frigănelele sunt un desert destul de ieftin și de rapid făcut în casă. În zona Vrancei, se numește papară. Frigănelele sunt felii de pâine înmuiate în lapte și apoi date prin ou bătut și prăjite în ulei. Stiai că este un desert întâlnit în mai multe colțuri ale lumii, gătit în diferite variante și are o istorie de cel puțin două milenii? Există și varianta sărată a frigănelelor, unde în ou se adaugă sare, piper, alte condimente, brânză rasă, ceapă verde sau orice dorești. Întorcându-ne la frigănelele desert, trebuie menționat că peste pâinea prăjită se adaugă de obicei: zahăr, miere de albine, dulceață, gem, marmeladă, diferite siropuri (de soc, vișine, mesteacăn, arțar, etc.), migdale sau nuci caramelizate, ciocolată topită sau diferite creme de patiserie. Frigăneaua are o istorie îndelungată și apare în mai toate bucătăriile. Prima menționare apare în cea mai veche carte de bucate europeană păstrată până în prezent, De re coquinaria sau Ars Magirica a lui Apicius, datată în primul secol al erei noastre. La francezi, termenul uzual este "pain perdu" (pâine pierdută, uscată, pe care o poți astfel recicla). La noi găsim rețeta de frigănele în Cartea de bucate de la Cluj din 1695. Este o rețetă simplificată de felii de pâine date prin ouă bătute și prăjite în unt încins. Așa știe și mama mea rețeta de frigănele (papară) pe care a învățat-o de la bunicul meu, cu excepția că se prăjeau în ulei încins. Știai că există și tort de frigănele? Rețeta poate fi găsită în cartea de bucate de la Cluj din anul 1695. O varianta opulentă a frigănelelor se face cu felii vechi de cozonac.
Și eu știam despre pufuleți că dintr-o întâmplare au fost descoperiți. Bunica mea îmi mai zicea că pe vremea ei în partea Ardealului, se făceau la acea mașină specială și cu alte cereale. Că era ca un soi de pastă din mălai și grâu. Dar nu erau așa denși și buni ca cei din mălai. Și făceau așa în sezonul secetos când porumbul era mai puțin. Și eu am prins zaharul candel. Nu știam că i se mai zicea și candela. Probabil tot din vreo denumire străină cum a fost la noi mereu. Cam toate denumirile veneau ori de la francezi ori de la turci.
Noi avem un vecin la tara care acum are vreo 90 de ani și în tinerețea lui a fost morar apoi a avut afacere cu pufuleți. Nu l-am întrebat niciodată cum făcea pufuletii. Cu siguranță as fi aflat lucruri interesante. Dar în general mașinăria de făcut pufuleți se putea cumpăra din Ardeal.
Da. Păi multe mașinării veneau de la noi din zonă dar producții bogate se făceau în Moldova. Culmea. Dar e vorba de o anumită perioadă. Apoi lucrurile s-au schimbat. Mă rog... chestii legate de istorie. Ideea e că foarte multe dulciuri, deserturi, erau venite de peste țări și mari iar românii le adaptau sunau devenit de 10 ori mai bune. De exemplu, sarmalele noastre românești sunt recunoscute ca fiind ceva al nostru deși rețeta la baza e peste tot in lume. De ce?! Pentru că noi am adaptat. In Africa folosesc alte frunze, in Turcia brusture, in India e un soi de buruiană nu mai știu cum îi zice...dar .... adevărata sărmăluță românească are o aromă deosebită datorită frunzei de vită de vie. Vița de vie schimba tot. Poți folosi aceeași compoziție de sarmale... dacă le faci cu varza....gata! E altceva! Am mâncat pufuleți in America și în Australia...nici o treabă cu ce știm noi. Ei pun zahar in pufuleți...noi nu....
Da și chinezii fac un fel de sarmale in frunza de varză și cine știe ce alte țări în afara de turci, greci, sârbi. La noi in zona Vrancei, cel puțin în satul in care s-a născut mama mea, sarmalele au o compoziție asemănătoare cu cea a sârbilor dar și a turcilor. Iar la tipul de împletit, rulat sarmale, e alta poveste. La noi sunt și influențe de la ruși. Mama știa cândva sa impleteasca sarmale in forma de bila de la o prietena. Iar acum am văzut la ruși sarmale împletite in fel și chip, conice, sub forma de bila, etc. Și împletitul sarmalelor in stil turcesc, "țigareta", e foarte aspectuos și ușor de făcut. În legătură cu pufuletii, știți firma de pufuleți Gusto? Firma este înființată de doi români din Prahova care inca din timpul studenției au pus bazele companiei. Ei s-au extins atât de mult încât exporta in foarte multe țări pufuleți însă și sortimente mai excentrice pentru gustul fiecărei țări în parte. Într-un reportaj cei doi povesteau că li s-au oferit bani de către straini pentru a vinde mașinăria de pufuleți modificată de unul din ei, cu care au ajuns la textura cunoscuta azi de noi însă au refuzat oferta. Ei având studii de inginerie au modificat mașinăria cumpărată din Cluj și au și brevetat invenția. Avem și noi românii motive cu care sa ne mândrim însă uitam din pacate sa ne putem in valoare capacitățile.
